Peste 2.000 de posturi de soldaţi profesionişti sunt scoase la concurs de Ministerul Apărării. Cei care vor să urmeze o carieră militară se pot înscrie în perioada 5 august – 13 septembrie, informează ministerul pe site-ul dedicat angajărilor din armată.
2.115 locuri fără cote de gen sunt scoase la concurs în toate judeţele din ţară şi în Bucureşti.
În luna ianuarie 2024, salariile fără bonusuri pentru soldații și gradații profesioniști (SGP) au fost de minimum 2.439 de lei și cel mult 4.126 de lei.
Condiții de înscriere
Cei care optează pentru calitatea de soldat gradat profesionist trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară de cel puţin şase luni înainte de începerea programului de formare.
Vârsta minimă este de 18 ani, iar cea maximă, de 45 de ani împliniţi la data finalizării cursului de instruire. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal. Este interzisă apartenenţa la partide, organizaţii şi formaţiuni politice, iar dacă este membru, candidatul trebuie să se angajeze în scris că, după admitere, va renunţa la această calitate. Pentru fete, acestea trebuie să declare în scris că îşi asumă toate riscurile în situaţia în care, pe parcursul susţinerii probelor de selecţie, se află în stare de graviditate sau maternitate.
Selecția, inclusiv examinarea medicală, are loc în perioada 12.08 – 27.09. Candidații admiși la selecție și repartizați pe post se vor prezenta pentru instruire la data de 18.11. Cei care au deja stagiul militar satisfăcut se vor prezenta la data de 16.12.
Toate detaliile privind unitățile militare care scot locuri la concurs și structurile care efectuează recrutarea pot fi obținute direct de la unităţile militare pentru care optează candidaţii sau de la Biroul Informare-Recrutare de pe raza localităţii de domiciliu.
MApN mai informează că “soldații și gradații profesioniști (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar și îndeplinesc funcții de execuție specifice luptătorilor și specialiștilor militari, în cadrul unor microstructuri de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare”.
De asemenea, SGP sunt chemați în orice situație care afectează desfășurarea normală a vieții (calamități, dezastre naturale sau tehnologice etc.).
Lista completă a condiţiilor şi criteriilor generale de recrutare
să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C - candidaţii care optează pentru arma "auto" şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma "geniu";
să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar, ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;
să fie absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ - candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma "aviaţie", specialitatea militară "însoţitor de bord - paramedic".
să fie declarat ”Admis” la probele de selecţie care se susţin în centrele zonale de selecţie şi orientare sau în şi care constau în evaluarea psihologică (test de aptitudini și chestionar de personalitate), evaluarea capacităţii motrice (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență) şi interviul de evaluare finală;
să fie declarat “Apt” la examinarea medicală care are loc în unități sanitare ale Ministerului Apărării Naționale;
să fie declarat ”Apt” la examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale care va fi parcursă doar de candidații pentru specialitatea militară "forţe pentru operaţii speciale", "scafandri", de cei care vor desfăşura activităţi care necesită ambarcarea ori obținerea permisului/brevetului de conducere auto.
Date de contact pentru angajare în județul Sibiu:
CENTRUL MILITAR ZONAL SIBIU
Sibiu, Calea Dumbravii, nr. 26, Sibiu
Telefon: 0269244712
Mail: [email protected]
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: unde ma angajez in armata , conditii de angajare in armata , cat e salariul in armata , salariu in armata , angajari , angajari armata
Vizualizari: 3258
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Kokos
Acum 11 ore
Pastor marginas
Acum 11 ore
Kokos
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 13 ore
Lutte