Marţi,
21.01.2025
Ninsoare
Acum
-1°C

Cerere în căsătorie în Mocănița Văii Hârtibaciului. „A fost foarte emoționant, nu se aștepta”

Cerere în căsătorie în Mocănița Văii Hârtibaciului. „A fost foarte emoționant, nu se aștepta”

Maria și Ilie sunt împreună de doi ani și patru luni. Pentru ei, ultima plimbare cu mocănița din acest sezon a fost una extrem de specială întrucât Ilie s-a hotărât să o ceară de soție chiar în timpul cursei.

Ilie este din Mohu, iar Maria este din Rășinari. Tânărul a povestit pentru Turnul Sfatului faptul că avea în minte de mai mult timp să o ceară în căsătorie, dar că voia ca momentul să fie cu adevărat unul special. 

„Acum aproximativ trei săptămâni, stăteam la masă cu niște prieteni, m-am sfătuit cu ei și o fată din grup mi-a dat ideea cu mocănița. Pentru ca Maria să nu bănuiască nimic am rugat-o pe verișoara ei din Orăștie să o cheme la plimbarea cu mocănița. Ne-am organizat, am cumpărat florile, inelul îl aveam pregătit, și am cerut-o. A fost foarte emoționant, nu se aștepta”, a povestit acesta.

Redăm mai jos și mesajul postat de mocăniță pe pagina de facebook pentru cei doi tineri căsătoriți.

„Dacă la prima cursă am avut parte de o surpriză muzicală, ei bine, la ultima cursă am avut parte de o surpriză și mai mare. O cerere în căsătorie la bordul Mocăniței Văii Hârtibaciului! Deci, putem spune că am încheiat acest sezon cu stil. Le dorim viitorilor însurăței toate cele bune, multă iubire, înțelegere și fericire! Ne bucurăm că au ales să împărtășească cu noi acest moment frumos! Vă mulțumim tuturor că ne-ați fost alături și în acest sezon, ne-ați bucurat cu prezența voastră și v-ați bucurat alături de noi de plimbările cu Mocănița weekend de weekend! De abia așteptăm să vă revedem și în următoarele sezoane!”, a transmis asociația pe pagina de facebook.

Potrivit lui Mihai Blotor, președintele Asociației Prietenii Mocăniței, în acest sezon mocănița a avut aproximativ 9.000 de vizitatori. Numărul turiștilor și sibienilor care vizitează mocănița a crescut spre deosebire de anul trecut, când a fost 6.000.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus