Miercuri,
12.11.2025
Innorat
Acum
3°C

Antreprenorul Cristian Marinescu: ”Tata a deschis contul cu numărul 1 din Sibiu la BCR-ul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu”

Antreprenorul Cristian Marinescu: ”Tata a deschis contul cu numărul 1 din Sibiu la BCR-ul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu”

Medicul și omul de afaceri Cristian Marinescu anunță noi investiții în zona Sibiului în perioada următoare și promite că dacă va fi ales primar al Sibiului va conduce orașul așa cum își administrează afacerile: cu serozitate și atenție spre dezvoltare.

Marinescu spune că a moștenit spiritul antreprenorial de la bunica lui, în primul rând, apoi de tatăl lui. De la ambii a învățat ce înseamnă să faci afaceri, să muncești zi de zi și ce înseamnă ca de tine să depindă zeci de familii pentru că angajații își așteaptă salariile lună de lună.

”Pe la șase, șapte ani, la mine în casă bunica lucra prin CPADM – o prescurtare de la o cooperativă care îți dădea de muncă acasă – și bunica mea făcea niște arculețe. Ceva de dimensiuni mici. Ca să dau un exemplu, erau similare cu arculețele din telecomenzile pentru televizoare, cum erau televizoarele NEI care se produceau la București. Pe vremea aceea mergeam cu tata la București, puneam marfa în mașină și noi o livram. Așa cum eram eu micuț, eram atent să învăț, mai era un clește cu niște urechiușe care trebuiau tăiate. Țin minte că un director de fabrică din Sibiu la vremea aceea, de la Compa, Libertatea, sau oricare alta, avea undeva salariu de la 1.800 până pe la 2.300 de lei vechi. Bunica mea făcea și câte 17.000-18.000 de lei, iar când aveam 9.000 era o lună slabă. Ăsta era nivelul. Mama era asistentă la Centrul Stomatologic și tata lucra la Compa, înainte de Revoluție. Bunica era șefa și de la ea am moștenit eu spiritul acesta antreprenorial. Cu bunica ne-a prins Revoluția, ea ne-a crescut pe mine și pe sora mea și pentru ea am un respect enorm”, rememorează Cristian Marinescu.

După Revoluție familia lui s-a privatizat și a dezvoltat diverse afaceri. ”În 1990 s-a anunțat că românii se pot privatiza. Cu ce să te privatizezi? Tata lucrând la Compa se pricepea în domeniul acesta tehnic, cu arcuri, bunica lucra de acasă. Și așa ne-am privatizat. Țin minte că unde află restaurantul Fain acum, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, s-a deschis Banca Comercială Română. Și tata a deschis contul cu numărul 1 din Sibiu la BCR-ul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, cont al firmei noastre”, spune Cristian Marinescu.

Ulterior, împreună cu tatăl lui a pus pe picioare mai multe afaceri de succes pe plan național. Spre exemplu, firma lui a fost primul producător de profile și accesorii din gips-carton din România, încă din 1992. O altă afacere de succes a fost cea cu lanțuri antiderapante pentru autoturisme și camioane. ”Au fost niște ierni, prin anii 1990, când am câștigat în două luni cât altădată în doi an-” spune cu mândrie Cristian Marinescu.

După anii 2000 Marinescu și-a diversificat investițiile, acoperind diverse obiecte de activitate, de la unități de producție în Zona Industrială Vest până la unități de turism în Păltiniș, firmă de plasare a forței de muncă, spații comerciale de închiriat și imobiliare. ”Într-o vreme am avut o cifră de afaceri de un milion de euro pe lună. Și foarte important, țin neapărat să precizez: Nu am făcut niciun leu din contracte cu statul, numai în mediul privat”, spune Marinescu.

Astăzi are peste 70 de angajați în firmele lui și pregătește o investiție estimată la două milioane de euro într-o clinică medicală în Șelimbăr. ”Avem și terenul și planurile sunt destul de avansate, la anul ar trebui să o demarăm. Vă spun sincer, clinica aceasta a fost visul meu încă din studenție și motivul principal pentru care nu m-am lăsat de Medicină”, mărturisește omul de afaceri sibian.

Cristian Marinescu vrea să administreze Sibiul, dacă va fi ales primar, așa cum își administrează firmele. Însă nu banii sunt pe primul loc, ci familia. ”Haideți să apreciem oamenii care știu că țină o familie unită și fericită. Am o soție cu care în opt ani și jumătate de căsnicie m-am contrazis de două ori, nu m-am certat niciodată, un băiat de opt ani, Eduard, și o fetiță de trei ani și câteva luni, Annamaria. Lor le datorez totul”, concluzionează Cristian Marinescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

9 comentarii

Sibiu 2024

Acum 1 an

”Tata a deschis contul cu numărul 1 din Sibiu la BCR-ul de pe bulevardul Nicolae Bălcescu” Ati fost si prima familie care a ajuns in SIbiu? SI asta inainte de 20 decembrie 1191?
Raspunde

Mariana

Acum 1 an

De aia te-ai batut cu el si l-ai scos afara din casa lui? Esti un om de nimic, docotor doar in țepe! Nu te voteaza decat indienii pe care ii sclavagesti prin Paltinis!
Raspunde

Marius Popovici

Acum 1 an

Un pungas care se vrea primar pentru ca nu mai este bagat in seama

Raspunde

Mihai Neagu

Acum 1 an

țin neapărat să precizez: Nu am făcut niciun leu din contracte cu statul, numai în mediul privat”, spune Marinescu. Nu ai avut contracte cu statul pentru ca te-au flituit toti, nu ca n-ai fi vrut, plus ca dai numai tepe.
Raspunde

Costel

Acum 1 an

Dl Marinescu a făcut de toate dar medicină a făcut? Și care ar fi specialitatea pe care o are? Că eu personal nu am auzit în Sibiu de doctorul Marinescu.
Raspunde

Costel

Acum 1 an

Dr Marinescu Cristian a făcut de toate dar să practice medicină n-am auzit să fi făcut. Ce specialitate are?
Raspunde

Gogu

Acum 1 an

Țepologie ! Păi cum nu a facut cu statul? Era ofticat pe C.J., ca nu mai are catering pe la spitale!
Raspunde

Alu Nelu

Acum 1 an

Psihiatrie nevrotică. N-am avut voluntari pentru experimentele lui medicale, așa că face toate experimentele pe el.
Raspunde

Gigi

Acum 1 an

Tatăl său a lucrat la coop.Constructorul
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus