Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cum va fi vremea săptămâna viitoare: Ploi și temperaturi de până la 32 de grade Celsius. Weekendul viitor se preconizează, din nou, cu grindină

Alin Bratu
0
ploaie-furtuna-turisti-65-uqaf

Temperaturile vor ajunge, conform estimărilor specialiștilor de la Centrul meteorologic Transilvania Sud Sibiu până la 31, 32 de grade Celsius. Dar vor continua ploile, iar pe alocuri vor fi furtuni și va cădea grindina.

Publicitate
Publicitate

Luni

Vremea va fi temporar instabilă și local călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină, cu frecvență mai ridicată după orele amiezii. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20-25 l/mp. Temperaturile maxime, în scădere ușoară față de intervalul precedent, se vor încadra între 29 și 31 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.

Marți

Vremea va fi călduroasă și temporar instabilă în zona montană. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Local în zona montană și submontană și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 32 de grade, iar cele minime între 14 și 17 grade.

Publicitate

Miercuri

Vremea va fi local călduroasă și temporar instabilă în zonele montane. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare.

Local în zona montană și submontană și pe arii restrânse în rest, se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 31 de grade, iar cele minime între 16 și 18 grade.

Joi

Vremea va fi instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuatee. Local și temporar se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 30 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade.

Weekend

Vreme va fi călduroasă și temporar instabilă. Local se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină, cu precădere în zonele montane.

Sursa: Centrul Meteorologic Transilvania Sud Sibiu

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate