Cabanierii din creierii munților: Suru și Bărcaciu. De la „nu mai există, din nefericire”, la „aici trăiești spiritul muntelui”

Sub crestele celor mai înalți munți din țara noastră sunt doar câteva cabane turistice. O mână din acestea se află pe teritoriul județului Sibiu. Am urcat la cele unde poteca e singurul acces și unde doar pasiunea mai face ca turiștii să găsească loc cu un ceai cald, o farfurie cu mâncare aburindă și un așternut curat. Am urcat pentru a descoperi oameni care fac parte din acea „specie de cabanieri” care cunosc muntele și trăiesc, la propriu, alături de acesta.

În afară de cabanele la care ajungi urcând pe asfaltul Transfăgărășanului, sclipitor de ornat cu tot ceea c e înseamnă turismul-avalanșă, în munții Făgăraș de pe teritoriul județului Sibiu găsești trei cabane montane: Suru, Bărcaciu și Negoiu. Am urcat pe rând la toate trei pentru vorbi cu cabanierii despre viața din munții anului 2024. Doi dintre cabanieri ne-au primit cu brațele deschise.

La cabanele la care se ajunge cu piciorul trebuie să fii atent la regulile casei. De obicei sunt scrise (la Negoiu sunt peste tot) sau ți se spun. Încearcă să înțelegi tonul, dacă îți pare prea aspru: oamenii de la cabane au de făcut sute de alte lucruri pe care cei de la șes le consideră „normale”, dar care la altitudinile izolate cer mari doze de efort.

„În viață nu e totul despre bani”

La cabana Suru, aflată la 1.450 de metri altitudine urci fie cu pornire din Sebeșu de Sus (pe un traseu ușor, pe care urci timp de aproape trei-patru ore, domol în cea mai mare parte), fie din valea Avrigului, dinspre podul Jibrei (un traseu tot lejer, de puțin peste o oră). Până în cele două puncte ajungi cu mașina, iar de acolo îți continui drumul mereu pe sub umbra pădurii, până în poiana în care se află cabana cu priveliște largă inclusiv către Sibiu. Poiană precedată de „piatra fericirii”, un bolovan semnalizat ca atare.

„Într-un moment de nebunie, dar frumoasă”, își începe Ioana Popa povestea despre preluarea cabanei de la Suru, unde tocmai lucra la pregătirea cinei. „Am venit aici ca turistă acum nouă ani și am auzit că e de vânzare. Pe atunci trăiam în Germania, lucram acolo... În loc să iau un apartament, ceva, am luat un credit și am cumpărat cabana. Neștiind în ce mă bag. Dacă știam, nu o mai luam, dar nu îmi pare rău”, vorbește Ioana, plină de optimism și energie. 

Ioana Popa, proprietara cabanei Suru

Partea frumoasă în viața de a fi cabanier este, evident, natura. „Inclusiv animalele, pe care le respectăm și care ne respectă pe noi. Chiar și urșii. Și oamenii care ne trec pragul și tot ce aduc ei. Mulți ne sunt prieteni, ne ajută, fără ei nu am fi aici, nu am fi rămas aici”, descrie Ioana, care pune în contrabalanță munca multă și continuă care e în spatele întreținerii și administrării unei cabane de munte.  „Nu numai munca fizică... ci și volumul, ca să întreții o cabană la altitudinea asta, unde dacă ți se strică ceva nu poți să mergi rapid în oraș să cumperi. Sau iarna, ajungi greu. Noi suntem primii care venim, deoarece iarna avem deschis numai în weekend, după o ninsoare mai zdravănă trebuie să faci urme și câteodată poate să dureze și opt ore să urci”, descrie scurt Ioana, care amintește și de un episod secetos dintr-o iarnă trecută. „Din 27 decembrie și până în 1 aprilie nu am avut apă. Noroc că știam că mai este un izvoraș aici, la cinci minute: pe ceas, un bidon de cinci litri se umplea în 20 de minute, a fost și o iarnă foarte friguroasă, dacă stăteai înghețai. Așa că veneam să las bidonul, mă întorceam și făceam treabă și puneam alarma și tot căram apa pentru mâncare și băut. Pentru restul eram mereu cu un ceaun mare, în care topeam zăpadă și țurțuri. Deci și asta era ceva greu. Sau acum, schimbăm țeava de apă. Na, sapă aici șanț de 130 de metri lungime și un metru adâncime”.

