Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ministru: Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie depus niciun document cu venituri realizate după 2001

T.S.
2

Persoanele aflate în pensie nu trebuie să facă drumuri inutile la serviciile private de arhivare sau la casele de pensii pentru depunerea de noi documente care să ateste veniturile realizate, dacă acestea sunt după anul 2001, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Publicitate
Publicitate

Aceasta a efectuat, luni, o vizită de lucru în judeţul Sibiu, în cadrul căreia s-a întâlnit cu pensionarii din judeţ.

„Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001”, le-a spus Bucura-Oprescu pensionarilor, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii și citat de Agerpres

Publicitate

Ea a răspuns întrebărilor adresate de pensionari şi a explicat care sunt modificările din noua lege privind sistemul public de pensii, principiile de echitate, contributivitate şi stabilitate care au stat la baza noii legi, precum şi faptul că majorarea anuală a pensiei este garantată prin lege.

„Această lege a fost gândită pentru a corecta inechităţile care există în prezent. În primul rând garantăm prin lege că 1 ianuarie este data la care, an de an, se majorează pensiile. Nu vor mai fi pensii diferite în funcţie de legile care au existat de-a lungul timpului. Regula de bază a pensiilor este că pentru muncă şi contribuţii egale pensiile vor fi egale”, a declarat Simona Bucura-Oprescu. 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Cetățean
    Cetățean

    Felicitări pentru inițiativa!
    Sperăm că și informațiile vor fi ușor de obținut , asemenea și creșterea gradului de consiliere personala că viitor pensioar.
    Acest drept , care ar trebui sa fie onorat de stat după ani de contributivității, poate fi mult mai amănunțit descris ! Ex pentru pensia anticipata….unde găsești în presă nenumăratele variante neînțelese…

    3
    0
  2. Avatar Emil
    Emil

    Doamna se face pe proasta, nu spune ca fraierii primesc pensie pentru 60-70% din contributia platita iar talharii speciali sunt recompensati de infractorii politici, pentru complicitate si loialitate in acte infractionale, cu pensii nesimtite mult peste contributia platita.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate