Pentru câteva sute de elevi din Sibiu, Școala Altfel a însemnat, zilele trecute, și șansa de a păși pe ”Drumul Apei”, traseul pietonal prin care compania Apă Canal Sibiu continuă să ofere localnicilor și turiștilor, deopotrivă, o serie de întâlniri cu istoria apei care curge de sute de ani în orașul de pe Cibin.
Dacă cei mai mari dintre elevi au vizitat Uzina de Apă Dumbrava și Stația de Epurare de la Mohu, cei mai mici s-au bucurat să descopere poveștile apei, au aflat cât de importantă este apa pentru viața și sănătatea unui oraș, care sunt modalitățile de tratare a apei, dar și detalii despre utilizarea corectă a canalizărilor.
În cursul săptămânii trecute, elevi de la școlile I.L. Caragiale, Regina Maria, Șc. Gimnaziale 18 și 21 din Sibiu au avut ocazia să afle câteva date de referință din istoria bogată a apei din orașul de pe Cibin. ”Drumul Apei” durează aproximativ o oră, începe din Piața Mare, apoi continuă spre intersecția străzilor Turnului și Faurului, urcă spre Casa Calfelor din Piața Huet, ajunge la fântâna cu grilaj din Piața Mare și continuă pe strada Cetății. În fiecare dintre aceste puncte, răspunde ”Prezent!” Picușor, mascota companiei Apă Canal Sibiu, amplasat pe un panou alături de un cod QR prin accesarea căruia sunt disponibile imagini de arhivă și informații captivante despre istoria apei. Cu ajutorul acestor coduri QR, oricine poate parcurge turul fără ghid, în orice zi din săptămână.
De la reprezentanții companiei Apă Canal Sibiu, elevii au aflat că, la începuturi, Sibiul era înconjurat de lacuri și ce însemna asta pentru siguranța orașului, cum arăta o fântână în vechile timpuri, de ce au apărut focare de tifos sau holeră și când a fost clorinată apa întâia oară în oraș.
Voioși, înarmați cu entuziasm și curioși din cale-afară, cei mici au pornit în căutarea lui Picușor, mascota companiei Apă Canal, pe ”Drumul Apei”, traseu care care a avut ca punct de pornire Piața Mare. Au găsit apoi, lângă Casa Calfelor, un capac de canal despre care se crede că ar fi printre primele produse de Uzina „Independența”, companie de utilaje pentru metalurgie, înființată în anul 1875 de maistrul forjor Andreas Rieger, cel care și-a transformat casa în atelier de forje în anul 1868.
Cei mici au aflat apoi că fântâna cu grilaj pe care o întâlnim în centrul orașului, o copie a primei fântâni din Sibiu, este alimentată astăzi de compania Apă Canal Sibiu. Numită „Fântâna cu grilaj”, „Fântâna Falkenhayn” sau „Reiherbrunnen” – Fântâna Stârcului este atestată în 1584, an când e consemnată alimentarea acesteia prin conducte de lemn ce transportau apa din Trinkbach. Interesant de reținut, faptul că elemente din fântâna originală sunt păstrate și astăzi la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
Elevii au aflat de ce conductele folosite la începuturi era fabricate din bazalt. Ulterior, de la bazalt s-a trecut la confecționarea lor din lemn, fapt ce a permis dezvoltarea mai eficientă și mai rapidă a rețelei de conducte.
Concomitent cu extinderea rețelei de conducte, a crescut și numărul fântânilor publice. Acestea ajung la nu mai puțin de 27, fiind amplasate pe străzile Mitropoliei, Centumvirilor, Ocnei și nu nu numai aici. Cum arăta o fântână în timpurile de altădată? Iată ce menționează Emil Sigerus: “O întindere respectabilă de noroi în mijlocul căreia își făcea loc curentul apei, spre care însă lumea se îndrepta din toate părțile. În orele când apa era necesară tuturor, se producea desigur o îmbulzeală și o hărmălaie sălbatică, fiecare căutând să apuce un loc mai repede la fântână”.
Pe ”Drumul Apei”, compania Apă Canal Sibiu detaliază eforturile pe care sibienii de altă dată erau obligați să le facă pentru a obține confortul apei în propriile locuințe.
Multe alte povești captivante au fost descoperite de cei mici pe ”Drumul Apei”, traseu care oferă, de asemenea, și o mică incursiune în evoluția orașului nostru. Broșura turului ”Drumul Apei” este disponibilă la punctul de informare turistică din sediul Primăriei Sibiu.
Acțiunile organizate cu prilejul Școlii Altfel urmăresc educarea tinerei generații care a primit cu încântare și entuziasm experiențele întinse pe parcursul unei săptămâni.
Foto: Apa Canal Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 869
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Alex
Acum 6 ore
Vremcase
Acum 7 ore
Alex