Județul Sibiu are aproape 13 mii de paturi destinate turismului, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Județul nostru se află pe locul 11 după numărul de paturi și pe locul 10, la nivel național, după numărul de structuri de primire a turiștilor.
Județul Brașov, aflat pe locul 2 în acest clasament, are de 3 ori mai multe structuri decât Sibiul și de 10 ori mai multe paturi. În Brașov se găsesc, conform datelor INS 1.332 de unități de primire turistică, ce au împreună 118.193 de paturi destinate turiștilor.
Pe primul loc se află județul Constanța, acolo unde sunt peste 16 mii de structuri în turism și peste 35 de mii de paturi. Urmează apoi Brașovul (1.332 de structuri și 35 de mii de paturi), București, Bihor, Suceava și Cluj.
În fața județului Sibiu mai sunt județele Prahova, Vâlcea și Maramureș. Depășim județul Mureș la numărul de structuri turistice, însă suntem depășiți la numărul de paturi.
De altfel, primele trei clasate în acest top, Constanța, Brașov și București au împreună un sfert din locurile de cazare din întreaga țară, mai precis 24,30%.
Față de anul trecut, în județul Sibiu numărul unităților de cazare este în creștere. Față de statistica din august 2023, sunt acum cu 13% mai multe structuri, 418 erau anul trecut, iar acum sunt 484, după datele oficiale, prezentate de INS.
Citește și:
Topul hotelurilor din Sibiu. Aproape 30 de milioane de euro cifră de afaceri, profit de 6,2 milioane

Alba și Vâlcea au oficial mai multe apartamente de închiriat decât are Sibiul
Conform datelor INS de anul trecut, în județul Sibiu sunt oficial mai puține apartamente de închiriat în scop turistic decât în județul Alba. Sunt, după datele INS, în județul Sibiu, 103 astfel de locații, noi fiind din acest punct de vedere pe locul 12 la nivel național.
Cele mai multe sunt în Constanța (652), Brașov (398), Suceava (269), Maramureș (223), Prahova (213), Cluj (Bihor), Argeș (122), Alba (118), București (113), Tulcea (111) și Vâlcea (109).
Conform datelor INS, sunt în județul Sibiu, în total, 5.221 de camere în circuitul turistic. Dintre acestea, cele mai multe sunt în hoteluri (1.842), pensiuni agroturistice (1.085), apartamente (640), vile turistice (320) și în cabane (169).
După numărul de paturi în structurile turistice, cele mai multe se află la hotel (3.754), urmate de cele din pensiuni (2.316), apartamente (1.402) și tabere pentru elevi (589).
Hotelurile oferă în județ 32% din totalul capacității de primire turistică. Sunt aici, oficial, 11.675 de locuri, dintre care 3.740 de locuri sunt oferite de către hoteluri.
Apartamentele închiriate în regim hotelier oferă în județ, tot oficial, 1.402 locuri, ceea ce ar reprezenta 12% din totalul locurilor de cazare.
Locurile de cazare în hoteluri sunt în scădere în județ, de la 4.023 în 2021, la 3.961 în 2022 și 3.740 în 2023.
În cazul aparatmentelor, trendul este opus: 1.099 de locuri în 2021, 1.149 în 2022 și 1.402 în 2023.

Majoritatea covârșitoare a apartamentelor pentru turiști sunt în municipiul Sibiu
Numărul de sosiri în apartamente închiriate în regim hotelier s-a dublat în ultimii trei ani. Erau în 2021 raportate 24.902 de sosiri în județ. Anul trecut, numărul a ajuns la puțin peste 40 de mii.
De semnalat este și faptul că peste 70% din aceste sosiri, în apartamente închiriate, sunt făcute în municipiul Sibiu, însă procentul față de restul județului este în scădere.
49.416 de sosiri în apartamente au fost în 2023, dintre care 38.665 au fost în municipiul Sibiu, ceea ce reprezintă 78,24%. În 2022 au fost 40.067 de sosiri în apartamente, dintre care 33.027 au fost în municipiul Sibiu. Procentul era atunci de 82,42%. 24.902 de sosiri au fost în 2021, dintre care 20.717 au fost în municipiul Sibiu. Un procent și mai mare: 83,19%.
Cele mai numeroase sosiri în apartamentele închiriate în regim hotelier sunt în localitățile din jurul municipiului Sibiu: Avrig, Cisnădie și Șelimbăr.

AJT: Hotelierii se plâng de concurența neloială a apartamentelor închiriate în regim hotelier
Asociația Județeană de Turism Sibiu a organizat recent o întâlnire de lucru cu hotelierii din Sibiu, pentru a discuta despre ”provocările sezonului turistic”.
Președintele Asociației Județene de Turism, Alin Chipăilă, spunea în luna mai, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții hotelierilor că sunt probleme legate de concurența pe care o fac apartamentele închiriate turiștilor.
”A existat această problemă semnalată, cei din HORECA au precizat că în această zonă nu există o clasare, așa cum există la hoteluri sau pensiuni, nu sunt aceleași normative, iar concurența din acest punct de vedere nu este egală”, spunea Chipăilă.
Aceleași probleme erau semnalate încă de anul trecut de sibieni care activează în domeniul hotelier.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
le dau dreptate hotelierilor,am în jur vreo 5ap.care se închiriază in regim hotelier și pot să bag mana in foc(relax, că nu mă ard…)că nu oferă unu bon pentru așa ceva.Totul e la negru și bașca nu ai loc nici în parcare de toți turiștii care se cazează Mi-aș dori controale la sânge pentru așa zisii proprietari.
-
Îți dorești controale la sânge ??
Ce zici să îți faci și tu niște controale , sau să mai mergi pe la școală să înveți cum funcționează o societate comercială.., pariezi ca nu oferă bonuri de casă ;))???!De acord cu tine , pentru ca plățile se fac online , banii intră în cont și nu necesita eliberarea unui bon fiscal , asta nu înseamnă ca e ilegal , dar tu nu ai de unde să știi :)) -
De acord cu tine! Cunosc un tip care are niste apartmente ( mai mult de 3 sigur) pe care le inchiriazā in regim hotelier. Mi-a zis cā pe Facebook îsi promoveazā businessul si n-a plātit un leu impozit sau alte dāri pentru businessul lui cā doar sunt ale lui face ce vrea cu ele! ( Recent su-a cumpārat un Mercedes Benz, nou. De la Autoklass. 85000 Euro. Alb perlat, si mai are vreo 3 masini bunicele. Cum oficial nu se ocupā cu nimic, nu le-a putut achizitiona ” pe firmā ” asadar, trāiascā evaziunea fiscalā si smenul!
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Am fost de vreo zece ori la acest spital. Sunt destul de pretențios, dar nu am remarcat nici un fel…
Cine sa-l dea afara? Campean? Pai dl inginer pastoresti hotiile din toate UAT urile administrate de acest ocol privat. Unde…
:))))))))) stati linistiti ca o sa-l mai „prindeti” pe tinerel seara prin oras turand motorul la maxim. Si ca tot…
Subscriu la comentariile celor de mai sus…DAR punctual pe articol, care este totusi dilema soferilor? EVIDENT ca parchezi pe locurile…
Cine-i mai potrivit decat cineva cu expertiza? Considerati ca omul si-a luat o prima si gata.













Lasă un răspuns