Ziarele românești de la sfârșitul anilor 1800, începutul anilor 1900, relatează despre Ocna Sibiului ca destinație de vacanță, însă și ca zonă de potențial pericol pentru turiștii din ”regat”, din cauza administrației maghiare de aici.
În acea perioadă, Sibiul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar orașe precum Ocna Sibiului, locuite în majoritate de români, erau văzute ca zone cu potențial periculos din punctul de vedere al naționalismului românesc. Se enumeră în ziarele din București mai multe situații în care cetățeni români sunt arestați de către jandarmii maghiari pentru că purtau însemne tricolore în piept.
Universul, octombrie 1902
”Băile de sare de la Ocna- Sibiului, cari în ceea ce privește conținutul săros al apei n’au pereche în întreaga Europă, vor fi ridicate la rangul de stabiliment balnear universal. Ministerul de agricultură al Ungariei a destinat 580 mii de coroane pentru aranjarea băilor de la Ocna în stil modern și cu confortul stabilimentelor balneare renumite, în locul sărăcăciosului salon de cură și primitivelor cabine, se vor instala băi de sare, băi de aburi, saloane de inhalațiune, cabine, saloane de cură, oțeluri, etc.
Citește și:
”În vale este un sătişor, nişte clădiri foarte mari, cu grădini şi mai mari — formează băile”
Ziarul Călătoriilor este publicația care dă la începutul anilor 1900 cele mai multe detalii despre cum era văzută stațiunea Ocna Sibiului de către turiști.
Într-un număr din 1910 se prezintă o zi de ”băi sărate”, petrecută aici. Interesant este că turistul stătea la un hotel în Sibiu și ajungea zilnic aici, cu trenul.
”A doua zi la 5, suntem în picioare, deşi e vară, la ora asta este chiar frig. Un „melange“ la Frantz, ne mai întăreşte. Apoi pornim la gară, cu tramvaiul.
Scoatem bilete pentru Ocna-Sibiului. Mergem în clasa II-a, ca toată lumea de aci. În bilet pentru dus şi întors, costă 40 helleri.
După un ceas ajungem la „Ocna Sighiului“. Aci întâlnim un cunoscut, care stă toată vara la Sibiu şi vine zilnic aci, să facă băi.
În dosul gării, e o câmpie mare. În mijloc, este un drum înclinat, pe care se scoboară sute de persoane, venite cu trenul să-şi facă baia. Luăm şi noi loc în acest cortegiu şi ne scoborâm spre stabilimentul de băi.
În vale este un sătişor, nişte clădiri foarte mari, cu grădini şi mai mari — formează băile. În mijloc este un lac, în aer liber, unde se poate face baie cu 50 bani. Lacul este foarte mare şi cu apă sărată — ca toată apa de aci. În faţa lacului este un pavilion unde-i instalată o cofetărie.
Noi mergem spre băile din clădire. Cu o coroană facem baie în diferite bazine, mai calde sau mai reci, facem duşuri, cu cele mai curioase aparate de duş şi după ce ne odihnim pe o canapea, isprăvim baia aceasta complicată.
Vre-o jumătate de ceas ne răpeşte vizitarea parcului, hotelului şi restaurantului, instalate toate lângă băi. Mai avem timpul să vizităm şi lacul Tekel din apropiere, care este aşa de sărat, că poţi umbla în el — «călcând apa» — cum se zice.
E orele 11. De abea apucăm trenul şi iată-ne la prânz aşezaţi la una din mesele restaurantului la care am prânzit şi ieri.
După masă, vizitarea prăvăliilor de tot soiul, de unde luăm diferite obiecte folositoare şi eftine. Seara, sfârşiţi de oboseală, ne culcăm de vreme. Dimineaţa, Ocna Sibiului ne atrage. Ne ducem din nou şi vedem şi lacul Tekel”, scrie în articol.
Citește și:
Citește și:
”În mină se lucrează numai in timpul iernii, 5 luni”
Doi ani mai târziu, în 1912, Ziarul Călătoriilor reia prezentarea făcută băilor de la Ocna Sibiului și punctează momentul din 3 Iulie 1890, când după o rupere de nori, mina s-a umplut cu apă până la suprafaţă și a scos la suprafață 7 cadavre de soldați maghiari, perfect conservate, după ce au stat în sare timp de 41 de ani.
”În depărtare de 11 km de Sibiu se află aşezată între dealuri Ocna Sibiului, cu vreo 4000 de locuitori, dintre cari peste două părţi sunt români, ceilalţi unguri.
La Ocna suntem în regiunea sărăriilor. Localitatea e remarcabilă pentru minele de sare, dela cari şi-a luat numele, apoi ca staţiune balneară, cu lacuri sărate. Părţile ardelene au bogăţie mare de sare. (...) Prin locuri de acestea se află pretutindeni lacuri sărate, iar izvoare sărate sunt cunoscute până acum peste 100. Pe la sfârșitul veacului XVIII erau cunoscute 300.
În Ocnă au existat mine de sare din timpurile cele mai vecin. Ele erau exploatate şi pe timpul principilor ardeleni şi mai târziu, ceea ce o atestă datele istorice. De la 1781 se afla în exploatare mina „Ocna-mică”, la 1757 se lucra în „Ocna-mare" etc. Mina din urmă se numește și „Ecou”, având un ecou interesant. Ea a fost părăsită la 1817 din pricina apelor ce au isvorât în ea și au năpădit-o. În jurul acestei mine s’a dat în iarna anului 1849 o luptă între armata austriacă, la care erau ataşați și soldați români şi între unguri, comandaţi de Bem.
Ungurii căzuţi în luptă au fost aruncaţi în mina „Ecou”. În 3 Iulie 1890 s’a întâmplat apoi aci un caz rar în felul său.
Fiind în acea zi o rupere de nori la Ocna, mina s-a umplut cu apă până la suprafaţa pământului şi au eşit la iveală 7 cadavre de-ale soldaţilor unguri. Cadavrele au fost conservate atât de bine în saramură, în decurs de 41 ani, încât se vedeau rănile ce le-au pricinuit moartea.
O femeie bătrână din Ocna şi-a recunoscut pe fratele său, căzut în lupta amintită. Acum se exploatează numai o mină, care are două galerii (stiomne). Adâncimea ei e de 144 m. Intrarea în mină se face pe scări de lemn şi de sare. Numărul lucrătorilor mineri e de vreo 40, dintre cari cei mai mulţi sunt români.
În mină se lucrează numai in timpul iernii, 5 luni. Pe iarnă se scot câte 25—30 mii de măji metrice de sare. Sarea se scoate din mină în rociu de cânepă, cu forţă de cai.
Sarea de la Ocna se transportă in sudul Ardealului, până la Haţeg”, se preciza în articol.
Tot aici se pomenște de faptul că se folosesc pentru scăldat 6 lacuri sărate. Patru sunt așezate laolaltă, formând un grup, iar unul (numit Tököly) ”se află deosebit, în depărtare de 600 m. de la ele”. Lângă acesta se mai folosește pentru scăldat încă un lac, cu întocmiri mai primitive.
”Adâncimea lacurilor este de 42—46 m. Lacul Tököly însă e numai de 33 m. de adânc. Conţinutul de sare a apei este considerabil cu deosebire în lacul Tököly, 18—26 gr., după adâncime, celelalte lacuri conţin 8—10 gr.
Afară de sare se mai află şi apă clor şi iod în combinaţie cu natriu, apoi clorura-brom, etc. Băile din Ocna se folosesc cu succes la boalele reumatice, de nervi, anemie, pentru reconvalescenţi, etc.
În anii din urmă Statul a ridicat, aici noul stabilment, hotel, etc. Oaspeţii stabili sunt pe an 1400—1500, iar accidentali câteva zeci de mii.
Contingentul cel mai mare îl dau locuitorii Sibiului. Românii din Ocna — afară de puţinii mineri, — se ocupă cu economia. Sunt oameni harnici şi străduitori. De curând au întemeiat o bancă”, se mai precizează în articol.
Citește și:
Știri din Ardeal, Universul, iulie 1919:
”La Ocna Sibiului e foarte multă lume românească și din vechiul regat. Dl. dr. Sturdza, un eminent practician, dă zilnic consultații publicului care e nespus de mulțumit de tot, afară de unele prețuri și lipsuri inerente timpului și începutului.
Mai sunt apoi Basna, lângă Mediaș, cu izvoare iodurate și bromurate, cu nămol miraculos și cu o sursă din faimosul gaz pământean care luminează, încălzește, etc , (...)
Multe din întreprinderile streine din Ardeal și îndeosebi cele mai recente cearcă să atragă fruntași și capital românesc în proporție de cel mult 25 la sută , o datorie pentru toți românii să nu se lase amăgiți de aceste tentații, căci nu vor fi de folos decât altora”.
Citește și:
”Obrăznicia jandarmilor de la Ocna-Sibiului”
În septembrie 1910 ziarul ”Evenimentul” scria despre un incident al unei doamne din București, care a călătorit în Ardeal, la Ocna Sibiului, pentru a sta câteva zile ”la băi”. A ajuns să fie reținută de jandarmi din cauza unui steag românesc.
”În acea localitate a sosit o doamnă din București cu numele Dorea, însoțită de o fetiță a ei de 5 ani și un băiețaș de 2 ani și jumătate. Cari purtau costum național românesc, cu panglici tricolore. Jandarmul George Mihály a arestat pe d.na Dorea împreună cu copiii ei și i-au dus la localul jandarmeriei.
D-na Dorea a protestat contra acestei brutalități a jandarmului spunând că ea și copiii ei, fiind supuși români, au dreptul să poarte costum național român. Jandarmul atunci a rupt tricolorul de pe costume, D-na Dorea, văzând că jandarmul și-a satisfăcut furia, s’a rugat să fie eliberată și să se ducă acasă. Acesta le’a opus și i-a comunicat că nu va fi eliberată până când nu va fi pedepsită pentru „agitația contra statului maghiar". Este interesant că acum de curând s’au întimplat la Ocna Sibiului patru cazuri identice acestuia”, scrie în articol.
În ”Adeverul” din noiembrie 1910, subtitlul „Calvarul nostru“ se preia un articol din ”Tribuna din Arad”.
”Azi, redacția noastră a fost iarăși călcată de ofițerul poliției și ni s'a vestit un nou proces pentru un articol ce-l publicasem mai în vară, cu titlul „Sămânța urii", cînd cu obrăznicia jandarmilor de la Ocna-Sibiului, cari a fi îndrăznit să-l aresteze și să-l ferece în lanțuri pe avocatul Nicolae Cristea.
Avocatul Nicolae Cristea săvirșise groaznicul păcat de a fi luat partea unor copii, cari voiau să se scalde într'un lac și care, cicăliți de un jandarm, i-au spus acestuia două vorbe cuviincioase, unele cari îl sfătuia să-și vadă de treabă și să nu se amestece unde nu-i fierbe oala. Pentru aceste lucruri, Cristea a fost purtat pe la jandarmerie la fel cu cel din urmă făcător de rele.
Ticăloșia asta s'a întâmplat pe vremea când jandarmii călcau sălbatici satele în vânătoarea lor după tricolorul românesc, iar noi arătasem în articolul împricinat că prin fapte de-o sălbăticie atât de mare seamănă în sufletul poporului „stăruiința urii". Iar acum tot noi avem să suferim și pentru îndrăzneala de-a fi înfierat ticăloșia pandarmilor, căci așa e guvernul de azi: cu o mână ne întinde ramul de olivat „păci!“, iar în vreme ca cu cealaltă seamănă „sămânța urii“ în sufletul poporului nostru. Dar cine semăna ură — va secera odată și odată o amarnică furtună", scria articolul.
