Marţi,
12.11.2024
Ploi Scurte
Acum
2°C

Misiune contra cronometru pentru drumul prin Mărginime, care leagă Sibiul de Transalpina. CJ are la dispoziție o lună ca să exproprieze un teren de 266 mp și să depună cererea de finanțare

Misiune contra cronometru pentru drumul prin Mărginime, care leagă Sibiul de Transalpina. CJ are la dispoziție o lună ca să exproprieze un teren de 266 mp și să depună cererea de finanțare

Drumul care leagă Sibiul de Transalpina, pe care administrația județeană se chinuie să-l reabiliteze de la începutul acestui secol, riscă să nu ajungă la finanțare nici în acest an. Se poate întâmpla, chiar dacă CJ Sibiu a inclus această șosea în câteva ședințe extraordinare pentru a grăbi proiectul.

Consiliul Județean Sibiu, în ședința extraordinară de luni, 14 octombrie, a început procedura de expropriere necesară pentru modernizarea celui de-al treilea tronson a drumului județean DJ 106E. Drumul traversează localitățile Cristian, Orlat, Sibiel, Vale, Săliște, Galeș, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina și ajunge până la intersecția cu translapina, de pe teritoriul județului Alba. Proiectul aprobat astăzi este necesar pentru ca autoritățile județene să poată depune cererea pentru obținerea finanțării în cadrul Programului „Regiunea Centru”. Pentru ca proiectul să îndeplinească criteriile de eligibilitate, trebuie ca la momentul depunerii cererii, UAT Județul Sibiu să dețină dreptul de proprietate pe întreg tronson de drum județean. Iar termenul limită pentru solicitarea finanțării este 14 noiembrie, ora 12:00 - adică peste exact o lună.

Precizăm că drumul județean 106E, care începe în comuna Cristian și continuă până la intersecția cu drumul național 67C, adică Transalpina, are în total o lungime de 52,1 km, dintre care 47,5 km traversează județul Sibiu. Acesta a fost împărțit în trei tronsoane, de 16,5 km, 16,9 km și 13,9 km. 

În data de 12 aprilie 2023, CJ Sibiu a semnat un contract de prestări servicii cu firma PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL pentru actualizarea documentației necesare lucrărilor de intervenție (DALI), după ce acestea au mai fost realizate o dată în 2019.

După predarea DALI actualizat pe cele trei tronsoane, s-a decis faptul că tronsoanele care îndeplinesc cerințele din ghidul solicitantului sunt tronsonul nr. 2 și nr. 3, tronsoane care urmează a fi depuse spre finanțare din fonduri nerambursabile.

„În ceea ce privește situația juridică a terenurilor, din documentația întocmită de prestator (suprapunerea situației propuse peste documentele de proprietate) a rezultat faptul că pe porțiunea de drum județean (tronson 3) cuprinsă între localitatea Poiana Sibiului și localitatea Jina, sunt necesare exproprieri, operațiuni ce presupun mai multe etape și implicit o perioadă de timp care ar putea pune în pericol depunerea proiectului, în sensul nefinalizării documentațiilor necesare în termenul limită prevăzut de ghid. Aceste exproprieri sunt necesare în vederea intabulării ulterioare a întregului drum județean tronson 3, în proprietatea Județului Sibiu, condiție obligatorie pentru depunerea cererii de finanțare. În studiile de teren executate de proiectant au rezultat o serie de suprapuneri ale traseului drumului județean ce urmează a fi modernizat cu suprafețe de teren deținute de persoane fizice și UAT Poiana Sibiului”, se menționează în raportul de specialitate la proiectul de hotărâre aprobat astăzi.

Potrivit documentului, între timp au fost contractate studiile de teren, pentru identificarea imobilelor care se suprapun cu coridorul de expropriere, documentația topografică în vederea obținerii avizului OCPI și lista cu suprafețele terenurilor expropriate și proprietarii lor. Totodată, s-a efectuat și o expertiză de evaluare imobiliară pentru a identifica valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat.

Este de remarcat că, potrivit anexei la proiectul de hotărâre, un singur teren, proprietate privată, este afectat de procedura de expropriere - 266 mp de fâneață. Pentru acesta, CJ Sibiu trebuie să achite 542 lei și 64 de bani, iar termenul maxim pe care l-au prevăzut funcționarii în hotărâre este de „cel mult 30 zile”, timp în care banii trebuie să ajungă într-un cont bancar deschis pe numele Județului Sibiu la dispoziția proprietarului de imobil proprietate privată.

Amintim că în luna iulie, tot printr-o ședință extraordinară, Consiliul Județean Sibiu și-a asumat că va finaliza proiectul în termen după ce va primi finanțarea.

Valoarea primului tronson este estimată la 215,7 milioane de lei (TVA inclus), iar al doilea tronson - la aproape 127,5 milioane lei (TVA inclus). Durata de execuție a lucrărilor este de minim 30 de luni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

5 comentarii

AndreiM

Acum 4 săptămâni

CJ are o luna sa FURE 266 mp si sa faca aceast lucru sa para legal. Expropierea reprezinta abolirea proprietatii private. Staul esuat poate sa iti fure orice proprietate are chef, fara nici un fel de problema, legal cu acte in regula. Ca in China, tovarasi, ca in China.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mick Bruck

Acum 4 săptămâni

Mah, ce miatocari sunteti voi ziaristii! Pai sa va vad eu cum va chinuti sa zugraviti sediul ala in care stati in chirie…
Raspunde

Nonick

Acum 3 săptămâni

E mai simplu si mai rapid sa mearga la proprietar si sa ii convinga sa vanda decat sa faca tot baletul ala pentru expropriere.
Raspunde

Dumitru

Acum 3 săptămâni

Stilul romanesc, în ultima clipa, și ghinion nu se poate, am încercat dar altcineva e de vina.
Raspunde

Asdfasdf

Acum 3 săptămâni

astia sunt mai rau ca studentii care invata inainte de examen cu cateva ore si au pretentie sa ia si nota buna... dar pana acum au dormit in papuci sau aveau treburi mai importante (de exemplu cum sa mai fure una alta de prin alte parti)...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus