Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, judeţul Vaslui, şi deputat, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie – 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.
În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, informează DNA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
-
Revino-ti, nene :). Faptul ca asta e doar unul din multii care primeau „plicul” (cu care tot „boierii” i-au invatat pe doctori) nu are nici o legatura cu tinutul tau in casa si „terorizarea” cu vaccinuri. In casa au fost tinuti cam toti, atunci cand murea lumea „pe capete”. Si tind sa cred ca si tu ai stat putin „cu morcovu-n …” pana cand s-au linistit apele si au inceput sa apara teoriile conspiratiei legate de vaccinuri.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incredibil! Nu dorim distrugerea pădurii, e ok să fie protejată, mai ales că este foarte importantă că pădure periurbană pt…
Foarte interesantă postarea . Hai reporteri de la Turnul Sfatului , cercetați mai departe, curaj ! Vrem să aflăm mai…
Ar trebui facute niste trasee ca sa putem intra cu masina la un picnic cu copiii, am fost acum cativa…
“ să lucrez cu copii îmi dă o bucurie de nedescris ..” => l-aș invita pe dl. Reporter la Cisnădie,…
Deci cine la pus la RAR ? PSD sau PNL ?













Lasă un răspuns