Actualizare 16.33: Accidentul de la Hula Bradului a fost produs de o șoferiță de 34 de ani care, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a intrat într-o mașină care circula din sens opus, iar aceasta, la rândul ei, a lovit un microbuz. În momentul de față se circulă altrenativ.
Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, într-o curbă la dreapta, la urcarea pe Hula Bradului, o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Bacău, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Șelimbăr, turism pe care l-a proiectat apoi într-un microbuz marfă, condus tot spre Sibiu de către o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Alba.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea a patru persoane, șoferii autoturismelor și doi pasageri, câte unul din fiecare turism, care au fost transportați la spital conștienți.
Traficul se desfășoară alternativ.
Actualizare 16.00: Trei victime ale accidentului de la Hula Bradului au fost trasmportate de ambulanțe la spital, transmit reprezentanții SAJ. Cea de-a patra victimă a fost preluată de echipajul SMURD.
Este vorba despre un bărbat de 45 de ani cu traumatism membru inferior și superior. Un bărbat 35 de ani traumatism membrul inferior și traumatism coloană lombară și un bărbat de 34 de ani cu traumatism abdominal.
Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani, care a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior.

Știre inițială: Trafic blocat total pe DN 1, la Hula Bradului, din cauza producerii unui accident rutier, transmit polițiștii. SAJ Sibiu a intervenit cu trei ambulanțe între Vestem și Bradu acolo unde a avut loc o coliziune între două mașini. Potrivit acestora, din primele informații, sunt patru persoane implicate.
Pe lângă SAJ intervine și ISU Sibiu cu un echipaj SMURD cu medic și o autospecială de stingere.
Intervenția este în desfășurare, știrea va fi actualizată.
Sursa foto principală: Info Trafic jud. Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
-
Normal ca a fost provocat de o soferita…pentru ca la scoala de soferi le invata sa mearga cu 20 km/h prin oras si sa faca doua parcari si la examen trec ca prin branza. Si cand se trezesc ca trebuie sa conduca si pe ploaie si cu „mai mult de 20 la ora” habar nu au ce sa faca cu covrigul ala pe care il tin in maini…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Habar nu au regulile de circulație. Ar trebui sa ii oblige sa de a examen înainte sa ii lase sa…
Sigur acolo se afla o cetate ?…este știut faptul că așa zisii daci nu stăteau în cetăți din piatră…. locuiau…
A fost înscris automat în PSD și AUR
Cum cine, generatia tikitoca :))))) ca atata ii duce creierul atrofiat :))
Alooo Politia!!! La 86 ani ar trebui sa puna „Triciclul” in cui si sa ia o ricsa SAU un Bolt/Uber.…













Lasă un răspuns