Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Sute de sibieni nemulțumiți de noile pensii. Șeful Casei: ”Am găsit și erori”

Sute de sibieni nemulțumiți de noile pensii. Șeful Casei: ”Am găsit și erori”

În ultimele săptămâni zeci de mii de pensionari din județul Sibiu au aflat că vor primi bani mai mulți luna aceasta, după recalculare. De partea cealaltă, există sute de oameni care fie nu au primit decizia de impunere, fie sunt nemulțumiți de noua pensie. Casa de Pensii Sibiu a trebuit să deschidă nouă ghișee în primele zile pentru a face față.

În județul Sibiu un număr de 99.254 dosare de pensie au fost recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360/2023. Dintre acestea 76.393 aparțin de Casa Județeană de Pensii Sibiu, iar 22.861 aparțin de Casa Locală de Pensii Mediaș.

Pentru un număr de 83.560 beneficiari pensia a fost majorată. Dintre acestea 64.691 aparțin de Casa Județeană de Pensii Sibiu și au o creștere medie de 531 lei, iar 18.869 aparțin de Casa Locală de Pensii Mediaș și au o creștere medie de 501 lei.

În urma recalculării pentru un număr de 15.694 beneficiari se va menține cuantumul aflat în plată, întrucât pensia recalculată este mai mică sau egală cu pensia aflată în plată

”Pensionarii care au nelămuriri referitoare la deciziile de recalculare se pot adresa Casei Județene de Pensii Sibiu pentru informații și explicații suplimentare”, spun oficialii instituției într-un comunicat de presă.

Săptămâna trecută Casa de Pensii a deschis inițial nouă ghișee pentru a face față afluxului, apoi le-a redus la patru-șase, în funcție de numărul celor nemulțumiți.

Dorel Aldea, șeful Casei de Pensii Sibiu, a declarat miercuri într-o conferință de presă că angajații casei discută aplicat cu fiecare pensionar în parte și, având dosarul în față, le explică toate raționamentele legate de recalculare.

Dacă nici în urma acestor explicații pensionarii nu sunt mulțumiți, ei pot depune o petiție. Până acum au fost depuse 276 de petiții, dintre care 61 au fost confirmate. Asta înseamnă că în cele 61 de cazuri calculele vor fi refăcute.

”Am găsit și erori prin încrucișarea unor programe informatice. Aici am considerat că trebuie verificate calculele și vom emite în cursul lunii septembrie, până în octombrie cel târziu, noile decizii fără erori. Sunt erori de calcul care se transformă în erori materiale”, a declarat Dorel Aldea.

Dacă nici după soluționarea petițiilor pensionarii nu sunt mulțumiți, atunci ei se pot adresa în instanță.

Cea mai mare diferență, din Județul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta beneficiază este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Rammstein

Acum 1 lună

Sigur Getuța e nemulțumită...
Raspunde

Muntean

Acum 1 lună

PLICURILE CU DECIZIA AU FOST LASATE IN CUTIA POSTALA.Nu poti calcula termenulde contestație întrucât nu există pe plic data expedieri corespondenței,data predării corespondenței.Potrivit dispozițiilor legale se poate face contestație în termen legat in functie de aceste date.Nu am semnat de primirea corespondentei Au fost distribuite legal?
Raspunde

Nou

Acum 3 săptămâni

Și cei care așteaptă de luni de zile prima decizie de pensionare, cat sa mai aștepte?....social cum sunt considerați? Asta da tara !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus