La aproximativ două săptămâni după ce pescarii și sibienii ieșiți la plimbare pe malul Cibinului semnalau autorităților apariția peștilor morți, Apele Române – Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu și Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Sibiu au tras primele concluzii: Nu se știe de ce au murit peștii, cine a poluat și cu ce substanțe.

Valul de poluare a fost sesizat în seara zilei 15 iulie, sute de pești fiind observați morți pe Cibin, atât în amonte de municipiul Sibiu, cât și pe raza orașului. În apropiere de strada Viitorului, unde Cibinul preia și apele Rossbachului, numeroși sibieni au profitat de poluare, intrând în albie și prinzând peștii cu mâna.
Printre capturi s-au numărat și câteva știuci de mari dimensiuni.

Pescarii spun că au murit pești din multe specii, precum: grunder (porcușor comun), nisiparniță, mreană vânătă, caras, biban, roșioară, clean, știucă. De asemenea, au existat fotografii care arătau posibile urme ale unei poluări cu produse petroliere.

În zilele următoare, reprezentanții Apelor Române au precizat că mai multe echipe s-au deplasat pe teren pentru a verifica activitatea industrială din amonte de Sibiu și autorizațiile societăților comerciale din apropierea Cibinului. În paralel au fost preluate probe de apă pentru se analiza în laborator compoziția chimică.
”Rezultatele ne-au arătat că nu a fost vorba nici de hidrocarburi, nici de cianuri, nici alte substanțe periculoase. În aceste condiții nu putem ști de unde provine poluarea și nici nu putem acuza pe cineva fără probe clare. Partea bună este a fost o undă de poluare care a trecut repede, de intensitate mică. A afectat în special puietul, a doua zi fiind pescari pe Cibin care chiar au prins pești”, a precizat pentru Turnul Sfatului ing. Sebastian Forir, purtător de cuvânt al SGA Sibiu.
Oficialii Direcției Sanitar-Veterinare au declarat că ei nu au fost solicitați de nimeni să preia probe de pești morți pentru analize, în vederea stabilirii cauzei morții.

De partea cealaltă, oficialii Gărzii de Mediu Sibiu spun într-un răspuns scris oferit redacției Turnul Sfatului că probele de apă au fost luate după ce unda de poluare a trecut, prin urmare rezultatele nici nu puteau fi altele.
”Din analiza indicatorilor de calitate analizați, nu rezultă depășiri ale concentrațiilor maxime admise. Concluzia este că, unda de poluare a fost de intensitate mare și de scurtă durată, iar informațiile telefonice cu privire la mortalitatea piscicolă au fost furnizate cu întârziere de către persoanele fizice, astfel că, prelevarea nu a surprins unda de poluare (din informațiile petenților unda s-a produs între orele 14:00 – 16:00, iar încetarea undei de poluare s-a realizat în intervalul 18:00 – 19:00).
Din Fișa de Comunicare în cazul observării unei poluări accidentale, întocmită de SGA Sibiu, se specifică faptul că, urmare a analizelor efectuate, fenomenul de poluare nu a afectat calitatea corpului de apă, mortalitatea piscicolă semnalată a afectat mai multe specii de pești cu preponderență puiet, nefiind de mare amploare.
Urmare a verificărilor efectuate în teren în comun cu reprezentanții Apelor Române – SGA Sibiu, nu s-a identificat poluatorul și nici sursa poluării care a dus la mortalitatea piscicolă”, a transmis redacției comisarul șef al Gărzii de Mediu Sibiu, Elena Anghel.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
Serios garda de mediu? pai trebuia sa faca cineva hartie scrisa si sa va si plateasca sa analizati un peste? macar de curiozitate si tot trebuia sa spintecati unul sa il puneti la microscop. Deci voi pentru ce mai existati? Facultatea aia de ecologie nu e curioasa ce a fost?
dubios ca sa nu zic Rusinos. Poate nu stiu toate detaliile…. ar fi bine sa explicati -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Ce chestie… Știați că substanța folosită pentru dezinsecție în Sibiu, Cymina Plus, prezintă interdicția de a fi folosită pe arii extinse și, în niciun caz, în apropiere de surse de apă sau sisteme de canalizare pentru că are un nivel extrem de ridicat de toxicitate pentru fauna acvatică? Și atunci, când poți cumpăra produsul online și poate fi folosit pe terenurile agricole din Poplaca și este folosit și pe străzile din Sibiu, unde are contact cu apa pluvială și ajunge în canalizare în caz de ploi, cum poți permite folosirea acestei substanțe? Și mai spun cei de la garda de mediu că nu știu sursa poluării… Of, of…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Să nu-mi spuneți că acești doi boemi trăiesc din ceea ce fac. Tot felul de ciudați ne asaltează.
De ce o fi plecat de la Brașov care este clar un oraș peste Sibiu? N-a mai avut pe cine…
Sigur că nu. O putem freca, pacalindu-i pe alții.
Și parintii ar trebui să meargă la psiholog!
Ați verificat proiectul pentru bugetul din 2025, dupa acea verificare ati verificat executia bugetara pentru 2025, sumele nu bat de…













Lasă un răspuns