În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită în Munții Făgăraș, a fost cunoscută inițial sub numele de „Casa de adăpost Șerbota”, pentru ca, mai apoi, să fie redenumită drept „Cabana Negoiu”, relatează Consiliul Județean, în cadrul seriei Oameni și locuri de poveste.
„A fost construită în câteva luni, timp în care s-a amenajat inclusiv o parte a potecii care duce la cabană, dinspre Bârcaciu”, spune Radu Zaharia, unul dintre cei mai experimentați ghizi montani ai județului Sibiu, membru în echipa Anii Drumeției.
Totul a început cu înființarea, în 1880, a „Siebenburgischer Karpatenverein” (SKV), asociație destinată construirii de poteci și refugii montane, precum și promovării turismului în munții Carpați. „Anul următor, în 1881, au fost construite patru cabane: cea de la Negoiu, apoi „Poiana Tomii”, „Godeanu” și „Piscul Baciului”. Au funcționat sub forma unor case de adăpost, oferind turiștilor un loc sigur de refugiu și înnoptat”, povestește Radu Zaharia.
Primul traseu spre cabana Negoiu pornea dinspre Avrig, în direcția Poiana Neamțului – Bârcaciu.
„În acea zonă exista o veche potecă folosită de ciobani în transhumanță, cunoscută sub denumirea de „Plaiul Țării”. Pentru a ajunge la Negoiu, din poteca păstorilor a fost amenajată, în zona Puha, o nouă potecă ce trecea pe deasupra Cascadei Șerbota și ajungea la poiana în care a fost construită cabana”, explică ghidul.
De-a lungul timpului, construcția a trecut prin numeroase transformări. „Prima cabană a fost construită în 1881, din bârne etanșate cu lut și mușchi, iar acoperișul era din șindrilă. Datorită marelui aflux de turiști, în 1890 a fost construită o a doua cabană, mai mare, prima devenind locuința cabanierului. A funcționat până în 1937, când a fost construită cea de-a treia cabană, vizibilă și astăzi. Este cunoscută drept „cabana veche” sau „La Prici” și aici se află echipa de la Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu. Este amplasată la câțiva zeci de metri de cabana mare, dată în funcțiune pe 10 mai 1963”, spune Radu Zaharia.
În ediția din 9 septembrie 1933 a ziarului „Cuvântul Poporului” se consemnează că de aici se vedea celebrul incendiu din Copșa Mică, din 1933. „Cabana Negoiu e așezată pe o coastă între brazi, un loc într-adevăr pitoresc. De aici, priveliștea e splendidă și o mare parte din Ardeal ni se înfățișează, ca un șes întins”, iar „seara se vede foarte bine focul dela Mediaș”, se precizează în articol, cu referire la incendiul de la Copșa Mică, izbucnit în 13 iulie 1933, generat de explozia unei sonde de gaz.
La acea vreme, flăcările au măsurat până la 150 m înălțime, incendiul fiind stins doar după 7 ani.
În prezent, Cabana Negoiu este un punct important pe harta turismului montan național, aleasă fiind de cei care vor să vadă Cascada Șerbota și Valea Șerbotei, sau să urce pe Vârful Negoiu, Piatra Caprei și Vârful Scara.
Sursa foto: Facebook / Consiliul Județean Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand a fost construita prima c , prima cabana din romania , prima cabana construita , Negoiu , Cabana Negoiu
Vizualizari: 13543
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Un sibian
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Gelu
Acum 1 oră
FLOD
Acum 1 oră
Antrenorii de genii