Rita Chirian, Radu Vancu și Andra Tischer despre programa pentru BAC: „Nu avem autori contemporani, pentru că literatura lor este dificilă, problematică, adeseori indecentă”

„Nu mai este ca pe vremea părinților noștri când trebuia să înveți anumite opere. Acum se vrea evaluarea gândirii critice”, spunea Eva, o elevă de clasa a XII-a din Sibiu, înainte de a intra la proba orală a Bacalaureatului de anul acesta. Cu toate acestea sunt persoane care consideră programa de liceu la limba și literatura română, o programă rigidă, neschimbată de mulți ani.

Dacă la gimnaziu s-a reușit o schimbare cu introducerea unor opere ale autorilor contemporani (de exemplu Ioana Pârvulescu, Adina Popescu, Stela Giurgeanu, Sorin Titel, Alex Moldovan, Veronica Niculescu sau Ana Rotea), din clasa a IX-a se reiau aceleași opere care surprind realități considerate învechite cu care elevii nu mai rezonează.

Deși factorii decizionali au promis introducerea și la liceu a noțiunilor de limbă și comunicare, atât de necesare, promisiunea nu s-a finalizat, iar mulți dintre copii nu mai scriu corect.

Turnul Sfatului a cerut părerea cu privire la aceste aspecte unui scriitor și unor profesoare de limba și literatura română care predau la colegii din Sibiu, dar care s-au remarcat și ca scriitoare. Este vorba despre Radu Vancu, Rita Chirian și Andra Tischer.

O programă pentru BAC învechită și care nu promovează femeile

Radu Vancu este poet, prozator, eseist și traducător român. S-a născut în Sibiu, în anul 1978. Face parte din scriitorii „generației douămiiște”, o categorie de scriitori care au debutat începând cu anul 2000. Poetul și scriitorul spune că literatura pe care o învață copiii noștri la școală este complet decuplată de societatea de astăzi.  

„Mă refer aici doar din punct de vedere al canonului didactic pentru bacalaureat și nu la manuale. Multe dintre manuale sunt foarte bune. Au și literatură contemporană, au și scriitori atractivi, au conceptele, uneori dificile, explicate realmente inteligibil și după care mi-ar fi plăcut și mie să învăț.

Problema apare, însă, atunci când ne uităm la canonul oficial, la cei 16 scriitori canonici care sunt obligatorii pentru examenul de bacalaureat. Sunt cel puțin două probleme majore. Una dintre ele este faptul că acești scriitori vin din vremuri care sunt complet străine de vremea în care trăiesc copiii noștri.

Cei mai recenți scriitori sunt Nichita Stănescu care murit în 1983 și Marin Preda care a murit în 1980. Sunt doi scriitori foarte mari, eu nu le pun la îndoială valoarea sau relevanța literară, dar vreau să spun că au trecut peste 40 de ani de când ei au murit. A trecut o jumătate de secol de la vremurile în care ei erau activi literar cu texte extraordinare. Pentru copiii noștri eu cred că asta induce ideea că literatura are un discurs muzeificat, istoricizat și care nu se mai produce în prezent”, spune Radu Vancu.

Cea de-a doua problemă ridicată de scriitorul sibian este faptul că toți acești scriitori care sunt obligatorii pentru examenul de bacalaureat sunt bărbați.

„Nu e nici măcar o scriitoare printre ei și asta, de asemenea, este un risc major. Dacă studiază astfel literatura, copiii noștri pot înțelege că femeile nu sunt în stare să producă literatură sau cel puțin lectură relevantă pentru aportul didactic. Asta este ceva revoltător, pe care trebuie să-l corectăm. Și nu mi se pare greu de corectat. Sunt atâtea scriitoare foarte bune. S-a produs atâta literatură relevantă și de către bărbați și de către femei în ultima jumătate de secol încât mi se pare foarte ușor de reparat. Nu înțeleg de ce ministerul se încăpățânează în a păstra acest canon.

Probabil este și o rezistență a mediului didactic, poate și unii profesori sunt speriați de perspectiva de a aduce scriitori contemporani în programă, însă îi asigur că nu au de ce să fie speriați.”

Radu Vancu povestește că a văzut de multe ori cu ochii lui cum reacționează copiii atunci când au de a face cu literatură scrisă de contemporani.

„Cu câtă bucurie o descoperă, cu câtă plăcere. Ei înțeleg că literatura este un gen de discurs care le vorbește și lor, care este și despre problemele, așteptările, bucuriile lor. Că literatura este ceva personal. Asta este ce s-ar putea câștiga.”

Printre scriitorii contemporani despre care Vancu crede că ar merita să se regăsească în materia și în programa de bacalaureat sunt Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Ioana Nicolae, Veronica Niculescu sau Tatiana Țîbuleac.

„Cărtărescu este cel mai important scriitor contemporan al nostru. El ocupă în ecosistemul nostru literar poziția pe care o ocupa Preda. În plus este interesant pentru elevi să vadă și integrarea literaturii române în literatura mondială. S-ar putea întreba de ce este atât de traductibil Cărtărescu și de ce scrisul lui îl face atât de interesant în ochii străinilor.

Asta s-ar putea discuta foarte ușor la clasă. Ne-ar putea scăpa de complexe de inferioritate de complexe de izolare, pentru că și noi putem produce scriitori care să fie de maximă relevanță în ochii străinilor.

De asemenea, de ce nu am putea include și scriitori din Republica Moldova care scriu în limba română? Tatiana Țîbuleac poate fi studiată în oglindă cu Cărtărescu. Și ea este un scriitor interesant în ochii străinilor. A fost tradusă până acum în multe limbi, cu succes enorm mai ales în America Latină.

Dar nu această listă de cinci sau 15 scriitori contemporani este importantă, ci de a arăta că literatura românească este vie, trăiește, nu este o producție culturală și artistică doar a trecutului, ci este pe deplin relevantă și în prezent. Părerea mea este că literatura română trăiește cea mai bună perioadă a ei”, încheie Radu Vancu. 

Sunt false probleme

Rita Chirian este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Pe lângă cariera ei de dascăl, Rita o dezvoltă și pe cea de scriitor. A debutat în anul 2006, cu volumul „Sevra” pentreu care a obținut Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opus primum. A publicat apoi alte trei volume de poezie: „poker face” (2008),  „Asperger” (2012) și Casa fleacurilor (2016). În 2017, a obținut titlul de Tânăr Scriitor al Anului. A beneficiat de bursa pentru poezie Cărturești și de o rezidență de creație la Țibănești (iunie 2024) pentru pregătirea unui nou volum, „Puncte de rupere”.

Spre deosebire de Radu Vancu, Rita Chirian spune că a insista doar asupra faptului că programa de bacalaureat impusă absolvenților de clasa a XII-a este formată din aceiași autori pe care i-au parcurs, acum 40 de ani, și părinții lor este fatalmente reducționist.

„Un alt subiect spumos de presă care nu lasă decât sentimentul că învățământul este retrograd și că îi pregătește pe copiii noștri pentru trecut. Problema nu este că sunt aceiași autori. Una peste alta, programa de literatură punctează acești câțiva autori – cu doar un text ilustrativ –, pentru că, în absența lor, nu se poate contura nu o imagine clară asupra a ceea ce s-a întâmplat în literatura noastră, ci nicio imagine.

Senzația de băltire vine, cu siguranță, din faptul că ne mișcăm doar în intervalul unui secol de literatură. Îi considerăm pe Creangă, pe Slavici, pe Rebreanu opaci, ininteligibili și nereprezentativi pentru tânărul de astăzi pentru că nu reușim să depășim nivelul unei lecturi de identificare („mă regăsesc în personajul X și simt că soluția lui existențială este viabilă pentru mine”), în vreme ce trecem sub tăcere faptul că studiul literaturii urmărește, prin excelență, obținerea unei culturi umaniste, adică facilitează tocmai înțelegerea diferenței, observarea și integrarea alterității, a transformărilor pe care le-a suportat societatea noastră, dar și asimilarea faptului că, în esență, condiția umană este, în datele ei centrale, imuabilă”, spune profesoara.

Faptul că nu există scriitoare în canonul literar pentru bacalaureat i se pare, din nou, o falsă problemă.

„Spun asta în condițiile în care Hortensia Papadat-Bengescu a fost eliminată tocmai din cauza pretinsei dificultăți a discursului ei literar. Sigur, le putem introduce, pentru modernizarea și echilibrarea canonului, pe Sofia Nădejde ori pe Cella Serghi ș.a.m.d., dar orice efort de acest tip va fi asimilat unei „supraaglomerări” a programei.

Și mă îndoiesc că un elev cu o capacitate normală de înțelegere a fenomenelor culturale va pleca din liceu crezând că femeile nu pot fi scriitoare, fiindcă nu a tocit opera unei scriitoare pentru BAC.

Știu că nu-mi va fi lesne iertată insolența, dar nu avem autori contemporani în programă, pentru că literatura lor este dificilă, problematică, adeseori  indecentă. Puțini profesori vor avea curajul să discute la clasă (deschis, dincolo de clișee de interpretare) avangardiști, Geo Bogza, Gellu Naum, Angela Marinescu, Mariana Marin, Mircea Cărtărescu, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Dan Sociu și câți alții. Și aș mai ridica și următoarea chestiune: câți dintre profesori, aici și în alte colțuri ale țării, au deschiderea necesară pentru o astfel de revoluțiune? Și câți părinți? Și câți elevi – care nu ar vedea decât sporirea cerințelor? Mai mult, să nu uităm că, dintre autorii canonici, se știe că unii nu se dau la bacalaureat, pentru că sunt dificili (Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, să numesc numai două imposibilități).”

În acest context, Ritei Chirian discuțiile din jurul programei i se par, un fel de „cherry picking”.

„Clamăm osificarea programei, dar ignorăm faptul că analfabetismul funcțional este o problemă reală (cât de dificil ar fi să introducem în programă un autor ca Mircea Ivănescu, în timp ce elevii de liceu întâmpină probleme în a-l înțelege pe Arghezi, care nu este parcurs decât cu textul introductiv al unui volum atât de puternic precum „Flori de mucigai” – pe care, de altfel, nu-l citește nimeni! –, și batem câmpii cu drama creatorului, fără să pricepem o iotă din zonele „sensibile” pe care le explorează și fără să mergem la pagini din Poarta neagră?!); ne lamentăm că programa este vetustă, dar nu ne-am putea imagina cultura britanică fără Shakespeare și cea rusă fără Dostoievski sau Cehov”, mai spune profesoara.

La firul ierbii, lucrurile se văd astfel, crede dascălul. O realitate de care autoritățile nu vor să țină cont, dar care, de la an la an se reflectă prima dată în rezultate, iar mai apoi în mediile sociale.

„Elevii scriu și se exprimă tot mai prost (dar ne încăpățânăm să nu introducem ore de gramatică, în care să nu discutăm hachițe de cercetători inovativi, ci să facem, pur și simplu, ordine), au o cultură generală deficitară (istorie, filozofie, științe umaniste, în sens larg) și, mai mult, au o slabă rezistență la frustrare și la efort. Eșecul manualelor alternative – care a fost o destul de bună idee, pentru că dădea mai multă libertate profesorului în a-și alege suportul pentru ore – vine și de aici: până la urmă, optăm pentru drumul cel mai confortabil (cam ca Pocitan ben Pehlivan), în timp ce perorăm despre bucuria de a tăia deșertul”, mai spune Rita Chirian.  

Ce este de făcut?

Profesoara de română vine și cu o serie de propuneri.

„În primul rând, este absolut necesar să schimbăm cerințele probei de bacalaureat, să deplasăm accentul de pe memorare pe creativitate, analiză și sinteză (dar fără a eluda importanța crucială a asimilării funcționale a unor noțiuni, a unor date, a unor concepte).

De exemplu, subiectul de eseu să fie într-adevăr cel al unui eseu, nu al unei compuneri de clasa a VII-a, și care, eventual, să pornească de la două-trei texte: literare și nonliterare (critice), care să aibă cerințe flexibile de tipul „condiția femeii în literatura interbelică”, „familia în literatura secolului XX”, „copilăria în secolul XIX” etc., subiect a cărui abordare să implice atât analiza creativă a autorilor obligatorii (și, de aici, am putea reveni la studiul cvasi-monografic al scriitorilor), cât și a unor autori ad libitum. În felul acesta, am putea da o șansă de redactare și acelor elevi care nu pot învăța pe de rost – și slavă Domnului că nu pot! –, și celor care nu au o plăcere extraordinară de a citi (mult mai mult).

Esențială mi se pare, de asemenea, (re)introducerea studiului gramaticii și a retoricii (hai s-o numim comunicare!) – și în felul acesta să poată exista un subiect solid în cerințele de bacalaureat (care, de pildă, să înlocuiască imbecilizantul subiect II de acum, a cărui funcție pe cuvânt că nu o văd). Să introducem scriitori absolut necesari înțelegerii evoluției formelor literare ale secolului XX (Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Gellu Naum, Ștefan Bănulescu, Radu Petrescu, Matei Vișniec, Mircea Cărtărescu etc.) și literatură scrisă în spațiul românesc / în limba română de către autori aparținând minorităților”, încheie Rita Chirian.

Mai multe ore de română în școli            

O altă profesoară de limba română care se regăsește și în sfera scriitorilor este Andra Tischer. Este profesor, gradul I, la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și director Bel-Esprit.ro.

Andra spune că până la discuția despre bacalaureat, care este unul dintre cele mai importante examene care încheie ciclul superior al învățământului obligatoriu, ar trebui să se vorbească despre „starea” disciplinei limba și literatura română la modul general.

„De aici ar trebui să înceapă orice intenție de reconfigurare.În primul rând, să ne amintim că acum câțiva ani buni, profilul real, față de cel uman, a rămas doar cu trei ore de română pe săptămână, începând cu clasa a X-a, materia de bacalaureat rămânând aceeași.

Așadar, în contextul în care există atât de multe nemulțumiri ale tuturor factorilor implicați în ecuația acea sta – elevi, profesori, părinți care clamează necesitatea de a-și medita copiii – cred că prima măsură eficientă ar fi majorarea numărului de ore de limba și literatura română la liceu, la toate filierele, fără deosebire.

Acest lucru ar permite introducerea unor ore studiu al limbii, de gramatică funcțională, de comunicare, retorică, de studiu monografic și critic al operelor celor mai importanți scriitori (care să fie aceia, e altă discuție) ș.a.md. Limba și literatura română ar deveni cu adevărat o cale către formarea unor competențe lingvistice cu adevărat funcționale și, în plus, ar contribui din plin, prin  natura estetică a disciplinei, la formarea unei personalități armonioase a elevilor.”

Profesoara spune că, goana prin materie (în scopul obținerii notelor mari la bacalaureat, după cum se afirmă) nu permite, în acest moment, discuții aprofundate despre originalitatea operei unui scriitor în context național și universal, dezbateri asupra literaturii contemporane (actuale), abordări comparative sau realizarea unor sinteze care să afirme cu adevărat capacitatea elevilor de a se proiecta cognitiv și emoțional în spațiul literaturii, ca formă de transfigurare a realității prin intermediul imaginației creatoare.

„Literatura este, nu în ultimul rând, o formă de supraviețuire, nu-i așa? Motivația de a citi și a înțelege literatura este, după mine, cea mai importantă modalitate de lărgire a universului spiritual, ceea ce este, după părerea mea, o chestiune de viață, cu efecte extrem de importante pentru destinul oricărui individ. A doua măsură urgentă pe care aș lua-o ar fi introducerea unor (unei – să fiu modestă) ore de psihologie, de filosofie și de literatură universală, pentru ca perspectiva asupra evoluției spiritului să fie deplină.

Mai sunt multe de făcut, dacă ne amintim și de faptul că implementarea noilor repere metodologice pentru predarea disciplinei la nivel liceal, binevenite de altfel și excelent proiectate, n-au modificat nici ele programa sau structura subiectelor de bacalaureat.

Iar bacalaureatul diferențiat (care mi se pare absolut obligatoriu, de urgență majoră) a rămas, de asemenea, un vis frumos, dar intangibil, așa cum sunt toate idealurile. Ca și organizarea examenului de evaluare a elevilor de clasa a VIII-a și ulterior a bacalaureatului la limba și literatura română conform programei școlare speciale în vigoare pentru învățământul în limbile minorităților naționale, ca să citez din prioritățile unui an (de mult) trecut: 2020.

În ceea ce privește autorii prevăzuți în programa de studiu (și de bacalaureat, de ce nu?), încă mai sper ca în listă să se regăsească și scriitoare, pentru că avem câteva exemple care ar putea stârni și pietrelor pasiunea pentru lectură.

Un prim pas a fost făcut de către universități: propunerea ca profesorii de română să facă patru ani de facultate, în loc de trei. Ușa e deschisă. Avem curajul de a intra?”, încheie Andra Tischer.

Vineri, 5 iulie, s-a încheiat sesiunea de vară a Bacalasureatului din acest an. Luni se vor afișa primele rezultate. Peste 2.400 de elevi sibieni vor afla dacă au promovat sau nu acest examen al maturtității.