Președinta Consiliului Județean Sibiu a anunțat, marți după-amiaza, că lângă sediul administrației județene a fost montată o macara de mari dimensiuni.
„În centrul Sibiului a mai apărut un turn: macaraua-turn, folosită la lucrările de reabilitare a sediului Consiliului Județean Sibiu. Imagini cu turnul de oțel, în videoclip”, este textul publicat de Daniela Cîmpean, președinta administrației județene, și diseminat mai apoi de echipa sa de comunicare.
Videoclipul realizat cu ajutorul dronelor redă – pe un fundal sonor alert – operațiunea de montare a macaralei. Alte informații, Daniela Cîmpean nu oferă.
Lucrările la care face referire vizează atât reabilitarea interioară, cât și amenajare de birouri în mansarda clădirii cu vedere la strada General Magheru, birouri înspre care accesul se va face prin intermediul unui lift care urmează a fi instalat. Lucrările ar fi trebuit demarate încă de la jumătatea lunii martie, doar că acestea au stagnat vreme de cinci luni din cauza unor erori din documentația de atribuire, care au prelungit perioada de proiectare.
Deschis în prima jumătate a lunii august, șantierul are termen de finalizare 12 luni. 12,55 milioane de lei este valoarea contractului de proiectare și execuție, atribuit celor de la Con-A.
Sursa foto: CJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 6662
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ciumirel
Acum 1 oră
Toto
Acum 2 ore
Ionescu
Acum 4 ore
Lucia
Acum 4 ore
Aaa