După publicarea materialului Terenurile de tenis ale bazei sportive Obor trebuie refăcute, la cinci luni de la inaugurare. „Calitatea este îndoielnică”. Aceeași firmă a fost angajată direct și pentru terenul din Păltiniș, reprezentanții companiei au trimis un drept la replică pe care îl publicăm integral, mai jos.
Drept la replică
Referitor la articolul publicat în 04.10.2024 compania Atlas Sport SRL dorește să clarifice și să corecteze anumite informații care au fost prezentate într-un mod eronat, unele complet neadevărate și care pot induce în eroare cititorii cu privire la activitatea și reputația noastră.
Titlul articolului precum și majoritatea conținutului acestuia sunt construite pe informații nefondate sau chiar false. Dacă este să defalcăm chiar titlul articolului: "Terenurile de tenis ale bazei sportive Obor trebuie refăcute, la cinci luni de la inaugurare. „Calitatea este îndoielnică”. Aceeași firmă a fost angajată direct și pentru terenul din Păltiniș". În raport de conținutul acestuia, în principal expunem următoarele:
Referitor la afirmatia: "terenurile... trebuie refacute, la cinci luni de la inaugurare": este o informație neadevărată, terenurile sunt realizate conform cerințelor/proiectului tehnic, conforme și sunt utilizate în mod curent.
În ceea ce privește calitatea lucrărilor realizate la Baza sportivă Obor, dorim să subliniem că acestea au fost executate conform standardelor impuse de legislația în vigoare și specificațiilor din caietul de sarcini. Toate materialele folosite, inclusiv suprafața de joc (tartanul), au fost de calitate superioară, achiziționate de la furnizori certificați, conform cerințelor tehnice și normelor europene.
Referitor la afirmația: "calitatea este îndoielnică": este o afirmație nefondată, după cum vom arăta în cele ce urmează:
”Terenul unu, pe jumătatea dinspre aleea principală de acces, este complet dezlipit pe dedesubt, suprafața nu este lipită de beton, mingea de tenis este complet atenuată și nu mai sare. În cazul în care plouă, apa rămâne sub tartan, se acumulează și nu se usucă. Pot exista probleme grave, de a aluneca de exemplu, iar terenul este complet impracticabil de cele mai multe ori după o ploaie fie ea și lejeră” , aceasta este nefondată, eronată din punct de vedere tehnic și greșită în integralitate:
- calitatea terenurilor de sport este conform cerințelor și proiectului, realizate cu materiale de calitate superioară;
- "terenul ...este complet dezlipit" presupunem că face referire la pardoseala elastică/suprafața de joc. Aceasta suprafață de joc poate fi dezlipită manual (posibil să fi fost dezlipită intenționat) însă mai important de reținut este faptul că această pardoseală reprezintă o suprafață de joc tip covor din cauciuc turnat și a fost lipită de stratul suport din beton, a fost conformă atât la recepție cât și la nenumăratele vizite care au fost făcute în teren, respectiv nu am primit niciodată din partea primăriei vreo sesizare în acest sens. De asemenea adăugăm faptul că lipirea suprafeței de stratul suport nu afectează în mod direct calitatea jocului.
- "mingea de tenis este complet atenuată": această suprafață sportivă este una foarte elastică, reprezentând o suprafață lentă pentru tenis; există diferite alte suprafețe cu viteze diferite de joc, însă specificul acestor suprafețe turnate din cauciuc este că sunt foarte elastice prin natura lor. Aceasta a fost suprafața de joc solicitată de către beneficiar;
- "apa rămâne sub tartan, se acumulează și nu se usucă. Pot exista probleme grave, de a aluneca de exemplu": această afirmație este complet eronată. Sistemul de pardoseală realizat este un sistem permeabil (a se vedea fișa tehnică a producătorului atașată, document predat în cartea tehnică a proiectului în momentul recepției, unde chiar titlul spune SUPRAFAȚĂ PERMEABILĂ https://www.conica.com/en/products/conipur-2s/), prin excelența acestuia, el permite apei să treacă prin el până la stratul suport de pe care se scurge. Este logic și normal să treacă apa prin sistem, dar este imposibil să se acumuleze sub acesta. Fiind o suprafață cauciucată, la fel ca orice altă suprafață cauciucată pentru sport, prezintă riscul de alunecare iar atunci când este udă, jocul trebuie abordat cu atenție;
- "adezivul folosit este de o calitate proastă": este o afirmație falsă. Întregul sistemul de pardoseli turnate din baza sportiva Obor a fost realizat exclusiv cu materiale furnizate de CONICA AG (www.conica.com), Elveția, unul dintre cei mai buni și respectați producători de pardoseli sportive poliuretanice din lume.
Referitor la afirmația: "Firma care a finalizat, cu întârziere și costuri crescute, baza sportivă, a mai primit un contract prin încredințare directă de la Primăria Sibiu." Societatea noastră a finalizat și predat proiectul în termenul contractual, la costurile contractate (peste care s-au adaugat actualizările legale conform actelor normative în vigoare); mai mult, oferta noastra a fost cu 1,6 milioane lei sub valoarea estimată și cu 700 mii lei sub următorul ofertant, ceea ce înseamnă că am adus o economie considerabilă bugetului primăriei prin oferta noastră extrem de competitivă. Iar "aceeași firma a fost angajată direct..." este o afirmație care induce în eroare, compania noastră participând la anunțul public de pe website-ul primăriei Sibiu și depunând toate documentele necesare și oferta pentru proiect, în competiție deschisă cu oricare alt ofertant.
Având în vedere cele ce preced, în raport de sesizarea „Calitatea terenurilor de tenis de câmp de la Baza sportivă Obor este îndoielnică” arătăm încă o dată faptul că lucrările realizate de către compania Atlas Sport au fost realizate conform cerințelor beneficiarului din SF, conform proiectului tehnic și conform standardelor din industrie, fiind îndeaproape verificat de către specialiști. Lucrările sunt în perioada de garanție iar în cazul apariției oricăror probleme în perioada de garanție, Primăria Sibiu beneficiază de tot suportul nostru prompt pentru a asigura mai departe că baza sportivă rămâne la un nivel înalt de calitate, așa cum a fost realizată și predată. Compania Atlas Sport SRL își asumă cu seriozitate toate obligațiile ce țin de mentenanță și reparații, iar toate aceste lucrări sunt efectuate fără costuri suplimentare pentru beneficiar, fiind acoperite de garanția oferită în cadrul contractului.
Lucrările au fost inspectate și recepționate de către autoritățile locale atât în momentul execuției, respectiv al derulării contractuale cât și la momentul finalizării, fără ca la acele momente să fie semnalate deficiențe care să pună în discuție calitatea generală a proiectului. În orice proiect de această anvergură, este posibil să apară, în timp, anumite deficiențe sau probleme minore, iar în astfel de cazuri, compania noastră își asumă întreaga responsabilitate pentru remedierea lor în cadrul perioadei de garanție, astfel cum am arătat mai sus.
Atlas Sport SRL tratează cu seriozitate toate sesizările primite, fie că provin de la autorități, fie de la cetățeni pe canalele oficiale de comunicare ale companiei. Proiectele realizate de compania noastră în colaborare cu Primăria Sibiu, inclusiv cele privind Baza sportivă Obor și terenul din Păltiniș, au fost/sunt derulate în conformitate cu procedurile legale și contractuale. Toate lucrările noastre sunt executate la cele mai înalte standarde de calitate, urmărind beneficiul comunității locale, pentru ca, împreună să înfrumusețăm România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1535
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Nustiu
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Trotineta
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil