Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că în perioada următoare vor fi găsite soluţii pentru sprijinirea companiilor care activează în domeniul industriei auto.
Şeful Guvernului a efectuat o vizită la fabrica Marquardt Schaltsysteme din Sibiu, context în care a subliniat că dintre primii 100 de exportatori din România, 50 sunt ori producători de componente pentru industria auto, ori producători de autoturisme, el evidenţiind că în afară de cele două mari fabrici de la Piteşti şi Craiova, Dacia şi Ford, s-a dezvoltat o întreagă industrie.
"La compania pe care am vizitat-o, unde ne-am văzut cu mai mulţi oameni de afaceri din mai multe domenii, exportul este de 100%. Exportul acestui domeniu de activitate reprezintă în jur de 30 de miliarde de euro anual. Cu adevărat, din cauza timpului totuşi limitat, nu am avut timp să acoperim întreaga agendă, dar sunt ferm convins că în perioada următoare vom comunica direct şi vom găsi cele mai bune soluţii ca să crească competitivitatea acestor companii. Este o zonă industrială foarte dezvoltată la Sibiu şi dorim în continuare, mai ales că deja s-a spart gheaţa şi avem primul ajutor de stat însumat de aproape 100 de milioane de euro la o companie care îşi desfăşoară activitatea la Oradea. Cred că acesta este cel mai bun exemplu şi asta am promis: o reindustrializare a României", a afirmat premierul.
Marcel Ciolacu a mai spus că este îngrijorat de balanţa comercială a României, afirmând că deşi aceasta a fost redusă cu aproape patru miliarde de euro, s-ar putea face mult mai mult.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 11418
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
BB
Acum 11 ore
Sibian și eu
Acum 11 ore
AUR
Acum 12 ore
Kokos
Acum 12 ore
Kokos