Cu o existență de aproape 25 de ani pe piața de producție a mobilei, firma Fascinația Locuinței din Sibiu realizează mobilă la comandă pentru domeniul Horeca. Toate produsele de mobilier sunt făcute în județul Sibiu, mai exact la Ocna Sibiului și au ajuns în țări precum Germania, Elveția sau Austria, iar planurile de viitor cuprind extinderea pe piața din România și, în special, pe cea din Sibiu.
De la proiectare și design, până la producție și montaj
Mobilierul oferit de cei de la Fascinația Locuinței este realizat de o echipă profesionistă care asigură de la proiectare și design, până la transport și montaj. Toată producția se face cu grijă și atenție deosebită la detalii, în spațiul pe care firma îl are la Ocna Sibiului. După ce sunt aranjate și împachetate, produsele urmează să fie apoi livrate către hotelurile sau pensiunile care le comandă.
Fascinația Locuinței este dotată cu utilaje performante, de ultimă generație, care permit execuția de mobilier de înaltă calitate și precizie. În anul 2022 s-a încheiat implementarea unui proiect pe fonduri europene care au dotat firma cu un nou soft de proiectare și utilaje de tip CNC. În acest an se va îmbunătăți fluxul de producție cu o nouă mașină de aplicat cant, ceea ce va contribui la diversificarea produselor și creșterea standardului de calitate din companie. Procesul de fabricație este minuțios contorizat, optimizat și automatizat. Compania este acreditată normelor de calitate internaționale ISO9001 si FSC.
„Toate acestea fac din Fascinația Locuinței o fabrică de prelucrare a lemnului dotată și organizată la înaltele standarde occidentale. Beneficiarul nostru preferat este din mediul hotelier, spații de birouri, restaurante, școli, grădinițe. Acesta se potrivește fluxului nostru de producție, dar nu refuzăm colaborări cu designeri pentru proiecte mai mici, deosebite, care să reprezinte o provocare pentru noi”, a spus Cosmin Duduță, directorul filialei de la Sibiu, pentru Turnul Sfatului.
Proiectele de decorațiuni interioare produse la Ocna Sibiului au ajuns în țări precum Germania, Austria sau Elvețiea, iar acum scopul este de a se axa mai mult spre piața din România.
„Producem mobilier pentru Horeca. Firma Baur este de trei generații în Germania, iar în anul 1999 și-a deschis filială de producție în Sibiu. O perioadă s-a făcut doar export, dar obiectivul nostru principal acum este să ne extindem pe piața din România.
Punctul forte al companiei noastre este folosirea unei game variate de materiale de la cele melaminate până la lemn masiv, furniruit și posibilitatea de a le combina obținând produse unice, după dorințele cele mai exigente ale clienților. În produsele noastre veți găsi îmbinarea frumuseții lemnului cu elemente de metal și tapițerie. Cu ajutorul utilajelor speciale de periere a lemnului masiv realizăm decoruri unice ca textură și culoare. În cadrul firmei amenajăm un spațiu cu produsele ce se pot realiza la noi pe care vă așteptăm să-l vizitați”, a mai explicat Cosmin Duduță.
Mobilier personalizat, în funcție de cerințele fiecărui client
În funcție de stilul care este adoptat de clienți, Fascinația Locuinței poate veni cu recomandări astfel încât rezultatul final să fie o îmbinare a ideilor venite din partea clientului și cele ale echipei, și, în același timp, să ofere calitate cu fiecare produs pe care îl dezvoltă în producție.
„Mobilierul nostru este personalizat, fiecare client în parte este special. Mobilierul este din toată gama de produse care se pot folosi în industria mobilei, pal melaminat, pal furniruit, lemn masiv, lemn stratificat. De asemenea, în multe din lucrările noastre am integrat și rășină, dar am realizat și lucrări de recondiționare. Toate acestea pentru a-l ajuta pe client să găsească tot ce are nevoie de la o singură sursă de producție, sursa Fascinația Locuinței”, a mai spus acesta.
Sustenabilitate și grijă pentru mediu – parc fotovoltaic pentru a produce energie proprie
Compania și-a îndreptat atenția și către grija pentru mediu, motiv pentru care a construit și un parc fotovoltaic de 200 kW. Printre motivele pentru care a ales să aleagă această modalitate de producție a energiei se numără reducerea impactului negativ asupra mediului, promovarea sustenabilității, asigurarea energiei curate pentru producție și economisirea resurselor.
„Anul acesta l-am implementat. Urmează să fie racordat la rețeaua principală, îl folosim din ianuarie, instalația a fost executată, noi deja tot ce producem pe timpul zilei folosim în hală”, a mai spus acesta.
Firma Fascinația Locuinței poate fi găsită la numărul de telefon 0758.350.789, dar și la adresele de mail [email protected] și [email protected].
De asemenea, noutățile în materie de lucrări pot fi văzute pe site-ul https://www.fascinatialocuintei.ro/
Poze cu fabrica de la Ocna Sibiului - Sursa Turnul Sfatului
Poze cu produse finite realizate de Fascinația Locuinței - Sursa pozelor poate fi accesată aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7173
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ion
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Badescu Constantin
Acum 6 ore
Fake
Acum 6 ore
R