Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
17°C

Bursele sociale ale copiilor din familiile monoparentale sunt din nou condiționate de venit. Deputatul Ana Predescu cere eliminarea pragului

Bursele sociale ale copiilor din familiile monoparentale sunt din nou condiționate de venit. Deputatul Ana Predescu cere eliminarea pragului

Pentru elevii din familii monoparentale sunt modificări în acordarea bursei sociale în acest an școlar. Astfel, față de anul trecut când nu exista o condiționare de venit, anul acesta va fi un prag financiar. Se va lua în calcul venitul mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni, care trebuie să fie mai mic de un salariu minim net pe economie. În acest context, deputata independentă Ana Loredana Predescu solicită ministrului Educaţiei, Ligia Deca, să elimine pragul impus şi atrage atenţia că, prin noua metodologie de acordare a acestor burse, se creează „situaţii discriminatorii”.

Ana Predescu este deputat de Brașov și a transmis un comunicat de presă, preluat de Agerpres, prin care menţionează că, spre deosebire de anul şcolar anterior, când acordarea burselor monoparentale nu a fost condiţionată de un nivel maxim al venitului, în acest an vor beneficia de acest sprijin doar „elevii care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie”, adică aproximativ 2.300 lei/lună.

Schimbarea vine doar în cazul în care niciunul dintre părinți nu este decedat.

Elevii cu unul sau ambii părinţi decedaţi beneficiază, în continuare, de bursă socială fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

„Vedem cum Ministerul Educaţiei a decis, mai nou, ca mai multe categorii de elevi să nu mai primească burse, printre ei numărându-se şi copiii proveniţi din familiile monoparentale, aceştia fiind, practic, pedepsiţi dacă părintele câştigă mai mult decât de 2.300 lei /lună. În baza căror calcule s-a ajuns la această decizie discriminatorie? (...) Consider că familia monoparentală, indiferent că se întâmplă ca urmare a divorţului, a separării părinţilor sau a decesului unuia dintre părinţi, trebuie tratată fără discriminare din punct de vedere economic şi social. Tot mai multe asociaţii de părinţi au făcut solicitări Ministerului Educaţiei pentru a reveni asupra acestei decizii discriminatorii, s-a depus inclusiv o petiţie, însă, până la acest moment, doamna ministru Ligia Deca nu a răspuns acestor solicitări”, a afirmat Ana Loredana Predescu.
Conform acesteia, „toţi elevii din familiile monoparentale trebuie sprijiniţi în egală măsură, fără discriminare, în vederea susţinerii participării la activităţile didactice şi prevenirii abandonului şcolar”, motiv pentru care deputata solicită ministrului Educaţiei modificarea metodologiei de acordare a burselor monoparentale. 

Metodologia cadru de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iulie a acestui an.  

Anul trecut școlar în municipiul Sibiu au fost acordate 3.989 de burse sociale, informație oferită la acea perioadă de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Articolul „Elevii orfani și cei din familii monoparentale primesc burse sociale fără condiționare de venit. Părinții trebuie să depună cererile până în 5 octombrie” vă poate reaminti cum s-a stabilit acordarea burselor pentru familii monoparentale în anul trecut școlar. 

Foto principală ilustrativă: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

12 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 3 săptămâni

Mi se pare normal.
Raspunde

Spătaru Elisabeta lizica

Acum 3 săptămâni

Când încep dosarele de bursa sociala
Raspunde

BARSOIANU NICOLAE

Acum 3 săptămâni

Aceasta lege este discriminatorie! VA INTREBATI CAT COSTA UN AFTER? SAU HAINELE SAU MANCAREA ,CA ACUM S AU SCUMPIT TOATE!
Raspunde

Rafael

Acum 3 săptămâni

Bună ziua! Vreau să depun cerere pt bursa monoparentală. Câștigurile din loterii (internaționale) intră in categoria venituri? Trebuie să le adaug la venituri? Mulțumesc!
Raspunde

Elena

Acum 3 săptămâni

Orice venit se ia în considerare. Declarațiile sunt verificate în sistem online, iar daca apar venituri din jocuri de noroc se respinge dosarul
Raspunde

Sorina

Acum 3 săptămâni

Ajutați copiii să meargă la școală! Nu faceți discriminări.Veniți în ajutorul lor!
Raspunde

Iftime

Acum 3 săptămâni

Sa le fie rușine. Știu ei ce înseamnă să trăiești cu un salariu de mizerie și sa crești și un adolescent! ? Banii aceia ajutau un copil sa se pregătească pt viitor. Le era frica ca ne vor îmbogăți?
Raspunde

Todor Cristina Iuliana

Acum 3 săptămâni

Bună ziua, vreau să întreb eu am o fată care nu am fost căsătorită cu tatăl ei și el nea lăsat când avea doi ani între timp m-am recăsătorit cu acte și nu-s divorțată ea poartă numele meu de familie și al tatălui ei ca venit m-aș încadra dar nu știu dacă sunt încadrată la monoparentala, vă mulțumesc
Raspunde

Gabriella

Acum 2 săptămâni

Nu întrebi unde trebuie! La școală unde învață fetița sau la inspectoratul școlar sau intrati pe Edupedu.ro. Succes!
Raspunde

Nicolae

Acum 3 săptămâni

Restricția cu privire la suma ptr care se acorda in ceea ce privește bursa ptr familiile monoparentale este ok, însă suma pe membru de familie nu este ok. De ce nu ia valoarea salariului mediu nu minim. Ptr că sunt familii monoparentale cu sume mari pe membru de familie, și nu este normal că și acești copii să primească aceeași sumă că cei ce nu au bani.
Raspunde

Varga Virginia

Acum 2 săptămâni

Am un nepot sub tutela cu acte părinții sunt în detenție l-am și la sport de performanță am salariul de 4400 băiatul beneficiază de bursă monoparentala?Va rog să-mi răspundeți
Raspunde

Cristina Nagy

Acum 2 săptămâni

Ce venituri se iau în calcul pentru bursa monoparentala? Veniturile din salariu, pensie alimentara, tichete de masa și alocația de stat a copiilor? Multumesc
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus