Constantin Popescu, poliţistul care a accidentat-o mortal în ianuarie 2022 pe Raisa, o fetiţă de 13 ani, a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, informează Agerpres.
Iniţial, în luna ianuarie, Constantin Popescu primise o condamnare cu suspendare, însă CAB a admis, marţi, apelul formulat de procurori şi de familia Raisei şi a decis ca poliţistul să stea în detenţie.
„Înlătură dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului Popescu Constantin. Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Popescu Constantin se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen”, se arată în sentinţă, conform Agerpres.
Curtea de Apel a mai decis ca societatea de asigurare City Insurance SA (aflată în faliment) să plătească daune morale de 700.000 de euro către părţile civile din dosar.
Pe 13 ianuarie 2022, pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei, o maşină de poliţie condusă de Constantin Popescu a lovit două fete pe trecerea de pietoni. Raisa a murit pe loc, în timp ce cealaltă fată a fost rănită şi transportată la spital.
Procurorii au stabilit că poliţistul circula cu viteză mare şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
Constantin Popescu era încadrat în Poliţie din anul 2017, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
E o idee excelentă pentru turism: ar veni în Sibiu oameni din toată lumea să se admire prostia ridicată la…
It-stii sibieni, cei care au tupeul sa fie etaloane ale societatii sibiene, v-ati capsat ascultand-o pe tuta asta ! Atata…
ca de obicei, implicarea primariei Sibiu este ZERO!!! politia locala est numai un loc caldut de unde sa pleci acasa…
Dna care a actionat strict pe protocol, in timpu pandemiei ! La sibiu, greu s-a scapat, a fost ca la…
Voi chiar credeti ca politistii nostri vor sa se trezeasca dimineata cu un telefon de la seful lor sa ii…













Lasă un răspuns