Miercuri,
21.05.2025
Cer Senin
Acum
8°C

Mâncarea săracului din buzunarul bogatului. Pizzerie nouă, la mall

Mâncarea săracului din buzunarul bogatului. Pizzerie nouă, la mall

Mereu în căutare de noi stabilimente culinare în peisajul ultra aglomerat al Sibiului am dat de câteva zile peste o nouă pizzerie deschisă în oraș, de această dată, una de mall. Are o oarecare importanță precizarea.

Pizzerii găsești în tot orașul, sunt zeci, apar și dispar ca ciupercile după ploaie. Buna și caldă dar și rece, pizza e cel mai simplu lucru posibil de cumpărat/comandat în cazul în care îți e foame. Pizzerii bune, în schimb, nu sunt foarte multe. Dacă la ingrediente foarte mari diferențe nu poți face, poate doar dacă le imporți, de cele mai multe ori diferențele stau în aluat. Iar mulți coc aluat de pâine pe post de blat de pizza. Puțini sunt cei care au studiat adevărata artă a unui aluat și ingredientele din care se face. Nu de alta, dar am dat la un moment dat de o pizza care avea făină de mălai în aluat. Dar asta e o poveste pentru altădată.

Terazza Galeria e deschisă chiar la parterul Promenada Sibiu, la intrarea principală, în dreapta. Cu terasă, desigur, după cum îi spune și numele, Funcționează în spațiul unei „defuncte” cafenele. Deși era o căldură infernală la ora prânzului, pe terasă erau mai mulți oameni decât în interior, în ciuda binecuvântărilor cu care aparatul de aer condiționat blagoslavea puținii mușterii de la mese.

Mi-a plăcut designul restaurantului, pe măsura unui mall, unde toate sunt un pic mai fancy, cu gust, aș putea aprecia. Am dat o tură, curios de produsele pe care le aveau în vitrină iar ochiul, primul simț când vine vorba de mâncare, l-au convins. Am și ajuns să comand din vitrină și nu din meniu, chiar arătau bine. Mai multe sortimente de pizza plus niște deserturi foarte frumos decorate.

M-am așezat la masă și am început să frunzăresc meniul iar primul lucru care m-a frapat au fost prețurile. Cea mai ieftină pizza e 37 de lei, blat, sos de roșii și mozarella, celebra Margherita, restul de la 40 în sus, 44 pentru cele mai de fițe, cu mortadella, gorgonzola sau fructe de mare. Nu știu voi ce ziceți, dar mi se pare teribil de scump pentru un produs gândit să fie ieftin. Cred că toate ingredientele care intră în cea mai scumpă pizza nu trec de 10 lei deci celelalte cheltuieli o fac să fie aici atât de scumpă. Chirie de mall, cum ziceam.

M-am decis să încerc două porții de pizza la felie, din vitrină, o Diavola și o Mortadella con Pistacchio, ca desert un croissant tot cu fistic care mi-a căzut cu tronc de la prima vedere iar ca să facem și testul de rece, am comandat și o pizza Gambereti pentru acasă. Iar pentru că eram leșinat de căldură am cerut o socată gigantică, transformată ulterior în două pentru că a fost excelentă, rece, dulce-acrișoară, exact cum ar trebui să fie o socată în vremea caniculei.

Cu excepția pizzei la pachet am primit totul deodată, desertul chiar cu un mic avans, parcă de-al naibii, să-mi tragă cu ochiul toată masa. Am început cu Diavola și prima senzație a fost că oamenii știu aluat. Exact cum trebuie, crocant la exterior, pufos la interior, fără să pună presiune pe fălci. Ca gust general, Diavola e de un 7, relativ sărăcuță și nu pe cât de picantă m-aș fi așteptat să fie. Ca să le încerc, că era evident că nu am cum să le termin, am luat și două sosuri, unul de roșii și unul de usturoi, cu care am stropit una dintre cele două felii din porție, să vedem cum e și cu și fără.

Mie, unul, mi-a plăcut cu sosuri, în special cel de roșii, foarte italienesc condimentat. Pizza cu mortadella și fistic, în schimb, curcubeu pe cerul gurii. Dulceața salamului combinată cu crunch-ul fisticului zdrobit și stropită din belșug cu ulei de măsline, a fost delicioasă. Sau poate m-am grăbit să o mânânc ca să ajung la desertul cu fistic ce-a stat pe întreaga durată în fața mea. L-am savurat cu cel mai mare rânjet pe buze. O cremă perfectă, ușor verzulie, pe un croissant strivit , redus la nivel de blat și decorat din loc în loc cu felii subțiri de căpșuni, ce-ar fi putut să nu îți placă.

Am plecat foarte mulțumit de ce-am mâncat, semi-strepezit de cât am plătit, iar acasă am dat cep și pizzei cu creveți și anșoa. Cam patru ore bune au trecut până când am gustat prima felie și am fost foarte plăcut surprins. Aluatul nu se întărise deloc, mozzarela se întărise și țintuia creveții de blat, roșile cherry dădeau suficient „sos” aproape la fiecare mușcătură.

O pizza foarte, foarte bună, apreciată de toți cei care au gustat. Singurul mic, mic reproș ar merge către pizzer. Care, dacă ar aranja ingredientele uniform, are face o pizza de nota 9 una de aproape 10. Așa, unele felii abundau de anșoa și sărau un pic prea tare gustul general în care pe altele era foarte puțină sau aproape deloc. Una peste alta, daca e ziua de salariu, o vizită vă recomand să faceți.

Întreaga comandă a fost 132 de lei, după cum urmează: 43 de lei pentru pizza Gamberetti, 16 pentru cea cu mortadela și fistic, 15 pentru Diavola, 18 lei pentru croissantul turtit cu fistic, 7 lei pe cele două sosuri și 32 de lei pentru două socate. Și 1 leu pentru ambalaj.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

Nobody

Acum 11 luni

Faptul ca manancii pizza cu sos denota ca nu știi sa mananci. Și care e logica la o pizza cu gamberi si ansoa? Preturi aberante iara...
Raspunde

S

Acum 11 luni

O porcărie, arată oribil, nu are nimic de-a face cu pizza
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 11 luni

Ha, ha! Liniștit, or închis ei alții, cu mai mult ștaif! Să nu ne ascundem după deget, e vorba de o bucată de aluat ce se umflă în stomac și niște ingrediente asociate fără nici-o logică gastronomică, și care odată consumate nu fac altceva decât să îngrașe…
Raspunde

Nustiu

Acum 11 luni

ignoranta totala

Raspunde

Sparrow

Acum 11 luni

@ Olingpia. O arzi pā diete, pā smart-food, pā nutrition friendly..... Muguri de papaya glasati cu sos de rhubarb, smoothie de leurdā cu boabe de ienupār caramelizate sau filé de caracatitā prefiert in vin de Porto si garniturā de faguri de miere Etiopianā nu prea gāsesti in Târgul Porcilor ce-i drept!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus