Paul Jurgen Porr era întrebat în aprilie 2022 dacă va candida Gabriel Tischer la Primăria Sibiu.
”Ar trebui să-l întrebați pe dânsul dacă și-ar dori (n.r. să candideze) pentru că e cam devreme acum, cu doi ani înainte. Ca o opinie personală, și subliniez acest lucru, dacă ar fi să alegem, Forumul l-ar alege pe Gabi Tischer. Dar repet, Forumul nu a hotărât nimic, până când nu vorbim cu Tischer, nu putem face aprecieri.
Pentru doamna Fodor Forumul e doar un balast, ea ia hotărâri, ea le face pe toate, noi aflăm din ziar, mă rog, nu e prima dată. Noi suntem buni doar în campania electorală pentru că e greu să candidezi ca independent. Dar, din nou, repet, asta e părerea mea personală”.
Același Paul Jurgen Porr, era întrebat în 5 mai 2022, de reporterul Ora de Sibiu, Roxana David, cum vede o posibilă candidatură a arhitectului Alexandru Găvozdea pentru funcția de primar al Sibiului. Un alt atac total nejustificat la Astrid Fodor, în raport cu întrebarea la care trebuia să răspundă.
”În interiorul FDGR nu se discută nimic din cauză că Fodor nu discută nici cu propria fracțiune din consiliul local. Întrebați-o pe ea, că a folosit FDGR-ul ca pe un balast în campania electorală, că altfel e greu să intri ca independent. Cu mine nu s-a discutat deloc. Poate știe Zeno Pinter (n.r. liderul FDGR din CL și fost președinte al FDGR), dar mi-a zis că nici lui nu-i răspunde la telefon.
Doamna Fodor le știe pe toate, mai ales după nu știu câte mandate, e primăriță înnăscută, s-a născut primăriță. Nu știu cine candidează sau ar fi bun pentru asta, da ea nu mai candidează. I-a ajuns și ei, ne-a ajuns și nouă. La ultimele alegeri a fost dorința ei expresă să mai candideze și atunci era penibil să mai vină FDGR cu un alt candidat, era penibil pentru toată lumea. Dar să nu scrieți asta, eu nu vreau un război cu doamna Fodor, puteți spune doar că nu comunică”, spunea liderul FDGR, Paul Porr.
Doi ani mai târziu, săptămâna trecută, spunea în singura conferință de presă în care apărea alături de Astrid Fodor după mulți ani:
”Eu cred că prin politica care (sic!) a dus-o FDGR din 2000 s-a dovedit că este o politică a cetățeanului. Și nu o politică pentru membrii Forumului”. Atât s-a putut.
Puteți vedea imaginile la minutul 48:08.
Porr, liderul FDGR, abandonează acum lupta din alegerile locale de la Consiliul Județean Sibiu, acolo unde a fost consilier din 2008, și candidează pe listele Forumului de la Consiliul Local Sibiu.
Generalul FDGR se ascunde acum în spatele soldatului Fodor, pe care cu 2 ani în urmă îl ținea numai în ”culcat-drepți-culcat”, până a părăsit toate funcțiile din organizația condusă de către acesta. Fodor este și acum demisionară din toate funcțiile de conducere din FDG, rămânând un simplu membru. În spatele ei se încolonează liderul național al Forumului.
Paul Kuttesch e numele pe care același Porr îl desemnează să candideze la președinția Consiliului Județean Sibiu, acolo unde, dacă e să ne luăm după spusele dânsului, el a dus ”o politică a cetățeanului”. Kuttesch, un fel de caporal folosit de generalul Porr să moară în numele lui pe un pământ ce a fost deja cedat dușmanului. Politic, evident.
Ne uităm în rapoartele de activitate depuse de Paul Porr, conform legii, în fiecare an de mandat. Ne oprim la ultimii trei din această legislatură. O jumătate de pagină, copiată mereu din anul anterior.
În acest an s-a învrednicit să menționeze în plus implicarea sa în conflictul dintre conducerea și sindicatul Filarmonicii Sibiu. Demers care nu a dus la nimic, dar măcar a avut ceva în plus de scris.
Asta a reușit Paul Jurgen Porr, liderul FDGR, să producă în Consiliul Județean. Loc de unde a dat acum bir cu fugiții, de teamă că nu va mai prinde același loc din care să dea un ”paste” anual.
Loc din care a primit anual câte 13.000 de lei, pentru prezența la o singură ședință în plen și la una în comisie, în fiecare lună, eventual online, conform declarațiilor de avere din 2023 și 2022.
În 2019, se plângea în Turnul Sfatului că ”eu nu sunt Dragnea”, în sensul că Astrid Fodor nu l-a ascultat și nu a întinerit lista de la Consiliul Local Sibiu. Acum, însă, Fodor l-a ascultat și a întinerit lista chiar cu el. La 73 de ani, mulți înainte.
”Forumul este o organizație democrată, nu numai cu numele. Eu nu sunt Dragnea, să spun al doilea din stânga va fi președinte sau consilier sau primar. Acum patru ani, am sugerat pentru municipiul Sibiu trei tineri. Acești trei tineri erau de perspectivă și dacă erau consilieri patru ani s-ar fi putut obișnui cu problemele orașului cu administrația în principiu, ori acești tineri foarte capabili au fost puși pe poziția 21, 27, 29. (...) Da, există diferențe de idei (între FDGR și FDG Sibiu). Eu am argumentat atunci întinerirea și aceiași consilieri, care au fost, s-au votat practic la unison. Așa zisa întinerire a fost că cineva de 70 de ani a fost înlăturat și pus cineva de 82 de ani. Un membru nou a fost cineva care era de un an în pensie. Cu așa întinerirea nu văd șanse reale în viitor”, a declarat Porr.
Din culise aflăm că Astrid Fodor era decisă să nu mai candideze pentru un nou mandat.
„Nu voi mai candida. Am mai spus acest lucru. Pentru acest mandat mi-am dorit să candidez pentru a finaliza proiectele pe care le-am început și pentru a le aduce pe cele ample, pe care le-am inițiat eu, la un stadiu mai apropiat de implementare. Pe asta mă concentrez până la finalul mandatului, în 2024”, a anunțat primarul Sibiului, în urma unei solicitări transmise de Turnul Sfatului.
Sursele noastre spun că răcirea totală a relațiilor dintre Paul Porr și Astrid Fodor s-a produs în momentul alegerilor parlamentare. Mai exact în acel moment în care într-o conferință de presă organizată la sediul PNL, Fodor a anunțat oficial că susține candidații PNL.
Culmea ironiei este că acum Fodor a rămas singurul om din Forum lăsat să se lupte cu liberalii. Cu echipa lui Adrian Bibu. Iar de această luptă beneficiază tocmai Paul Jurgen Porr, omul care a făcut totul ca Fodor să nu mai candideze, până la un punct, ca apoi să-i ceară în genunchi acesteia o nouă candidatură.
De ce?
Pentru că doar atât a mai rămas din FDGR din 5 martie 2013 de când în frunte se află Paul Jurgen Porr.
Alegerile din 2020:
19.903 voturi pentru lista de consilieri a FDGR la Consiliul Județean Sibiu
71.457 voturi – pentru lista de consilieri a PNL la Consiliul Județean Sibiu
17.954 voturi pentru Gabriel Tischer, candidatul FDGR la președinția CJ Sibiu
72.757 voturi pentru Daniela Cîmpean candidatul PNL la președinția CJ Sibiu
20.425 voturi pentru Astrid Fodor, candidat FDGR la Primăria Sibiu
14.773 voturi pentru Adrian Bibu, candidat PNL la Primăria Sibiu
13.869 voturi pentru lista de consilier FDGR la Consiliul Local Sibiu
16.135 voturi pentru lista de consilier PNL la Consiliul Local Sibiu
P.S.
În cursul acestui an am scris că una din strategiile Forumului prevedea ca, cu cel puțin un an înainte de terminarea mandatului, viceprimarul Bokor trebuia să demisioneze, iar în locul ei urma să fie adus un consilier FDGR, care să fie arătat mulțimii ca viitor candidat al organizației la Primăria Sibiu. N-a mers, cel mai probabil pentru că Bokor nu a vrut să demisioneze, iar Forumul nu a vrut scandal. Asta se vede acum, când Bokor nu mai apare nicăieri.
A doua variantă ar fi fost, conform aceleiași strategii, ca Fodor să candideze, să câștige, și să părăsească funcția după unul, doi ani, motivând probleme de sănătate. Ea chiar nu ar mai dori să continue. Iar în locul ei să fie promovată o altă persoană care să fie pregătită pentru o ulterioară candidatură.
Acest ultim aspect l-a înfuriat la culme pe Jurgen Porr după ce a apărut în Turnul Sfatului, aducându-mi un potop de cuvinte și acuzații, asemănător cât de cât celor folosite împotriva lui Fodor.
Nu sunt medic, nu mă pricep la diagnostice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: candidatura lui porr , Paul Porr , Astrid Fodor , alegeri locale , Paul Jürgen Porr , cine candideaza , raport de activitate
Vizualizari: 23634
Ultimele comentarii
Acum 51 minute
Bleahh
Acum 1 oră
Un ardelean
Acum 1 oră
Noaptea minții la primăria satului Sibiu !
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Q