Joi,
25.07.2024
Parțial Noros
Acum
22°C

VIDEO ”Magicianul” Marian Râlea, la FITS: Vindeam mărțișoare pe scenă. A jucat într-un spectacol pentru o singură persoană. ”Erau unii actori care puteau să joace un spectacol întreg fără să știe textul”

VIDEO ”Magicianul” Marian Râlea, la FITS: Vindeam mărțișoare pe scenă. A jucat într-un spectacol pentru o singură persoană. ”Erau unii actori care puteau să joace un spectacol întreg fără să știe textul”

Prezent de mai mulți ani în Sibiu, la Festivalul Internațional de Teatru (FITS) actorul Marian Râlea e asociat încă de mai multe generații cu ”Magicianul”, grație emisiunilor ”Abracadabra” de la TVR, iar apoi ProTV.

A fost invitat de Marius Chivu, într-un interviu ”FITS Talks”, din cadrul FITS, la un dialog în care actorul a vorbit despre începuturile carierei.

A povestit, amintindu-și de începuturi despre cum, înainte de Revoluție, a ajuns să vândă mărțișoare pe scenă, după terminarea unei piese de teatru pentru a putea supraviețui.

”Am trăit din mărțișoare și din felicitări. Ele (n.r. felicitările) veneau tipărite și le coloram. Dar coloram cum îmi venea mie. Mărțișoarele erau la mare trecere, nu aveam voie să le vindem pe stradă.

În perioada aia, cei mai importanți oameni aveau niște serviete diplomat se numeau, și eu mergeam cu servietele diplomat pe stradă și le deschideam. Și când venea miliția, noi le închideam: ”ce domle, noi suntem intelectuali”. Dar le-am vândut și în teatru.

Îmi aduc aminte că jucam în ”Acești nebuni fățarnici”, aveam aceste serviete diplomat și la sfârșitul spectacolului spuneam ”dacă vreți să cumpărați un mărțișor de la mine...” Înainte de 90, că era mai interesant”, a povestit actorul.

Citește și:

VIDEO Marius Manole, la FITS: ”Eu nu sunt un băiat citit. Eu am citit 20 de cărți la viața mea”. ”Când am intrat în teatru, am intrat într-o făcătură de lume. Niște oameni care nu erau artiști, erau niște făcături”

Râlea a rememorat că în acea perioadă teatrul nici nu avea garderobă, pentru că din cauza frigului, oamenii stăteau în sală cu paltoanele pe ei.

”Nici nu mai era garderobă, oamenii stăteau cu paltoanele pe ei. Nu mi-e dor de vremuri, era boală curată. Vedeai 2, 3 garoafe după spectacol, era singurul lucru ieftin pe care îl puteau aduce în formă de respect pentru cei de pe scenă și înghețau. Oamenii își cereau scuze. (...) Nu am ce să regret, noi vorbim de o perioadă în care  e de fapt tinerețea mea. A fost frumoasă, pentru că a fost a mea”, a mai spus actorul.

Foarte mult lucrurile nu s-au schimbat din acest punct de vedere nici după Revoluție. Și-a amintit cum ultimul spectacol jucat înainte de pandemie l-a jucat în fața unei singure persoane.

”Era ultimul spectacol. Jucam la amfiteatrul de la Teatrul Național. Am zis că nu mai putem, trebuie să închidem teatru. Nu a venit nimeni. A venit doar un prieten al Teatrului pentru copii, Matei îl cheamă, un băiat foarte isteț, care mai fusese de două ori. A zis ”dar eu am venit”. Am zis, ”bine Matei, pentru tine jucăm acest spectacol””, și-a amintit ”Magicianul”.

Astfel că cei patru actori pe scenă plus personalul tehnic și-au făcut treaba pentru o singură persoană: pentru Matei, un copil.

Tot din categoria amintirilor, Marian Râlea a vorbit de rolul sufleurilor în ”vechiul teatru”, oameni înlocuiți acum de căști, promptere sau alte ecrane.

”Dacă ai nevoie de sufleur există căști, există monitoare., Așa cum sunt emisiunile de știri, există prompter.

Nu era glumă asta cu sufleurul. Erau actori care lucrau numai cu un singur sufleur, care știa și când te poticnești, când îți uitai textul. Dar nu era problemă, era în culise și se apropia și îți spunea sufleurul. Nu se auzea (n.r. în sală).

Dacă se auzea era un accident fericit și publicul îmbrățișa. Dar exista și talentul actorului. Erau unii actori care puteau să joace un spectacol întreg fără să știe textul, numai ascultând sufleurul.

Plus că repetițiile se făceau și cu sufleur. Iar sufleurul știa dacă ai învățat textul sau nu”, a mai povestit Marian Râlea.

Sursa foto: Sibfest.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Sibian

Acum 4 săptămâni

Vremuri de mult apuse...

Raspunde

Pintilie

Acum 4 săptămâni

Ca de fiecare data, la FITS, spectacole ieftine, de toata jena. Eu ma intreb: pe ce oare sunt cheltuiti atatia bani?

Raspunde

Alzara 1928

Acum 4 săptămâni

Bâlci
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus