Luni,
20.05.2024
Partial Noros
Acum
23°C

Preşedintele Iohannis se pensionează. Nu mai blochează de la catedra de fizică din cadrul Colegiului Brukenthal

Preşedintele Iohannis se pensionează. Nu mai blochează de la catedra de fizică din cadrul Colegiului Brukenthal

Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă.

"Da, a înaintat cererea de pensionare. Se pensionează la limită de vârstă", a precizat Constantin Dincă.

Potrivit sursei citate, s-a scos la concurs postul de profesor de Fizică în limba germană la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal". Concursul va avea loc în luna iulie şi până atunci orele lui Klaus Iohannis sunt predate de un profesor "detaşat în interesul învăţământului".

Şi Administraţia Prezidenţială a confirmat informaţia.

"Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 săptămâni

Oricum este senil total. https://youtu.be/X6C4uev39Lc?si=pyqsS22ij_lmThPK
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emila

Acum 2 săptămâni

minte puțină, ia copeici
Raspunde

Președintele ZERO pentru țară, totul pentru el

Acum 2 săptămâni

Încă de acum 5 ani , la câștigarea celui de-al doilea mandat știa că la expirarea mandatului va avea vârsta pensionării. Doar un ins cu aroganță nețărmurită putea să țină catedra blocată absolut degeaba,

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 2 săptămâni

Da' ce nu mai BLOCHEAZĀ de la catedrā? Ce bloca înainte? E ceva in germanā ?

Raspunde

Un sibian vero

Acum 2 săptămâni

Da asta nu o predat aproape niciodată( adică o predat dar în tinerețe) in rest a fugit tot timpul după funcții...inspector, primar președinte, secretar NATO!!!! Acum fuge pensionar ....sa vedem îi zice cineva de pensia nesimțită?!

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 săptămâni

Nu-i trebuie pensie. Din 850 miliarde euro datoria tarii si hotiile comise asupra proprietatilor populatiei in cardasie cu talharii PSD-PNL a strans prada consistenta. Important este sa ramana cu ea.

Raspunde

@Un sibian verp

Acum 2 săptămâni

Nu va trăi doar din pensie! Sigur vizează un post baban care sa-i ofere posibilitatea de a călători gratis și timp pentru tenis, golf și ski. Daca nu va fi la NATO, se va găsi altceva. Doar a slujit cu credință...

Raspunde

Lau

Acum 2 săptămâni

De 29 de ani a blocat postul de profesor titular fara sa profezeze nicio macar o singura zi in tot acest timp. Acum iese la pensie dar, desi este legal acest lucru (legile tot ei si prietenii lor le fac), este totusi total imoral. Trist, foarte trist!

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Teofan

Acum 2 săptămâni

Un om care a atras doar antipatie; de-ar stii sibienii ca el o conduce pe Astrid Fodor din spate. Gestul cu Blocarea postului de profesor se incadreaza in aceeasi categorie cu aruncatul paltonului pe masina...

Raspunde

Constantin

Acum 2 săptămâni

Foarte bine,decizie corecta.Cu blocarea postului este un lucru stupid -copii au avut profesor la fizica la clasa.Este cel mai bun Presedinte dupa 1989 (restul erau slujitori ai regimului trecut, Iliescu-rusofil pur sange,Basescu-turnator dovedit iar Constantinescu -groparul PNT-CD ultima bruma a opozitiei). Fara Iohannis eram acum iesiti din UE si ne transforma sudistul de Dragnea intr-o tara bananiera.

Raspunde

@Constantin

Acum 2 săptămâni

Constantine, Constantine ce aiureli spui! Cum sa ieșim din UE?! Noi avem sânge și.potential să ieșim ca UK? Nici UE nu vrea sa iesim. Daca ieșim unde mai găsește mana ieftina de lucru? Unde trimite toate gunoaiele de care nu mai are nevoie? Unde mai găsește piata de desfacere pentru mărfuri de mana a 3 -a?! Nu-l mai lăudați pe Johannis că dați în boli ascunse!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 2 săptămâni

Cel mai bun președinte, un pic peste Băse, mult peste criminalul Ilievici și inertul profesor. Dac-ar mai candida odată sigur ar câștiga. Hai să văd câți postaci de la fermă puteți mobiliza cu dislike-uri, dacă nu se-adună 50 sunteți slabii slabilor și nu meritați plătiți. Oricum sunteți mințiți că vă dau simbria după alegeri
Raspunde

Văsălie Noroi

Acum 2 săptămâni

Era pensionar de 10 ani ,dar ne-a fraierit pe noi ca muncește !
Raspunde

Bravo Iohanis

Acum 2 săptămâni

Bravo Iohanis...forte bine si inca nu faci destule la fel ca asta. da-le la glezne prostilor! Vreau mai multe din astea, ca sa se zvarcole in chinuri toti trepanatii care te votau cu doua maini si care ma injurau cand indrazneam cel putin sa ridic o intrebare despre tine!!!
Raspunde

L

Acum 2 săptămâni

(Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului licențios)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus