Joi,
23.05.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Prima clădire cu fațadă de sticlă din centrul istoric al Sibiului va fi inaugurată la începutul anului viitor. „Deocamdată noi vom administra hotelul”

Prima clădire cu fațadă de sticlă din centrul istoric al Sibiului va fi inaugurată la începutul anului viitor. „Deocamdată noi vom administra hotelul”

Lucrările la prima clădire cu finisaje moderne și fațadă din sticlă serigrafiată din centrul istoric vor duce la inaugurarea unui hotel de patru stele la începutul anului viitor.

Este vorba de șantierul care se desfășoară la clădirea care are o fațadă înspre sediul Direcției pentru Cultură de pe strada Tribunei, cealaltă fiind orientată înspre parcul Astra (str. Tribunei, nr. 5 - vezi foto principală - și, respectiv, str. Ioan Lupaș, nr. 6). La începutul lunii trecute, zona a fost închisă circulației timp de câteva ore, pentru demontarea macaralelor folosite în prima fază a șantierului.

„Am început lucrul la finisajele interioare, în special în zona de Spa care va fi la subsol. Am fi vrut să terminăm anul acesta, dar mult mai realist este că vom deschide în prima parte a anului viitor. Este un demers foarte greu acela de a construi în centrul istoric: de la muncitorii specializați, la materiale speciale și până la accesul mașinilor sau locurile de parcare pentru aprovizionare, totul este dificil”, spune Bogdan Nicolae, proprietarul Nicolaus Com, societatea care este beneficiarul acestei investiții.

Vedere dinspre Parcul Astra

Planurile inițiale aveau în vedere amenajarea unui hotel de cinci stele, cu aproximativ 30 de camere, însă lucrurile s-au schimbat între timp. „Va fi un hotel de patru stele, pe care ne dorim să-l administrăm noi, deocamdată, nu să-l includem în vreun lanț. Nu am ales un nume, dar ceea ce pot spune de pe acum este că, la parter, va fi amenajată o cafenea aparte, după un concept special”, mai spune Bogdan Nicolae, cel care a amenajat și Art Hotel, pe strada Centumvirilor, din centrul istoric.

Legătura cu vremurile lui Slavici

Cu o amprentă la sol de 490 de mp, clădirea va avea o curte interioară închisă la ultimul nivel și iluminată natural, iar între . Șarpanta va fi una clasică, în sensul că învelitoarea va fi din țiglă-solzi. Elementul distinctiv al noii clădiri va fi reprezentat de cele două fațade amenajate peste nivelul parterului. Este vorba de fațade din sticlă serigrafiată, combinată - înspre strada Tribunei - cu tablă perforată.

Simulări ale primei clădiri moderne din centrul istoric: vedere dinspre strada Tribunei (sus) și dinspre strada Ioan Lupaș (jos)

Potrivit arhitectului Mihai Țucă, cel care semnează proiectul, fațada din sticlă nu va avea doar rolul de a pune în valoare, prin contrast, clădirile istorice din vecinătate și, respectiv parcul Astra, ci va căuta să facă legătura și cu trecutul cultural al parterului reconstruit. ”Sticla serigrafiată va pune în valoare amprenta unor scriitori care au avut legătură cu aceste locuri, precum Ioan Slavici. Este vorba de niște gravuri din perioada respectivă, cu atmosfera acelor serate literare, poetice și culturale despre care se vorbește că au avut loc la parterul acestor clădiri. Parterul, însă, nu va fi acoperit de această fațadă din sticlă, parterul rămâne mineral”. Fațada dinspre strada Tribunei va include și un ”ecran” din tablă perforată. 

La parterul clădirii cu subsol, două etaje și mansardă, va fi amenajat un pasaj pietonal care să facă legătura între strada Tribunei și strada Ioan Lupaș.

Premieră în centrul istoric

Pe locul actualului șantier exista un ansamblu de clădiri cu un singur nivel, care nu au fost clasate drept monument istoric, dar care intră în zona de protecție a centrului istoric al Sibiului. Doar pereții exteriori ai acestor vechi clădiri au fost menținuți.

Lucrările au început în luna iunie a anului 2022, dar demersurile pentru acest șantier au început de mai bine de zece ani (primii investitori, de altfel, au și renunțat între timp, vânzând proiectul).

Premiera este dată de faptul că șantierul va duce la prima clădire de factură modernă din centrul istoric al Sibiului, zonă în care – până acum – autoritățile fie au blocat demersurile (vezi cazul clădirii de pe strada A.D. Xenopol), fie au permis doar pastișe (cum ar fi cazul sălii de sport a Liceului de Artă).

Citește și După aproape un sfert de milion de euro cheltuiți: conducerea Primăriei Sibiu va fi chemată în judecată

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

Silviu

Acum 1 lună

Parcarea acestui hotel unde se află?
Raspunde

Cristi

Acum 1 lună

Pe stradă cum este și la alte hoteluri din Sibiu
Raspunde

Hermann Stadt

Acum 1 lună

Pai nu se afla....sau își va lua locurile din fața hotelului.De ce?Că poate...altfel cum sa faci clădirea aia pe Tribunei in buricul orașului?
Raspunde

Ciorăpel

Acum 1 lună

La cazarma
Raspunde

Văsălie Noroi

Acum 1 lună

De ce au inchis parcarea la cazarma , pentru ai vopsi citeva locuri si patronului de hotel ou deschis !! Banii trebuie sa circule in directia buna !
Raspunde

Gheorghe Ion

Acum 1 lună

deci vecinii cladirii si toti locuitorii centrului "istoric" nu pot sa isi schimbe un termopan, ca deh, reguli pentru fatadele "istorice", dar altii jmekeri ridica fațade de sticla in una din cele mai circulate strazi ale centrului istoric. Voi ati luat-o pe ulei? Cine a aprobat fanfarada asta? In 20 de ani, daca mai apar astfel de aberatii, s-a zis cu centrul "istoric". Dumnezeule mare
Raspunde

Depinde de ce parte fata de PNL esti.

Acum 1 lună

Atata timp cat sef la directia pentru cultura e nulitatea nulitatilor, trebuie sa va obisnuiti ca dreptatea e numai pentru fraieri.

Raspunde

Ghiță

Acum 1 lună

Numai pentru cei ce vin în Sibiu cu avionul, nu-i bloc de locuințe
Raspunde

Domnulx

Acum 1 lună

La cazarma 90...)
Raspunde

Ella

Acum 1 lună

Se potrivește ca nuca-n perete în peisaj .La o primă privire pare, la partea cu sticlă, o fabricuță de confecții sau filatură de bumbac. N-ai cum să crezi că acolo poate funcționa un hotel mai ales de 4 **** Poate fi un salon de spa, o frizerie orice altceva, dar hotel, never. Unde este trotuarul? Cum ieși din hotel s-a terminat zona de siguranță. Te lovește mașina care parchează in " spic" . Nenea arhitectu' vrea și mansardă cu țigle solz? Merg șnur cu "termopanu'." Și Gaudi ar fi fost invidios.
Raspunde

Fodor

Acum 1 lună

Patrimoniu unesco, ce mai..
Raspunde

Candidatul Alex Găvozdea

Acum 1 lună

Mii de mulțumiri d-lui arh. Alex Găvozdea, candidat la primărie, pentru aportul la acest proiect minunat. Dânsul a scris argumentația pentru trecerea prin comisia națională a monumentelor a acestei intervenții minunate.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Metan Yahoo

Acum 1 lună

In continuare votati pozitia astrid fodor
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cornel Opinceanu

Acum 1 lună

Dar foarte bine! sa vada si sibienii mandri cum e sa fii bucurestean. ma bucur enorm
Raspunde

Un sibian

Acum 1 lună

**** *****. Aici se învârt bani grei...

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului calomnios folosit)

Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Ce treaba are Slavici cu fosta cladire? Cei de la Tribuna se adunau in fiecare vineri la Habermann, nu aici. Cum D-zeu poti sa construiesti o asemenea monstruozitate in plin centru istoric, vis-a-vis de Directia de Cultura. Oameni care nu gandesc, oameni care din lipsa de cultura si cunoastere distrug sistematic tot ce a mai ramas din istoria acestui oras cu acordul tacit al primariei. Rusine!
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

... iar chestia cu tigla solzi e de-a dreptul hilara. Deci ei respecta procedura de restaurare din zona istorica. Bravo!

Raspunde

Tribunu

Acum 1 lună

Va avea și o cafenea “aparte”! Mi-e rău din nimic!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus