Duminică,
21.07.2024
Parțial Noros
Acum
24°C

Ne jucăm și curățăm: Unde ajung deșeurile din sticlă colectate în Sibiu și ce se întâmplă cu ele

Ne jucăm și curățăm: Unde ajung deșeurile din sticlă colectate în Sibiu și ce se întâmplă cu ele

Deșeurile din sticlă colectate în municipiul Sibiu sunt transportate și sortate la stația de la Șura Mică.

Banii obținuți din valorificarea acestora se reîntorc în sistem, fiind utilizați pentru plata activității de sortare și, parțial, pentru plata activității de colectare a deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale, activități care nu sunt plătite de către cetățenii județului Sibiu. Astfel, un grad de colectare selectivă cât mai ridicat va duce la venituri mai mari din valorificarea deșeurilor reciclabile, care vor ajuta astfel la dezvoltarea un sistem de management integrat al deșeurilor mai performant și menținerea taxei de salubrizare la un nivel suportabil.

Deșeurile de sticlă pre-sortate de sibieni în recipientele de culoare verde sunt ridicate și transportate în stația de sortare de la Șura Mică. Aici are loc o sortare a acestor deșeuri, în sensul eliminării altor materiale, precum ceramică, hârtie, plastic, dar și o sortare pe culori a acestei sticle. Deșeurile astfel sortate sunt livrate către procesatori din România (la București, Buzău și Târgu Mureș sunt cei mai mari), care sortează, la rândul lor, sticla în funcție de anumite caracteristici. Mai apoi, sticla este măcinată, tratată și sortată din nou cu ajutorul unor aparate performante în funcție de culoare.

Dezavantajul ambalajelor de sticlă este perioada foarte îndelungată în care acestea reintră în circuitul natural. Numeroase cercetări au arătat că sticla nu se poate descompune într-o perioadă mai scurtă de un milion de an. Marele avantaj al sticlei, însă, este acela că poate fi reciclată la infinit, iar costurile de producție a sticlei sunt mult mai mici dacă este folosită ca materie primă sticla reciclată.

Exemple de deșeuri ce pot fi colectate în recipientele verzi:

- Sticle și borcane goale

- Ambalaje din sticlă de la produse cosmetice

În aceste recipiente NU se colectează următoarele:

- resturi de sticlă de la un geam spart (pentru că sticla geamului poate conține și substanțe chimice)

- deșeuri din sticlă termorezistentă

- becuri sau neoane (acestea se vor arunca în locurile special amenajate pentru deșeuri DEEE sau în campaniile trimestriale organizate de operatorul de salubritate SC SOMA SRL)

- ambalaje de sticlă contaminate cu substanțe periculoase etc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus