Primăria Sibiu anunță într-un comunicat de presă remis sâmbătă că proiectul “Introducerea transportului electric – Tren periurban Sibiu” urmează să fie inclus de către Ministerul Transporturilor în lista proiectelor pentru care Compania Națională de Căi Ferate CFR SA poate încheia protocoale cu autoritățile locale.
În acest sens, pe site-ul Ministerului a fost publicat vineri, 6 septembrie proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pentru aprobarea listei proiectelor analizate, aprobate și propuse pentru implementare.
Prin același Ordin se mandatează Compania Națională CFR SA să încheie un parteneriat cu Municipiul Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr, parteneri în proiectul de implementare a trenului urban Sibiu, care să permită utilizarea infrastructurii feroviare existente pentru acest proiect.
“Și Sibiul, ca toate orașele moderne și active, trebuie să răspundă problemei mobilității în mediul urban. Am realizat investiții masive pentru transportul public cu autobuzul și pentru deplasarea velo și ne concentrăm pe creșterea calității spațiilor pentru deplasarea pietonală, fiind însă necesară găsirea de soluții suplimentare, potrivite specificului Sibiului.
Acest tren electric periurban va contribui la reducerea traficului auto dinspre localitățile învecinate spre Sibiu și spre zona industrială vest. Acesta, împreună cu extinderea transportului public către localitățile din Zona Metropolitană, vor constitui o soluție concretă pentru creșterea mobilității locuitorilor și scăderea poluării generate de trafic”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Până în prezent, pentru acest proiect Primăria Sibiu a realizat:
- Studiul de trafic
- Analiza cadrului legislativ
- Tema de proiectare pentru proiectul de introducere a trenulului periurban Sibiu
- Caietul de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic
Următorul pas va fi semnarea protocolului de parteneriat cu Compania Națională CFR SA și elaborarea documentației pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție.
Câteva detalii despre acest tren periurban:
o Într-o primă etapă, se propune ca acest tren să conecteze comuna Șelimbăr cu zona industrială vest, corelat cu implementarea ramificației Turnișor – Tilișca, asigurând astfel o modalitate de transport alternativă și mai prietenoasă cu mediul, inclusiv pentru cetățenii din Șelimbăr care lucrează în zona industrială a Sibiului sau pentru cei care vin în Sibiu pentru școală, serviciu sau cumpărături.
o Pentru amenajarea traseului, se va adapta și utiliza infrastructura CFR existentă, care se va completa cu infrastructură nouă pe segmentele de traseu unde aceasta nu există deja. De asemenea, pe anumite porțiuni se va dubla calea ferată pentru ca trenurile să se poată încrucișa.
o Linia de cale ferată, fie se va electrifica, fie se va amenaja infrastructura necesară pentru încărcarea trenurilor electrice ușoare care se vor achiziționa prin acest proiect.
o În forma actuală, proiectul prevede 13 stații de-a lungul traseului, din care 2 stații pe teritoriul Șelimbărului și restul de 11 stații pe teritoriul Sibiului. Una dintre stații va fi chiar Gara Sibiu care va deveni un nod de transfer și intermodalitate a transportului urban. Prin urmare, și cei care fac naveta cu trenul dinspre alte localități, odată ajunși în Gară, vor putea utiliza trenul periurban pentru a-și continua deplasarea în oraș.
o Se vor instala panouri fonoabsorbante și alte sisteme de protecție în zona de siguranță feroviară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 6480
Ultimele comentarii
Acum 45 minute
Sibian
Acum 47 minute
Muresan
Acum 1 oră
Rob
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Pixelul albastru