În iulie 1911, ziarul Dimineața publica un articol pe același subiect.
E vorba de relatarea unei excursii a unor studenți teologi din București la Ocna Sibiului.
”La ora 3 p. m. cu trenul am plecat la Ocnele Sibiului, unde sunt băi sărate foarte frumos întocmite. De observat e faptul că tricolorul unui student, ce-l purta la piept, turburând liniștea și zguduind din temelie siguranța statului maghiar, a făcut, pe jandarmul maghiar să i-l smulgă cu tot răspunsul cuvenit al studentului. Ce mare triumf va fi crezut că a câștigat, îndărătnicul reprezentant al forței maghiare. Desigur guvernul pe care-l reprezenta acest îndărătnic erou îl va fi recompensat — poate cu colanul Sf. Ștefan — pentru înlăturarea eminentului pericol ce amenința statul maghiar. Și acuma înțeleg deplin, ura nesocotită și furia sălbatică cu care e urmărit tricolorul românesc peste munți”, se precizează în articol.
Sunt zeci de astfel de articole în care se relatează cel puțin disconfortul românilor care ajungeau aici din celelalte provincii.
Citește și:
Sezon de 4 luni pe an
Telegraful Român scria în 1912 că sezonul verii la Ocna Sibiului începea la 15 mai și dura până la 15 ”septemvrie”, în timp ce ”sezonul principal” ținea din 16 Iunie până în 15 august.
În iulie 1913, aflăm tot din Telegraful Român că aici se organizau serate de dans.
”Petrecere în Ocna. Direcția Băilor de la Ocna Sibiului aranjează mâne, sâmbătă, în 26 Iulie o serată de dans (balul Ana), la care invită onoratul public. Intrarea 1 coroană de persoană, 3 coroane de familie. Începutul la orele 9 seara”, scria în anunț.
Telegraful Român, 1887
”În curând au să se înceapă lucrările pentru repararea băilor de la Ocna, care lucrări vor costa 29.000 de florini, și vor dura doi ani. Începutul are să se facă cu construirea unui drum de la linia ferată până la băi și lacul Tőköly. Apoi se vor construi 50 de cabinete nouă, un batalion pentru așteptare, unul pentru joc și altul pentru musică.
Pe colina de lângă băi se vor indica două gloriete de fier. Locul se va curăți pe de margini și se vor face și alte lucruri mai mici. Fără îndoială că în chipul acesta, bunul fiind împreunat cu frumosul, băile de la Ocna se vor ridica foarte mult, așa că de concurența altor băi, puțin va avea a se teme”.
Citește și:
Tribuna, 1895. Trenurile spre Ocna:
”Trenurile de plăcere între Sibiiu şi Ocna-Sibiiului. Din 15 Maiu până în 15 Septemvrie a. c. vor circula între Sibiiu și Ocna-Sibiiului trenurile 6113, 6114, 6115 și 6116 în modul următor: 1. zilnic:
- trenul nr 6113: pleacă din Sibiu la 3 ore 34 minute d p ; ajunge la halta nr. 19 din Ocna la 4 ore 9 minute d. p.
- trenul nr. 6114: pleacă de la halta nr. 19 din Ocna la 7 ore seara; ajunge în Sibiiu la 7 ore 35 minute seara.
III. Dumineca și sărbătorile:
- trenul nr. 6115: pleacă din Sibiiu la 2 ore și 2 minute după ameazi; ajunge la halta nr. 19 din Ocnala 2 ore 41 minute după ameazi.
- pleacă dela halta nr. 19 din Ocna la 2 ore 50 minute după ameazi; ajunge în Sibiiu la 3 ore 21 minute df.”
Citește și:
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Sursa foto: ocna-sibiu.ro / arcanum.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: turism la ocna sibiului , acum 100 de ani , tricolorul la ocna , ocna sibiului acum 100 de ani , turism în Sibiu , turism , Ocna Sibiului
Vizualizari: 11863
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Rob
Acum 7 ore
Barosanu
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Nobody
Acum 7 ore
D.M.