Camera de Comerț și Industrie din România (CCIR) anunță într-un comunicat de presă transmis luni că se delimitează de directorul filialei din Sibiu a instituției, Eugen Iordănescu (foto), acuzat de 34 de studenți ai ULBS de hărțuire și comportament abuziv.
Despre acest Turnul Sfatului a scris aici.
Camera de Comerț ”condamnă cu fermitate astfel de comportamente și practici” și consideră că ”această atitudine aduce prejudicii deosebite de imagine sistemului educațional și, deopotrivă, întregului sistem cameral din România, solicitând autorităților competente – Ministerului Educației, organelor de cercetare penală etc., luarea de urgență a măsurilor care se impun”.
În articol se precizează faptul că studenții din anul 2 și 3 de la specializarea Psihologie a Facultății de Științe Socio Umane a ULBS sunt hărțuiți de profesor, obligându-i să se urce pe mese și pe scaune ca mecanism de pedeapsă, le adresează întrebări despre viața intimă și, în general, are un comportament umilitor față de aceștia. Comisia de Etică a ULBS încă nu a dat un verdict în această situație.
CCIR susține, pe de altă parte că a dat în judecată filiala din Sibiu ”în legătură cu modalitatea prin care Eugen Iordănescu din funcția de Director general și-a arogat, în mod ilegal, conducerea camerei de comerț sibiene, prin adoptarea unui Statut al acesteia ilegal, contrar Statutului-cadru prevăzut de lege pentru camerele de comerț din România”.
”Alături de Statutul ilegal, un alt exemplu al conduitei abuzive, dincolo de lege, este, cu titlu de exemplu, și “împuternicirea” dată de Eugen Iordănescu, sieși, să reprezinte camera sibiană în cadrul CCIR, potrivit documentului atașat. În plus, sub conducerea lui Eugen Iordănescu, în cazul căruia, în anul 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, că acesta a fost colaborator al Securității, CCIA Sibiu a ales să înceteze orice fel de colaborare cu mediul de afaceri local, dar și cu organizațiile similare din teritoriu, inclusiv cu CCIR.
Ne exprimăm convingerea că instituțiile abilitate vor acționa cu celeritate în acest caz de abuz grav la adresa studenților din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și vor lua măsurile legale care se impun”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Biroul Comunicare Publică al CCIR.
Președintele CCIA Sibiu, Octavian Isăilă, nu a răspuns apelului redactorului Turnul Sfatului, după ce a fost sunat pentru a-și exprima un punct de vedere.
Comunicatul CCIR:
CCIR se delimitează categoric de comportamentul deviant al Directorului general al CCIA Sibiu
București, 14 octombrie 2024: Referitor la articolul cu titlul: „După Alfred Bulai, un alt profesor universitar este acuzat de studenți pentru mai multe forme de abuz: „Te învăț eu psihologie, dar o să te doară”, preluat de platforma de știri Hotnews de pe site-ul Investigatoria.ro și publicat la data de 12 octombrie 2024, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări:
Așa cum reiese din articolul mai sus menționat, un număr de 34 de studenți ai Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Psihologie, din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, au depus, în luna iunie a.c., o sesizare către conducerea instituției de învățământ superior, privind comportamentul abuziv al profesorului Eugen Iordănescu, care ocupă și funcția de Director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu (CCIA Sibiu). Potrivit investigației, studenții în cauză reclamă faptul că profesorul Eugen Iordănescu îi umilește în timpul cursurilor, obligându-i să se urce pe mese și pe scaune ca mecanism de pedeapsă, le adresează întrebări despre viața intimă și, în general, are un comportament umilitor față de aceștia.
CCIR condamnă cu fermitate astfel de comportamente și practici și consideră că această atitudine aduce prejudicii deosebite de imagine sistemului educațional și, deopotrivă, întregului sistem cameral din România, solicitând autorităților competente – Ministerului Educației, organelor de cercetare penală etc., luarea de urgență a măsurilor care se impun.
De altfel, din perspectivă instituțională, CCIR a sesizat, încă de la începutul anului trecut, instanța judecătorească în legătură cu modalitatea prin care Eugen Iordănescu din funcția de Director general și-a arogat, în mod ilegal, conducerea camerei de comerț sibiene, prin adoptarea unui Statut al acesteia ilegal, contrar Statutului-cadru prevăzut de lege pentru camerele de comerț din România. Alături de Statutul ilegal, un alt exemplu al conduitei abuzive, dincolo de lege, este, cu titlu de exemplu, și “împuternicirea” dată de Eugen Iordănescu, sieși, să reprezinte camera sibiană în cadrul CCIR, potrivit documentului atașat. În plus, sub conducerea lui Eugen Iordănescu, în cazul căruia, în anul 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, că acesta a fost colaborator al Securității, CCIA Sibiu a ales să înceteze orice fel de colaborare cu mediul de afaceri local, dar și cu organizațiile similare din teritoriu, inclusiv cu CCIR.
Ne exprimăm convingerea că instituțiile abilitate vor acționa cu celeritate în acest caz de abuz grav la adresa studenților din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și vor lua măsurile legale care se impun.
Birou Comunicare Publică
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: eugen iordanescu acuzat de stu , comunicat ccir , ccir sibiu , studenți ulbs , Eugen Iordănescu , Camera de comert
Vizualizari: 4416
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Didulescu
Acum 1 oră
Rob
Acum 2 ore
Gicu
Acum 2 ore
Didulescu
Acum 2 ore
Imbecilitati marca CJ Sibiu !