Sibienii au început în ultima săptămână să primească acasă deciziile de impunere cu noile pensii, după recalculare.
În total, în județul Sibiu vor avea pensii mărite peste 83.000 de oameni, reprezentând aproximativ 83% din numărul total al pensionarilor. Oficialii Casei Județene de Pensii Sibiu au precizat pentru Turnul Sfatului că au fost recalculate aproape 100.000 de dosare.
”În județul Sibiu sunt 99.254 de dosare de pensie care au fost recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360 / 2023. Dintre acestea, un număr de 83.560 de pensii vor crește în urma recalculării”, arată Dorel Aldea, directorul CJP Sibiu.
În acest moment pensia medie în județul Sibiu este de 2.296 de lei, ușor peste media pe țară.
În urma recalculării, creșterea medie este 524 de lei.
Dacă cei mai mulți sibieni vor vedea câteva sute de lei în plus luna viitoare, există și câteva cazuri răzlețe unde creșterea este uimitoare. Spre exemplu, un pensionar din județul nostru urmează să primească aproape 6.000 de lei în plus la pensie. Cuantum brut.
”Cea mai mare diferență, din Județul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta beneficiază este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei. Cuantumurile menționate sunt brute”, mai informează oficialii Casei de Pensii Sibiu.
Context
La nivel național peste 3,8 milioane de pensii, respectiv 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar pentru pensionarii care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Aceasta a adăugat că un număr de 1.960.012 de pensii vor fi majorate cu sume între un leu şi 500 lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 şi 1.000 lei, un număr de 721.360 de pensii majorate cu sume între 1.001 lei şi 2.000 lei, un număr de 83.637 de pensii majorate între 2.001 lei şi 3.000 lei şi un număr de 7.681 de pensii majorate cu peste 3.000 lei.
”Din septembrie, majoritatea pensionarilor vor primi pensii majorate. Dintre cele 4.609.830 de pensii din sistemul public de pensii, 3.806.270, adică 82,56% au fost majorate ca urmare a recalculării. În iunie 2024, pensia medie era 2.250 de lei. În septembrie 2024, pensia medie creşte la 2.761 lei. Pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 lei”, a spus Bucura-Oprescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
12 răspunsuri
-
De ce trebuie să trimiteți pensionarii pe drumuri și să mai dea și bani din amărâtele pensii?Aveți dosarele tuturor pensionarilor și vedeți ce le trebuie la fiecare pensionar pentru a beneficia de noua lege a pensiilor. Nu sunt vinovați cu că dosarele nu au fost întocmite cu tot istoricul lor de muncă. Cei care au muncit la recalcularea pensiilor trebuiau să ceară la arhiva fiecărui pensionar datele necesare și le puteau primi în cel mai scurt timp cu ajutorul internetului. Noi pensionarii nu mai avem puterea de a face drumuri și să stăm la cozi datorită vârstei și a bolilor de care suferim. Sau tocmai pe aceasta sau bazat că mulți nu vor mai aduce acele adeverințe. Rușine. Toți care ați participat la întocmirea noi legi nu v-ați gândit la metoda asta. Nu vă gândiți că veți fi și voi pensionari. Dacă am lucrat la stat de ce să plătesc pentru eliberarea adeverinței cu drepturile mele pentru care ar trebui să îmi fie mărită pensia ?Totul s-a modernizat dar voi ați rămas ca pe timpul lui Ceaușescu.
-
Domnul ziarist ar fi putut sa ceara detalii despre acea crestere record, in sensul să intrebe daca acea crestere record este la un special, sau la un om cu contributivitate. Altfel, apar suspiciuni intemeiate, deoarece guvernantii afirmau ca nicio pensie speciala nu intra la recalculare. Va rugam domule ziarist, reveniti cu precizari. In numele onoarei si al cinstei, merităm sa fim informati corect
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
mai sunt altii in spatele lui
eu nu am nici ca tine, nici ca ea si nu ma plîng.(avere)Eu am alte prioritați , prima ar fi…
Pai daca vine bolovan la noi acasa, noi ca si gazde bune ce am fost si suntem tot timpul, eu…
ce pute pe zona aia, numa’ a mancare ieftina, numa’ a cathering, numa’ behaituri de slujbe de pomeni si inmormantari,…
Toate hotiile si deciziile impotriva tarii au fost luate la unison in alianta PUPU (PSD-USR-PNL+partidul ilegal al etnicilor maghiari). La…













Lasă un răspuns