Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță producerea, duminică după-masă, a unui accident de circulație pe Transfăgărășan.
Polițiștii rutieri spun că evenimentul a avut loc între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă.
”În timp ce conducea un autoturism dinspre Bâlea Lac spre Cârțișoara, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Ialomița, virează la stânga fără să se asigure și intră în coliziune cu o motocicletă condusă pe aceeași direcție de mers de către un hunedorean în vârstă de 56 de ani, care efectua manevra regulamentară de depășire a autoturismului”, informează IPJ Sibiu.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei de pe motocicletă, o femeie în vârstă de 36 de ani, din județul Hunedoara.
”Un echipaj SMURD cu medic a intervenit pe DN7 C în apropiere de Bâlea cascada pentru a acorda asistență medicală unei motocicliste. Femeia în vârstă de aproximativ 36 de ani a fost preluată de la echipajul SMURD Cota 2000. Aceasta are un traumatism la picior. Este transportată la UPU Sibiu, conștientă”, a informat și Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Traficul în zonă se desfășoară fără mari probleme.
Sursa foto: Salvamont Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: accident , Transfagarasan , trafic , politia
Vizualizari: 2273


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Gogu
Acum 8 ore
Kokos
Acum 8 ore
@inu
Acum 8 ore
@cotete….
Acum 8 ore
5