Ioana arată că fără sprijinul familie – din care și mătușile și bunicile contribuie la ceea ce înseamnă alimentarea unei cabane de munte – nu ar fi reușit să întrețină cabana. Tatăl său, Ioan Popa, este printre puținii cabanieri din România care are mereu la îndemână o chitară la care cântă serile alături de turiști, cărora le completează astfel în mod ideal experiența la munte. „O facem din suflet, pentru că de-aia ne-am angajat în acest proiect. Că este unul de suflet. Pe mulți aud, care vin pe aici, «uai, ce afacere». Nu e chiar așa afacere, dar în viață nu totul este despre bani”.

Tabere pentru copiii nevoiași

La cabana unde priveliștea are 360 de grade, vara cei mai mulți turiști sunt străini: 60-70%, ca proporție în anotimpul cald, aproximează Ioana. Dar urcă musafiri și din Sibiu, și, mai ales, din București, Cluj, și Timișoara, preponderent. 

Printre aceștia, Ioana strecoară în fiecare an și câte o tabără organizată pentru copiii nevoiași din satele de la poalele muntelui. Cărora le oferă gratuit cazare și masă. „Pentru că de la bun început am luat acesta ca un proiect de suflet. Căruia i s-au alăturat o grămadă de oameni dragi, cu familia. Și pentru că e păcat că tocmai ei, care sunt aici, la poalele munților, nu se prea bucură de munți. Nu prea vin la munte”.

Ultima dată în concediu a fost în Italia, tot la munte. „Dar, pentru mine, și o pauză de trei ore, în care alerg până pe vârf și mă întorc, e tot un concediu, un mini-concediu. Sau să mă duc până la lacul Avrig, unde îmi ia mai mult, vreo cinci ore”, spune Ioana , arătând că lacul este locul ei favorit.

Un funicular cu motor de tractor

Cabana Suru oferă cazare, masă, „un duș cald”, după cum apreciază turiștii. Dar este singura dintre cele trei cabane din Făgărașii Sibiului care nu are drum de acces. Totul este cărat fie cu spatele, fie cu un vechi funicular, folosit în trecut pentru o exploatare forestieră. „Din punctul acesta de vedere, chiar suntem foarte norocoși și binecuvântați că îl avem. Că un drum... da, mulți spun că ce bine e. Dar nu e chiar așa ușor să îl întreții. Cunosc poveștile colegilor... Bine, nici funicularul nu e ca și cum apeși pe un buton și merge. Mereu e o aventură, inclusiv să ajungi la el pe drumul forestier, deoarece dacă a plouat mult nu ajungi. Se mai strică ceva la el, când ai mai multă nevoie de marfă, dar ne facem necazul cu el, ca să zic așa”, vorbește Ioana, la fel de plină de energie și cu fața în asfințit.

Funicularul care asigură - când funcționează - aprovizionarea la cabana Suru

La Suru am găsit și un grup de sibieni care au o tradiție de ani buni ca, de sărbătoarea Sfintei Marii, să urce cu familiile și copiii pentru câteva zile. S-au botezat „grupul Suru de Mărie”, anul trecând înregistrând un record de participare: 45 de adulți și copii. „Cel mai mult, zic eu, ne atrage priveliștea și sentimentul de acasă. Eu am făcut toate cabanele din Făgăraș, dar priveliștea pe care o avem aici și sentimentul de familie, intimitate, nu l-am găsit în niciun alt loc, nici la Bărcaciu, nici la Negoiu, nici la Urlea, nicăieri. Locul și familia Popa, mai exact. Recomand acest loc în primul rând familiilor care vor să urce cu copiii, pentru că au tot ceea ce le trebuie: mâncare bună, prietenie. De obicei mergem sus pe vârf, pe Suru, la cascadă, la monument (e vorba de un monument ridicat în memoria unui salvamontist care a murit într-o misiune de salvare – n.r.)”, arată Emilia, cea care organizează an de an ieșirea. „Aici simți spiritul muntelui”.

Porțiune de potecă înspre cabana Suru

„Am făcut, într-o dimineață, 148 de omlete”

De Cabana Bărcaciu, aflată la o altitudine de 1.550 de metri, te poți apropia cu mașina cel mult până în Poiana Neamțului, la care ajungi prin Avrig. De aici, treci pe lângă bariera care blochează drumul forestier, pe care îl mai parcurgi vreme de câteva povești, înainte de a intra pe o potecă „cu de toate”: adică și cu porțiuni mai abrupte, și cu rădăcini și bolovani, și cu expuneri, dar și cu priveliști. Sus, în poiana în care se află cabana, îi vei afla pe Mihai Petre și familia sa.

După un an și jumătate în care a fost închisă, Mihai a preluat cabana de la tatăl său, care a dat Bucureștiul pe zona de sub vârful Scara încă din vremea fostului regim comunist. Dar și în copilărie, Mihai tot în vârful muntelui era. „Cred că din `86, tata ne lăsa pe mine și pe frate-meu acolo (la cabana Negoiu – n.r.) în iunie și ne mai lua în septembrie. Și cred că așa au început să se miște rotițele pentru a ști cum se administrează o cabană. Eu am prins cabana aceea cu 200 de oameni în `87... crede-mă, ce a fost acolo... am făcut într-o dimineață 148 de omlete, de la 7 la 9. Uite așa îmi făcea mâna...”, își amintește Mihai cu zâmbet larg.

Cabana Bărcaciu

Este nostalgic după vremuri mai vechi. „Știu că poate ai vrea să vorbim despre cabanieri și alte chestii, dar nu... nu mai există cabanieri în România. Nu mai sunt. Oamenii sunt «pe business» și atât. Aici (la Bărcaciu – n.r.) nu e business, e pasiune... Câți mai sunt care știu munte? Sunt oameni care nu mai știu nici ce au la zece metri de cabană. Și mie îmi pare rău, că turiștii vin și se lovesc de un zid... Înainte, de la cabanieri învățai ce e muntele, ce e aceea o cabană, să respecți cabana, oamenii pe care îi întâlnești pe munte. La cabană e greu, foarte greu. Că e Negoiu, că e Bâlea, la toate cabanele e greu, foarte greu. Oamenii vin «uau, ce fain e să ai cabană», dar când te bate viscolul în ceafă nu mai e nimeni pe aici”.

Cum e ca familist să fii cabanier? „E greu, foarte greu, îți dai seama. Copilul crește un pic fără tine, au fost perioade cât am putut să stau mai mult acasă. Acum avem ceva probleme în familie și trebuie să stau aici. Nu e parfum de glorie. De anul trecut, din toamnă, mi-am permis trei zile în Londra și patru zile la mare. Atât. În rest am fost numai aici”. 

Mihai Petre și fiul său

Dincolo de „vedetele” Moldoveanu și Negoiu

Mihai remarcă faptul că și pe munte există „vedete”, care acaparează intențiile de drumeție ale majorității. „Pentru marea masă, vârfurile Negoiu și Moldoveanu sunt obiectivele turistice. Degeaba vorbim noi de vârful Ciortea, care e unul dintre cele mai frumoase din România. Vin doar pasionații și atât. Am ghizi prieteni care aduc turiști străini care vor să vadă doar Moldoveanu și Negoiu. Timpul s-a comprimat și nici nu mai au timp să facă creasta Făgărașului, să cotrobăie toate căldările glaciare în care se găsesc canioane, cascade pe care nimeni nu le știe în afară de pasionații de munte”.

Apreciază că numărul celor care urcă pe munte a scăzut. „Dacă mergi pe anumite poteci care nu sunt în zona Bâlii și, poate, la Negoiu, uită-te că sunt colmatate cu vegetație. Unele se și șterg, că nu mai calcă oameni pe acolo. Nu știu dacă anul acesta au fost 20 de oameni între Bărcaciu și Negoiu. Și vorbim de o potecă superbă... După cum spuneam, oamenii vor obiective. Să mai descopere ce? Muntele? Dacă mă întrebi pe mine, la Bărcaciu vin oameni de calitate și pasionați de munte. Ceea ce pe mine mă bucură tare mult... Omul de calitate vine și îți mulțumește pentru ceea ce ai făcut aici, deoarece înțelege că ceea ce faci tu aici e și pentru el, nu doar ca business. Că dacă voiam afacere închideam cabana, o închiriam celor cărora le plăcea și le dădeam cheia și nu ne mai băteam capul cu turiștii”.

Cabana Bărcaciu, văzută de pe traseul către șaua Puha

„Sunt turiști de toate felurile. Mai ales acum, în sezonul acesta, cu minivacanța, o să vină de toate felurile. Mai devreme, a venit un băiat cu gagica lui, cu punga. Pur și simplu, cu o pungă în mână: «am ajuns!». Dar trebuie să te bucuri că au ajuns la munte și poate le rămâne ceva în cap astfel încât peste două luni sau peste doi ani, vor veni iar aici”, Mihai Petre

Printre cei care trec mai rar pe la Bărcaciu sunt tocmai sibienii. „Am făcut 13 ediții de schi de tură la Bărcaciu. Au venit din toată țara, au venit și din Suedia, iar din Sibiu a venit un băiat pe care îl știam de ani de zile și încă o tipă. În 13 ediții. Nu există cultură montană în Sibiu”, apreciază Mihai, care arată că principalii săi musafiri sunt din București, din Brașov și din Cluj-Napoca. „În turism, dacă nu ai bucureșteni, e ca și cum nu ai avea nemți în turismul din Europa. Bucureștenii au potențial și să știi că înțeleg că ești la cabană. Și acceptă regulile”

Aprovizionarea se face la Bărcaciu pe un drum forestier cu multe zone extrem de abrupte. „De ceva timp avem un drum de taf pe care îl întreținem și pe care urcăm cu o mașină 4x4. Dar, până la acest drum, urcam cu măgărușii. Bine, și acum se poate strica drumul din multe motive sau ți se poate strica mașina și, atunci, cari cu spatele. Că nu ai ce să faci”.

„Tot muntele e frumos”

Aflat în mijlocul naturii, despre care împărtășește trasee, locuri mai puțin cunoscute și sfaturi, Mihai spune că nu are un loc preferat. „Tot muntele e frumos. Ce avem în țara aceasta? Bucegi – conglomerat, Craiul – calcar, Făgărașul – șist cristalin, Retezatul – granit. Roci diferite, vegetații diferite, conformații diferite. Nu poți să ai doar un loc preferat”.

La fel ca și la „vecinii de la Suru”, Mihai îndeamnă turiștii să aprecieze diversitatea faunei și nu să o transforme într-un motiv de a nu mai merge la munte. „Eu cred că trebuie să ne bucurăm de animale. Indiferent că e urs, lup, râs, cerb. Să ne bucurăm că avem animale în sălbăticie. Din experiența mea, animalele să îndepărtează de oameni. Mai ales în Făgăraș, unde zonele sălbatice sunt foarte mari. Nu au treabă cu oamenii”.

Mihai Petre, alături de musafirii săi

Pe lângă ieșirile pe care le face pentru el pornind de la cabană, pentru Mihai satisfacția muncii pe care o face sunt turiștii. Dă replica aceasta după ce un grup de pensionare tocmai și-au luat la revedere, după câteva zile în care s-au cazat la Bărcaciu iscodind împrejurimile. „Doamnele și turiștii ca dumnealor sunt satisfacția mea. Vin, îți mulțumesc și pleacă. Simți că faci ceva pentru niște oameni de calitate, care înțeleg ceea ce faci. Și îți mulțumesc”.

Cea mai mare

Cabana Negoiu

La cabana Negoiu ajungi după ce treci prin Porumbacu de Sus și înaintezi pe un drum forestier până la o carieră de piatră sau – dacă ai mașină cu gardă înaltă la sol – până la confluența pâraielor Șerbota și Sărata. Urcarea se face pe o potecă timp de aproximativ o oră și jumătate – două, cel mult. Cu peste 200 de locuri de cazare, cabana preluată de o familie tânără din București este cea mai mare din Făgărașii izolați ai județului Sibiu. Reprezentanții cabanei nu au dorit ofere declarații pentru acest articol.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro