Luni,
22.07.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Familia Carabulea a închiriat hotelul din centrul Sibiului pentru 20 de ani: trei milioane de euro urmează a fi investiți în Ramada

Familia Carabulea a închiriat hotelul din centrul Sibiului pentru 20 de ani: trei milioane de euro urmează a fi investiți în Ramada

Hotelul inaugurat în 2007 de familia Carabulea a fost închiriat de luna aceasta unei companii specializată în consultanță în domeniul hotelier. Noul management va prelua efectiv hotelul de săptămâna viitoare, anunțând investiții de trei milioane de euro.

Este o premieră pe piața hotelieră din Sibiu ca o investiție de o asemenea anvergură (18 milioane de euro era suma estimată la inaugurartea din 2007) să fie preluată printr-un „contract de tip lease” semnat pentru o perioadă de 20 de ani. Contractul cu Premier Hospitality, încheiat cu acceptul lanțului Wyndham, proprietarul brandului Ramada, și-a început efectele la 1 iunie 2024, noul management urmând să preia funcția de la 1 iulie 2024, se arată într-un comunicat remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.

„Am decis să facem acest contract de chirie pe termen lung pentru a integra o nouă viziune modernă în cadrul business-ului nostru de familie, transferând operațiunile către o firmă specializată cu vastă experiență. Vom fi implicați în continuare în dezvoltarea afacerii cu obiectivul de a ajunge în topul hotelurilor din Sibiu și din țară”, transmite Oprea Carabulea, reprezentantul familiei Carabulea, proprietarii hotelului.

”Proiect emblematic pentru Sibiu”

Premier Hospitality este fondată de doi români, Lucian Marinescu și Călin Ile, și are o experiență de 12 ani în consultanță hotelieră, de la studii de fezabilitate, la asistență pentru finanțare sau execuție. Compania „a fost implicată în mai mult de 50 de proiecte aflate în diverse faze de execuție, atât independente, cât și afiliate brandurilor internaționale”, se arată în comunicatul emis de societatea în discuție..

Reprezentanții acestuia anunță investiții de aproximativ trei milioane de euro „atât în modernizarea hotelului, cât și dezvoltarea personalului cu scopul de a aduce proprietatea la standardele actuale de echipare si servicii”. Investițiile au, însă, termen lung de implementare.

„Observăm un interes sporit din partea proprietarilor și investitorilor din industria ospitalității, pentru servicii de operare hoteliera, fie de management, fie de lease, și suntem pregătiți să răspundem acestor cereri. Acest proiect este emblematic pentru Sibiu și pentru întreaga țară fiind un hotel cunoscut și apreciat. Pentru mine, personal, este un hotel important în mod particular, deoarece am făcut parte din echipa care a dezvoltat și inaugurat acest hotel în 2007. Este un angajament ambițios și responsabil al companiei noastre, însă credem în capacitatea noastră și a echipei noastre de a livra performanță și rezultate superioare”, spune Lucian Marinescu, din partea Premier Hospitality.

Este primul contract de tip lease pe care compania de consultanță îl semnează. Un astfel de contract, explică cei de la Premier Hospitality, „transferă întreaga responsabilitate a operării hotelului către chiriaș, inclusiv managementul angajaților și deciziile privind serviciile oferite”. „Suntem încântați să începem noua direcție de business cu un hotel de acest tip și într-un oraș frumos ca Sibiul, destinația turistică a anului 2024. Este primul nostru contract de lease, de fapt, este primul de pe piață. Ne dorim să facem din Premier Hospitality cea mai importantă companie românească de operare hotelieră, capabilă să concureze de la egal la egal cu operatorii străini și, de ce nu, să intrăm și pe piețele externe prin astfel de servicii", spune Călin Ile, co-fondator al Premier Hospitality.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Mikiwiki

Acum 1 lună

Parca vad și pe asta în faliment. Tot ce atinge romanul distruge, după ce își umple buzunarele!
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 1 lună

Dacă tot a fost utilizat ca și tabără pentru “elitele” din Diaspora în timpul plandemiei, n-ar fi fost mai oportun să-l transforme în stabiliment pentru “fetele” care o iau pe Olt în amonte?…

Raspunde

Elzoroaba

Acum 1 lună

Nu Olinpipia, nu ne cazează la hotel.

Raspunde

Newman

Acum 1 lună

Miroase a cedare proprietate catre mafie.Vonica nu a acceptat si a platit cu viata.Observati ca toate afacerile de succes din Sibiu au disparut, iar patronii au intrat la inchisoare.

Raspunde

Bambolero

Acum 1 lună

Io-te specialistul în M&A (google it, n-ai cum știi ce-nseamnă).

Raspunde

Ochiu critic

Acum 1 lună

Ilie a ramas fara bani ??!!ce nasol ! Asta e leasing financiar clar , vanzare in rate pe 20 de ani . Au venit baietii destepti. Numa cei destepti poate ?!! Sibienii vad ca nu mai pot conduce ! Asa se intampla daca nu mai ai oamenii de valoare si i ai dat afara , si ti ai batut joc de toti !

Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

Prin același fel de tranzacție Wydham a concesionat Marriott București. Nu mai are Marriott nici bani nici manageri. Vinde-ți acțiunile :))

Raspunde

Vasile32

Acum 1 lună

Oprea Carabulea - ce naste din pisica.............. cunoastem..........chiar f bine.....unde e brutaria ?
Raspunde

Vlad Sangeorzan

Acum 1 lună

Minunata noastra natie, complexata si frustrata, se bucura mereu de insuccesul unui afacerist roman, dar imbratiseaza tot ce nu e romanesc! Fi-mi-ar scarba! Meritati sa locuiti la periferie, ca acum 100 de ani!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus