Hermannstadt a pierdut din nou împotriva U Cluj în „sferturile” Cupei României Betano, miercuri seară, scor 1-0, cu un gol înscris în minutul 90+3.
Sibienii au jucat din nou prost, nu au contat în atac, iar singura lor ocazie a fost bara lui N'Goma, în prima repriză.
Antrenorul Marius Măldărășanu a recunoscut după meci superioritatea clujenilor.
„Am și pierdut mingea de câteva ori când am vrut să jucăm decisiv în loc să temporizăm, pentru că am pregătit meciul de maniera în care exista riscul să jucăm 120 de minute. Multe nu sunt de spus. Jocul a fost echilibrat, ei au avut o posesie prelungită, dar ocazii multe nu au fost. Două bare în prima repriză, una pentru ei, una pentru noi, plus câteva situații ale lor. Am avut și noi momente bune.
Am și pierdut mingea de câteva ori când am vrut să jucăm decisiv în loc să temporizăm, pentru că am pregătit meciul de maniera în care exista riscul să jucăm 120 de minute. Ne-a lipsit puțin. Asta este viața.
Prudent? Meciul de Cupă trebuie tratat altfel. Au avut posesia, dar puține ocazii. Am pierdut mingea în anumite momente, am decis greșit. Când trebuia să jucăm decisiv nu am făcut-o, când trebuia să ținem de minte, atunci am jucat decisiv”, a comentat Măldărășanu la DigiSport.
”Îi felicit, ne bat pe unde ne prind. Poate deveni un complex, devine o mică rivalitate între noi. În acești doi ani de Liga 1 sunt pe plus. Dar mergem înainte, avem alt meci acasă contra Clujului, în campionat, foarte important. Trebuie să vină și reversul, nu poate merge asta la nesfârșit”, a continuat Măldărășanu.
U Cluj va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre Universitatea Craiova și Oțelul Galați (joi, ora 19:30).
Primele două echipe calificate în semifinale sunt Corvinul Hunedoara (4-0 cu CFR Cluj) și FC Voluntari (0-0, 4-2 d.pen. cu FCU Craiova).
Mihai Butean: „A fost un meci dificil. Am alergat mult, ne-am dăruit, ne-am dorit, am fi vrut să facem o impresie bună, o performanță bună, să mergem în semifinale. Am dezamăgit suporterii, ne-am dezamăgit pe noi înșine, am dezamăgit staff-ul, pe toată lumea. Se pare că U Cluj este nașul nostru, iar ne-a scos, din nou în sferturi”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1530
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Canaris
Acum 2 ore
Eruditian Slobozan Baroreu
Acum 2 ore
Opozitia
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Hermannstadt