Luni,
14.07.2025
Partial Noros
Acum
28°C

Revoltător

Revoltător

Pentru nu știu a câta oară trec prin Piața Mare și văd UMILITĂ statuia cărturarului român Gheorghe lazăr, pitită și înghesuită în spatele colosului scenic care prefigurează – culmea – o manifestare culturală. Am semnalat această situație în două intervenții anterioare, în credința că forurile competente și vizate vor conștientiza ridicolul și penibilul cu care este tratată una din marile figuri ale culturii române dar, precum văd, fără niciun ecou. Asta în timp ce, de partea simetrică a Pieții,  un grup de copii de școală și grădiniță, se jucau mângâind faldurile impozantei statui a lui Samuel Bruckenthal, liberă, aerată, onorată, la loc de cinste.

Am pus o întrebare pe care o repet: e de conceput acest tratament discriminatoriu? Înțeleg că e bine și frumos ca Piața Mare să fie locația potrivită pentru manifestările culturale de masă dar una din două: ori se găsește un aranjament respectând demnitatea și onoarea reputatului om de cultură român, ori dacă nu, statuia să fie dislocată și amplasată în altă parte ex. în perimetrul Colegiului Gh. Lazăr.

Acest comportament este cu desăvârșire intolerabil. Mă întreb cu nedumerire,oare cei răspunzători la nivelul administrației locale, sau a gestiunii politice locale, nu trădează vreun sentiment de umilință, de rușine și indemnitate națională când acceptă și tolerează o asemenea situație?

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

27 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Transilvania

Acum 11 luni

Vá recomand articolul "Fațadele Colegiului național „Gheorghe Lazăr” intră în reabilitare: vor fi amplasate noi sculpturi" semnat de Domnul Traian Deleanu - bineínteles tot ín acest ziar deumit TURNUL SFATULUI! Asadar, cu tot respectul: acolo statuia dvs preferatá ísi are locul ideal! S-a rezolvat si acest caz. Punct.
Raspunde

Un român

Acum 11 luni

Ce antiromân prăpădit ești!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Claudiu

Acum 11 luni

Poti fi de acord (sau nu) cu textul sau autorul. Însă ideea de baza rămâne și este cat se poate de justă De ce nu se poate găsi o soluție pentru locația acelui bust? Sunt atâtea altele în tot Sibiul care nu sunt obligate la jocul acesta idiot cu ascunsul după scena . Nu cred că de aceea a fost creat și nu cred că e prea departe de primărie pentru a nu reuși cineva de acolo sa "vadă" o soluție decentă. Este acolo din 2006 Și cam tot de pe atunci are parte de tratamentul preferențial. Jenant.
Raspunde

Kukuruku

Acum 11 luni

Bust e...doar bustul. Statuia respectiva nu e bust.

Raspunde

Diana Popa

Acum 11 luni

D-le Dejeu, lasa-ne ca ne-ai aratat exact ce poti atunci cand ai fost pe cai mari (ministru), acum... la fel ca toata existenta dumitale ai ramas... la fel. Sa fii sanatos!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 11 luni

Umilinta rotativei. Talharii astia jecmanesc populatia discriminata, nu se incurca precum taranistii.
Raspunde

Adina

Acum 11 luni

Nu ați înțeles că de 30 de ani se lucrează sistematic la denigrarea imaginii românilor? Vor să ne inoculeze ideea că suntem mici, proști, netalentați, absurzi și irelevanți. Deși nu suntem. Peste tot în România sunt unii în poziții cheie care au grijă să nu scoată românii capul prea mult. Există câteva locuri unde nu e așa dar sunt rare, cum ar fi Alba Iulia, Piatra Neamț, o parte a Bucureștiului, Câmpina, Blaj, Pitești, Nehoiu... Dar în Ardeal e dezastru. Vreau să vă spun că am terminat facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale la UBB Cluj și în 3 ani nu ni s-a prezentat nici măcar o singură figură istorică a României, deși am studiat și istorie și științe politice. S-a vorbit despre România, dar numai despre personaje din alte etnii decât cea românească deși ar fi putut fi amintiți Regina Maria, Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu etc.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jean de Esseintes

Acum 11 luni

Regina Maria era englezoiaca, Adino! A iubit poporul roman ce-i drept...O absolventa de facultate ar trebui sa stie asta.
Raspunde

Recenzoru'

Acum 11 luni

De mult timp se practica mizeria aceasta pt ca alogenul face numai ce vrea interesul lui,protejat prin vot de romani care habar nu au de istorie si care au inghitzit lozinca cu' pe vremea imperiului ce bine era'..Mandrii lustruitori de iobagie or sti ca pe baronache l-au demis chiar austriecii lui,scarbiti de masacrele comise si de revolte continue?Bine ca oraselul ramas in vremuri apuse nu e important decat pt gura-casca la targuri si gogosi sasesti la pret de caviar..'Minusacii loboto',poftiti!
Raspunde

Kukuruku

Acum 11 luni

Cum anume "austriecii lui"?! :)))) era sas!

Raspunde

Recenzoru'

Acum 11 luni

@Kuk..-Primele grupuri de 'sasi'proveneau din teritoriile germane de la vestul Rinului, de pe Mosela. Erau flamanzi, valoni sau franconi. Documentele vorbesc despre flandrenses, teutonici, saxoni, dar ultima dintre denumiri s-a generalizat asupra întregii populaţii germanice.Sefii lui bruck...se autodenumeau 'Ai Austriei' dar tot 'germanici' erau.Gata lectia,mai va luminam si alta data .
Raspunde

Iosif

Acum 11 luni

Aspectul acesta a fost subliniat de ani de zile. Logica ne spune că este ceva urmărit expres! Ia vedeți, s-a aflat vreodată statuia lui Brukenthal într-o asemenea postură?? Pe lângă astea, chiar organizarea de asemenea orgii sonore la câțiva metri de biserica romano-catolică este lipsă de bun-simț din partea primăriei de alături! O corectare la textul dlui Dejeu - în cazul de față nu e vorba de manifestare culturală — este tocmai un exemplu de subcultură agresivă, care nu-şi are locul nicăieri în oraș, darămite în buricul târgului… Este încă o ilustrare (a câta ??) a adevăratului caracter al organizatorilor acestui tip de manifestări, a considerației/respectului pentru sibieni a celor care ne tot cerșesc voturile…
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 11 luni

Peste tot se fac chestii din astea in piete in care sunt si biserici, sa lasam aberatiile astea, ar fi problema doar daca ar deranja slujbele

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 11 luni

trist ca TS-ului ia in considerare un asemenea personaj...

Raspunde

Tica Sibianu

Acum 11 luni

Felicitări D-lui Dejeu pentru observațiile de bun simț in legătură cu statuia marelui nostru român Gheorghe Lazăr., iar numitei Diana Popa, sincere recomandări pentru (re)citirea unui abecedar de bune maniere și dacă efortul nu-i prea mare(?),despre viața și opera lui Gheorghe Lazăr. Este posibil să aveți mai multă înțelegere a lucrurilor pe viitor și vă doresc cu sinceritate aceasta.
Raspunde

Steve

Acum 11 luni

Cand Sibiul va fi condus de un roman adevarat probabil statuia lui Lazar va sta la loc de cinste. Pana atunci comentarile sunt de prisos.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 11 luni

Spre deosebire de celelalte minoritati infractoare, romanii sunt si hoti si solitari.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Elzoroaba

Acum 11 luni

Nu apucați să vedeți, sudiștilor

Raspunde

Marte-Hermanianu

Acum 11 luni

Bombozerro duzinica sau cine mai esti,o sa te pape de viu consagvinizarea de frica 'sudistilor' si ca sa tineti averea si locul intr-o casa de zid intre ziduri de poarta..Traiasca bruciubenhol din Evul medieval!
Raspunde

Horea, Clsoca si Crisan

Acum 11 luni

umflatul de bruk nici macar nu are lipit de tinichea o placa pe care sa fie stipulata actiunea antiromaneasca consecventa si constanta a acestuia de-a lungul intregii sale vieti. Ce sa mai zicem ca statuia lui a fost coapta de "oameni de afaceri valceni" iar amplasarea s-a facut noaptea ca hotii, autorizatia de constructie venind dupa ce ea a fost ridicata (fara urma de dezbater publica).

Raspunde

Papa di Gio

Acum 11 luni

O zice și d nl Dejeu cu statuia...precum a zis o de atâția ani și d nl Dobra,săracul că a murit,cu numele d nlui Radu Stanca să fie scris pe fațada teatrului din acest oraș. Dar nimic nu sa rezolvat de atâția ani.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jean de Esseintes

Acum 11 luni

Am cele mai multe voturi negative pentru că am criticat o așa zisă absolventa de istorie (bdinb) că nu știe istorie. Dacă nici ăștia nu sunt propagandiști atunci nu știu ce sunt..hai cu voturile...

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Papa di Gio

Acum 11 luni

Da comentariul meu unde i????????????????????????????

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jan Sibian

Acum 11 luni

Ba da' ce probleme au unii ! S-au rezolvat toate problemele din Sibiu si a mai ramas doar aia cu statuia ?!??!!??
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 11 luni

Au deoarece in Piata Mare trebuie rezervat loc pentru statuie si sasului cel mare, nu doar ministrului Dejeu.
Raspunde

Vlad

Acum 3 săptămâni

uite de exemplu capacele de canal de pe strazi sunt lasate
Raspunde

Unul

Acum 11 luni

Nu când era Dejeu ministru au distrus cu excavatorul statuia lui Gheorghe Lazăr, ci era Iohanis primar! În plus, atunci erau niște vremuri și acum sunt alte vremuri. Foarte bine zice Dl. Dejeu ce zice! Dar să zică mai mulți care au greutatea lui!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus