Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
17°C

„Pune mâna pe ea și dă-o afară!”. La Colegiul Goga elevii rămân în on-line

„Pune mâna pe ea și dă-o afară!”. La Colegiul Goga elevii rămân în on-line

Elevii de liceu de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu și profesorii lor rămân și săptămâna aceasta în online. Decizia a fost luată în ședința de Consiliu Profesoral care a avut loc luni, 16 septembrie, și în care s-a hotărât că elevii nu pot reveni, încă la școală. Dacă sălile de clasă sunt terminate, mai sunt încă lucrări de făcut pe holuri. De asemenea, trebuie asigurate căile de acces.  

„În ce calitate ați intrat aici?”

„De jurnalist.”

„De jurnalist? Și cum ați intrat așa fără permisiune într-un șantir? Cine v-a permis?”

Am încercat să explic că am primit permisiune de la directorul adjunct al colegiului și sunt și însoțită de administratorul de patrimoniu al instituției. Am încercat să spun că zona, potrivit unui răspuns acordat oficial de Primăria Sibiu, nu mai constituie un șantier de săptămâna trecută, pentru că mă aflam în interorul clădirii acolo unde nu era nici urmă de muncitori. Doar cele două femei de serviciu ale școlii care frecau de zor băncile și mizeria de pe holuri.

„Nu știm cu ce să mai dăm ca să iasă”, spunea una dintre ele.

Am încercat să explic că, după cum scria în răspuns, constructorul asigura că elevii ar fi putut începe cursurile în format fizic de luni, 9 septembrie. Ei cum ar fi putut să intre și eu nu?

Ba mai mult, există și un proces verbal de predare către școală a clădirii dinspre Șaguna de către constructor. De ce mai este acolo șantier sau de ce îmi trebuie aprobare de pe șantier? Primisem deja aprobarea directorului adjunct prof. Monica Cercel.

Degeaba. În dimineața zilei de marți, 17 septrembrie, stăteam în fața unui domn, căruia deși i-am întins mâna și m-am prezentat, nu și-a spus numele și cu toate acestea țipa apoape isteric.

„Cine a lăsat-o, d-le să intre? Unde e șeful de șantier? Uite, mă cum a intrat în șantierul tău. Pune mâna pe ea și dă-o afară”, a continuat urlând către șeful de șantier care se apropiase și mă privea nedumerit.

Am renunțat să mai explic de ce venisem sau cine mă însoțea ori cine mi-a permis să intru în școală pentru că nu aveam cu cine. În fața mea nu era o persoană rezonabilă cu care să vorbești, ci un domn care trăsese deja o concluzie și nu făcea decât să repete ca o placă cu zgârieturi. „Să iasă d-le afară, dați-o afară”, tot striga Adrian Cupșan, așa cum am aflat ulterior că se numește.

Muncitori neasigurați lucrează la acoperiș

Rămasă singură cu șeful de șantier și încă sub impactul modului în care s-a comportat d-l Cupșan, l-am întrebat de ce nu se asigură cu aceeași sârguință că muncitorii care lucrează pe acoperișul încă neterminat al clădirii să fie asigurați și să aibă toți căști de protecție dacă tot suntem pe un șantier. Chiar în drum spre colegiu m-am oprit să-i filmez din stradă pentru că lucrau în picioare pe acoperiș, dând țigle de la unul la altul, mulți dintre ei fără a fi asigurați.

„Dimineață s-au suit sus cu centurile. Noi nu facem pază la ei. Au semnat protecția muncii și și-au asumat”, a fost răspunsul lui Stelli Jozsef Ianos, șeful de șantier.

„Și dacă unul dintre ei cade de sus, cine este de vină”, am întrebat, dar nu am mai primit niciun răspuns.

M-am gândit că este mai rezonabil și am încercat să-i explic că cei de la Primărie au spus încă de săptămâna trecută faptul că în clădire pot veni elevii și că școala ar fi putut să înceapă fizic încă de luni.

„Astfel, luni, 9 septembrie la dispoziția unității de învățământ se aflau un număr de 18 săli din corpul dinspre str. A. Șaguna împreună cu sălile din corpul dinspre str. Mitropoliei (cu excepția a 4 săli de clasă din acesta, în care se desfășoară lucrări de reabilitare). Toate aceste spații dau posibilitatea desfășurării cursurilor în format fizic”, a fost răspunsul dat de reprezentanții primăriei săptămâna trecută. 

Acum, șeful de șantier a spus altceva.  

„De ce credeți că s-a făcut ieri (n.r. luni, 16 septembrie) ședință ca școala să nu înceapă încă? Pentru că nu este încă gata. Nu sunt montate camere, mai sunt lucruri de finalizat, dacă izbucnește un incendiu, cine își asumă răspunderea?”, a spus șeful de șantirer, apoi a fost chemat și a plecat în bolboroseli.

L-am privit cum se îndepărta, un om înalt, bine făcut, care vorbea cu voce tare, dar pentru sine, că a trebuit să dea declarații presei pe care conducerea școlii ar fi chemat-o.

Dar nu conducerea școlii m-a chemat acolo, nici primăria, ci m-am dus singură, pornind de la declarații în contradicție și termene nerespectate și să văd cu ochii mei de ce elevii de liceu, inclusiv cei de clasa a XII-a, își continuă cursurile online în condițiile în care restul colegilor merg fizic la școală.

Sunt șanse ca din 23 septembrie să se revină la școală

Încă de la primele ore ale dimineții purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Judeșean Sibiu, prof. Constantin Dincă a transmis, în urma unei solicitări făcute, că elevii Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu vor învăța și săptămâna aceasta în online, de acasă. Potrivit acestuia, decizia a fost luată în ședința Consiliului Profesoral care a avut loc luni, 16 septembrie, și care a ținut de la ora 15.00 și până în apropierea orei 18.00. În urma discuțiilor s-a constatat că elevii nu se pot întoarce, încă, la școală pentru că mai sunt lucrări de finalizat. Nu în clase, dar pe holuri și la căile de acces.

Acela a fost momentul în care am decis să mă îndrept către colegiu și să cer permisiunea de a vedea care este stadiul clădirii în care constructorul și, implicit Primăria Sibiu, spun că elevii pot veni să învețe fizic, dar în consiliile școlii se iau alte decizii.

La clădire acoperișul nu este gata, indiferent dacă îl privești dinspre strada Andrei Șaguna sau de pe strada Ioan Lupaș. Sunt porțiuni în care trebuie pusă țiglă și porțiuni cu găuri efectiv. După ce am făcut câteva poze și video în care am surprins muncitorii aflați la înălțime fără cască de protecție și fără a fi asigurați am sunat-o pe d-na director adjunct Monica Cercel.

Directorul colegiului, Nicoleta Maier, este în concediu medical încă de la începutul anului școlar.

Am vorbit cu ea în pauză și a fost de acord să mă primească în birou. Mi-a spus că în ședința avută ieri s-a ajuns la concluzia că de luni, 23 septembrie, elevii de liceu se vor întoarce la școală. Lucrările au evoluat mult față de 9 septembrie și vor fi terminate până la expirarea acordului dat de Ministerul Educației pentru online. Părea obosită și dezamăgită de turnura pe care lucrurile au luat-o.

„Săptămâna trecută au venit la ușa colegiului părinții cu televiziunile. Au intrat în școală și au văzut singuri care era stadiul lucrărilor atunci. Au înțeles și ei că elevii nu puteau veni la școală, iar furia a scăzut”, a spus directoarea.

Apoi mi-a dat permisiunea de a vedea stadiul în care se află interiorul unității de învățământ avându-l ca și ghid pe administatorul de patrimoniu al școlii. Ea s-a întors la cursuri și la elevi. O așteptau cu toții în fața calculatoarelor.

Doar clasele sunt cu adevărat gata

În interior, clasele de la toate cele trei etaje ale clădirii sunt finalizate. Se simte un miros ușor umed și de proaspăt vopsit. Sunt mobilate inclusiv cu table inteligente. Geamurile termopan sunt mari și perfect etanșe. Pentru siguranța copiilor acestea nu pot fi deschise, ci doar rabatate.

Pe holuri însă, mai sunt lucruri de făcut. Brâurile de la baza peretelui lipsesc încă, cabinetul medical nu este finalizat, băile nu au praguri, mai sunt cabluri de pus, camere de montat, după cum spunea șeful de santier, materiale de strâns și de curățat.

Școala are doar două femei de serviciu care trebuie să se ocupe de curățarea celor trei etaje. Le-am întâlnit muncind cu spor în clase și chinuindu-se să găsescă soluțiile cele mai bune pentru curățarea holurilor. Ușile de la intrări sunt acum mari și din sticlă securizată. Și ele trebuie curățate. De lucru mai este și în depozitul unde se țin manualele.

În depozitul pentru manuale, prin proiect, s-a renunțat la ferestre. Acestea au fost astupate

Încă este praf, pe alocuri mult praf, dar și puțin timp rămas.

Episodul cu d-l Cupșan a avut loc la finalul turului făcut în școală așa că, indiferent cât de nouă și frumoasă va fi școala în care se vor întoarce elevii de liceu de luni, eu am plecat cu un gust amar.

Vă reamintim că renovarea Colegiului Goga face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare care are ca termen de finalizare luna ianuarie a anului 2025. Potrivit Primăriei Sibiu lucrările vor continua în corpul de clădire dinspre str. Mitropoliei, în câte patru săli concomitent. Elevii claselor în care se lucrează vor fi mutați pe rând în cele patru laboratoare și sala de festivități care va fi și aceasta disponibilă și modernizată în termen de două săptămâni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

30 comentarii

M

Acum 2 săptămâni

Nu stiu cum de ati indraznit sa ii deranjati pe protejatii conducerii locale si judetene.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zzz

Acum 2 săptămâni

ce treaba are "conducerea judeteana" cu renovarea scolilor? sa vorbim ca sa ne iasa aer pe gura...
Raspunde

Un oarecare

Acum 2 săptămâni

Firma Total NSA,este cunoscuta drept firma fanion a d-nei Campeanu
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Un oarecare

Acum 2 săptămâni

Da și TERRA B. doamnei primar si primăriei, dar depinde cine, ce interes are in a lovi.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marko

Acum 2 săptămâni

Școala-i spartă și se dorește modernizarea, dar scările văd că tot acolo au rămas. Cum ar putea elevii cu dizabilități frecventa cursurile? (foto 3, de exemplu).
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 săptămâni

O intrebare simpla pentru doamna sau domnisoara ziarist : daca sufereati un accident in santier cine raspundea ? Cumva doamna care va permis sa intrati in santier ? Ati mai si fotografiat ca era un santier. Nimeni nu spune ca cineva sa urle la dvs. dar daca va cadea o tigla in cap omul facea puscarie asta nu pricepeti. In un santier in afara de angajati nu au ce sa caute persoane neautorizate. Mai invatati ca sa nu patiti ceva in viitor.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ombladon

Acum 2 săptămâni

ba, Vivi! Cine era in pericol domnisoara sau baietii aia necalificati de pe acoperisul situat in buricul targului?! De la cine iei bani pentru postari?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Raluca Budusan

Acum 2 săptămâni

Bună ziua! Dacă veți citi cu adevărat reportajul veți vedea că nu eram în zona de șantier ci într-o clăride predată școlii printr-un proces verbal pentru a fi folosită de elevi. De asemenea, în materialul de presă veți găsi link-uri care duc către materiale în care constructorul susține că elevii ar fi putut începe cursurile în clădirea în care mă aflam încă din 9 septembrie, dar că școala a decis să învețe on-line. Eram acolo, însoțită, pentru a arăta realitatea din teren.

Raspunde

S

Acum 2 săptămâni

Nimic deplasat, nu ai ce sa cauți pe un șantier în lucru fără aprobarea constructorului
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Raluca Budusan

Acum 2 săptămâni

Bună ziua! Dacă o să citiți cu adevărat reportajul o să vedeți că nu mă aflam în zona de șantier, ci într-o clădire predată prin proces verbal școlii de către constructor școlii. Și nu eram de capul meu, ci însoțită de administratorul de patrimoniu. În clădire se aflau, de asemenea, femeile de serviciu care făceau curat, fără protecție ceea ce arată că în interior nu mai era zonă de șantier.

Raspunde

Rady

Acum 2 săptămâni

Ciobanii s-au apucat de construcții
Raspunde

Muresan

Acum 2 săptămâni

Domnisoara draga, s-o fi gandit ca va puteati accidenta pe santier...
Raspunde

Claudiu

Acum 2 săptămâni

Ok. 1. Dacă au întârzieri, s-au plătit penalități? 2. Cum sunt plătiți profesorii care nu întra DELOC online. Sunt multe materii la care profesorii nu au intrat NICIODATA. 3. De ce....????
Raspunde

Felceru

Acum 2 săptămâni

Este clar afișat într o fotografie de a voastră că până pe 3 ianuarie 2025 este șantier în lucru. Dacă vă cădea o țiglă în cap? Chiar ca și ziarist nu trebuie să vă puneți în pericol viața și/sau sănătatea la fel și a altora. Din fotografii se vede clar că există urme de var există colb există praf dacă dădeați în silicoză dacă ei au folosit diluanți la care poate dumneavoastră sunteți alergică? Vedeți noi românii punem de exemplu țuică sau lapte în bidoane de coca cola chiar dacă ph-ul este diferit iar recipientul este adecvat doar pentru coca cola așa și dumneavoastră ca ziaristă în baza unei hârtii prin care ei au spus că totul e în ordine vă aruncați așa ca musca în ochiul calului.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Raluca Budusan

Acum 2 săptămâni

Bună ziua! Dacă o să citiți cu adevărat reportajul o să vedeți că nu mă aflam în zona de șantier, ci într-o clădire predată prin proces verbal școlii de către constructor. Și nu eram de capul meu, ci însoțită de administratorul de patrimoniu. În schimb, dacă vă uitați în fotografii sau în video veți putea vedea muncitori, cu adevărat în zona de șantier, la înălțime, neasigurați. Pentru ei cine răspunde?

Raspunde

Cetateanul turmentat

Acum 2 săptămâni

Doamnă dragă, cu cât v-a plătit articolul directoarea adjunctă sănătoasă, că cealaltă am auzit că e bolnavă rău, săraca, mai mereu???
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Uncas

Acum 2 săptămâni

Toți trolii din primărie au intrat de urgență să comenteze. Încompetența și hoția trebuie ascunse sub preș. Părinții ar trebui să-i ceară socoteală doamnei Fodor
Raspunde

Sparrow

Acum 2 săptămâni

Oricum in numele " libertātii presei" multi jurnalisti se cred dumnezei Eu in locul constructorului vā turnam picioarele intr-un lighean cu ciment si apoi vā aruncam in Cibin. Da-da, cum ati vāzut prin filmele cu La Camorra. Exact asa! (Dacā nu publicati punctul de vedere Al unui cetātean ......nu mai invocati libertāti de exprimare si alte virtuti democratice)
Raspunde

Uncas

Acum 2 săptămâni

În visele tale de pe canapea te crezi gangster, în realitate nu faci nici de-o flegmă.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sandu

Acum 2 săptămâni

Omule , esti cu capu ' rau tot, vezi ce spui tu poate fi amenintare si intri altele, cum poti vorbi in halu asta, sa vezi cum e sa fii parinte si copilul sta online, sa vezi ce bine
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kokos

Acum 2 săptămâni

Eu sunt curios ce are de ascuns malacul ăla. Numai dacă ai ceva de ascuns ești deranjat de prezența unei jurnaliste. Ce să mai zic de limbajul din pădure.
Raspunde

SPIRIDON

Acum 2 săptămâni

Daca e santier pina in ianuarie 2025 si nu este voie sa se intre in santier,cum o sa poata intra elevi in scoala.O sa aiba o dispensa de la constructor sau o sa primeasca echipament de prodectie ,daca este un accident cine raspunde?
Raspunde

Sibian neimbecil

Acum 2 săptămâni

Nivelul de prostie este enorm. Pana la termenul de finalizare a lucrarilor mai sunt aproape 5 luni. Din poze se vede ca ce s-a facut pana acum arata foarte bine. Tot colegiul va fi super fain. De unde atata scandal la parinti si ”investigatii” din marea presa locala, de nivelul unei fose septice refulate?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Raluca Budusan

Acum 2 săptămâni

Bună ziua! Dacă veți citi cu adevărat toate materialele legate de acest subiect veți vedea că cel care a dat spre folosință școlii clădirea dinspre strada Andrei Șaguna a fost chiar constructorul, prin proces verbal, dar școala nu a început în format fizic așa cum ar fi trebuit în 9 septembrie, pentru că holurile și căile de acces nu erau finalizate. Astfel, elevii de liceu nu au început în format fizic, ci online. Reportajul a fost făcut pentru a arăta stadiul clădirii dată spre folosință școlii. În el găsiți linkuri către toate materialele scrise pe subiect.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sandu

Acum 2 săptămâni

Ce au facut aia toata vara? Au taiat frunze la caini, cum bre sa tii copiii in online pana n ianuarie dupa ce a fost si pandemie (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 2 săptămâni

Nu degeaba-i poreclit Cupsan ''Porcusorul Isteric''! Trebuia sa va informati in prealabil,dna Budusan.Ati cautat-o cu luminarea!
Raspunde

Mioara

Acum 2 săptămâni

Porcușorul agresiv și .. cum era bancu?
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 săptămâni

Se pare ca jurnalista nu pricepe ca cei care ii explica simplu ca nu are ce cauta pe un santier ii vor binele.
Raspunde

Luana

Acum 2 săptămâni

Am rugamintea sa urmariti starea constructiei si dupa darea in folosinta a acestor obiective - scoli. Sa faceti un articol despre cum sunt de educati “elevii” . De exemplu corpul nou al Scolii Nicolae Iorga, cum a fost predat si cum a aratat dupa 6 luni. Decat sa va tot “crizati” parinti si jurnalisti mai bine ati contribui la educatia copiilor de care sunteti toti direct raspunzatori - parinti si mass media. Nu stiti sa prezentati ADEVARUL. Nu stiti sa contribuiti la educatia acestor copii. Aceasta e obligatia unui jurnalist adevarat, NU CANCAN SI SENZAȚIONAL. Cu profund regret si Gust amar!!!!
Raspunde

Axy

Acum 2 săptămâni

doamna Luana are dreptate. se pare ca s a facut o investitie serioasa. sa speram ca tinerii, elevii acestui prestigios liceu vor pastra mobilierul, vor sti sa foloseasca civilizat toaletele, nu vor arde scaunele cu tigarea, nu vor sparge geamurile, nu vor deteriora usile de la wc uri...etc. intr un cuvant, sa pastreze ceea ce li se ofera. si daca tot se monteaza camere web, cei care nu le pastreaza, sa plateasca si obiectul si repararea sau montarea lui. succes!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus