V-ați întrebat de ce avem atât de puțini fotbaliști români în prima ligă din Spania? De fapt, în prima ligă din orice campionat puternic din Europa? De ce, majoritatea, deși dau dovadă de talent când sunt transferați, ajung să stea pe banca de rezerve, sau să devină anonimi? Victoria Yarnold, antrenor în cadrul clubului Villarreal CF – echipă aflată pe poziția a treia în Spania, după Barcelona și Real Madrid - spune că principala diferență o face mentalitatea. Aceasta este una dintre concluziile la care Victoria a ajuns după aproape o săptămână petrecută în România, la Sibiu, antrenând unii dintre cei mai talentați tineri fotbaliști din regiune.
”Principala diferență pornește de la mentalitate. Ca să vă dau un exemplu, dacă noi, ca antrenori, le dăm indicații să facă un exercițiu, îi lăsăm apoi pe jucători să interpreteze ce le-am transmis. Îi lăsăm să joace să vedem dacă au înțeles ce li s-a spus să facă sau nu. Pe urmă intervenim și le arătăm ce trebuie îmbunătățit și cum. Antrenorii aici, la Sibiu, cred că dacă aceasta este sarcina transmisă jucătorilor atunci ei trebuie să facă exact cum li s-a transmis. Noi nu vrem să controlăm jucătorii, vrem să aibă mai multă libertate să joace și să se dezvolte singuri”, a explicat Victoria Yarnold într-un interviu acordat Turnul Sfatului în ultima zi a taberei de antrenament organizată de Villarreal la Sibiu.
Alături de Jorge Monferrer și Antonio Garcia, Victoria Yarnold a antrenat săptămâna aceasta o sută dintre cei mai talentați copii din Sibiu și împrejurimi. Astfel a putut vedea nu doar talentul, ci și modul în care aceștia sunt învățați să gândească de mici.
”Jucătorii trebuie să fie împinși, forțați, bineînțeles, dar unul dintre lucrurile pe care le-am observat aici este nivelul antrenorilor. Antrenorii sunt foarte organizați, le-am transmis un plan al sesiunilor de antrenament pentru săptămâna aceasta și am lucrat cu ei îndeaproape. Pe de altă parte am observat că jucătorilor nu li se oferă libertatea de a se dezvolta individual. Noi punem mare preț pe autonomie, pe a-I lăsa pe jucători să gândească singuri și făcând asta ajung să înțeleagă cum se pot adapta la diferite situații. Vedem că antrenorilor din România le place să le dea ei răspunsurile jucătorilor și făcând asta jucătorii nu sunt capabili să gândească singuri și să se îmbunătățească în anumite direcții, cum ar fi să ia decizii autonome. Din acest punct de vedere nivelul antrenorilor poate deveni uneori o barieră în dezvoltarea jucătorilor, care au nevoie de libertate pentru a dezvolta puțin mai mult. Dar lucrând cu antrenorii, vedem că au cunoștințele necesare, înțeleg acest sport foarte bine, și au disponibilitatea de a adapta pentru a se îmbunătăți în zonele necesare”, a mai spus Victoria Yarnold.
Ideea a fost întărită și de președintele Interstar Sibiu, Caius Băra, într-un interviu acordat zilele trecute ziarului nostru. Interviul poate fi citit aici.
Interviul complet cu Victoria Yarnold este disponibil mai jos:
Citește și:
Villarreal caută la Sibiu un nou Patrick Marcu, tânărul fotbalist talentat al Interstar
Foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: victoria yarnold , villarreal , Interstar , foto , video , Sibiu , fotbalisti , mentalitate
Vizualizari: 2041
Ultimele comentarii
Acum 7 minute
Sibian
Acum 27 minute
Plumbbob Priscilla
Acum 36 minute
Arethusa Adoletta Xipehuzia Sinergistina Centrilia
Acum 36 minute
CG#1
Acum 43 minute
Andrei