Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Podul de la Giurgiu-Ruse va fi închis pe partea bulgară timp de 2 luni, pentru reabilitare, începând cu 9 iulie

T.S.
2

Podul de la Giurgiu-Ruse, administrat dual, va fi închis pe partea bulgară pentru reabilitare, timp de două luni, începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă şi turistic ce se realizează între România şi Bulgaria, a anunţat, miercuri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol,citat de Agerpres

Publicitate
Publicitate

„Podul de la Giurgiu-Ruse este administrat dual, pe jumătatea românească de către CNAIR, iar pe jumătatea bulgărească de compania lor de drumuri. Noi am avut mai multe discuţii cu partenerii bulgari. Dânşii consideră necesar să înceapă închiderea totală a zonei administrate de ei începând cu 9 iulie, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă şi turistic care se realizează între România şi Bulgaria. Am încercat să decalăm, să schimbăm perioada în care se va închide podul, dar partea bulgară nu a agreat o astfel de abordare. Sunt alte rute alternative, inclusiv cu bacul, celălalt pod de la Calafat-Vidin – şi mai avem legăturile din Călăraşi, tot cu bacul. Podul va fi închis complet, nu se va folosi timp de două luni, aşa cum a anunţat partea bulgară, însă vom vedea cât vor dura aceste lucrări”, a afirmat Pistol.

Întrebat dacă podul va fi închis doar pe o bandă, Pistol a subliniat că, din informaţiile pe care le deţine, acesta va fi închis complet.

Citește și Oficial: se va închide Valea Oltului pe perioada zilei. Ministru: ”Aceste lucruri trebuie să fie făcute, dacă vrem să facem autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN 7”

Publicitate

„Important este să ai şi cu cine discuta. Colegii mei au încercat să aibă această discuţie cu omologii din Bulgaria. Din păcate, aşa cum a spus domnul Pistol, n-au acceptat decalarea lucrărilor şi n-au acceptat altceva”, a adăugat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a precizat că pe partea română podul a fost reabilitat, însă cu această ocazie se vor face şi aici o serie de lucrări de întreţinere.

„Vom profita de închiderea lui şi vom face şi anumite lucrări de întreţinere necesare pe partea de pod română, dar lucrările noastre nu necesită oprirea circulaţiei”, a subliniat şeful CNAIR, potrivit sursei citate. 

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, împreună cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a verificat miercuri stadiul lucrărilor la obiectivele de investiţii rutiere autostrada A0 Nord, lotul 3, şi autostrada A0 Sud – Centura Bucureşti, loturile 1 şi 3. După verificarea lucrărilor, ministrul Sorin Grindeanu a susţinut o conferinţă de presă.

foto Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Nu disperati: puteti circula pe jumatatea romaneasca!Ca pe Valea Oltului!

    6
    1
  2. Avatar Unul
    Unul

    Serios acuma, urmează ceva cataclism, vin rușii? De închid ăștia podurile și drumurile să nu poată fugi oamenii obișnuiți care au mașină, în caz de ceva?

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate