Nu s-a găsit nimeni care, din primăvară, de când s-a închis Union-ul din Piața Mică, să preia istoria localului de aproape 60 de ani și să-i dea o continuitate. De la finele săptămânii trecute, la parterul casei din colțul Pieței Mici, s-a mutat Old Lisbon, restaurantul deschis la Sibiu acum mai bine de zece ani în Orașul de Jos.
Am intrat în noul Old Lisbon chiar în prima seară în care s-a deschis. Și deși erau doar câteva ore de la deschiderea oficială, salonul din spate era deja pe jumătate ocupat, alte două mese din salonul dinspre Piața Mică fiind de asemenea ocupate.
În locul proaspăt renovat, în care încă miroase a vopsea, compartimentarea a răma la fel cu cea a Unionului, spațiul fiind parcimonios împărțit: pe lângă mesele mari, de grupuri largi, la perete fiind amplasate mese de câte două persoane. Deocamdată, terasă afară nu e amenajată. Prin muzica în surdină, astupată de zumzetul clienților, atmosfera locului este una caldă. Servirea face parte din categoria celor profesioniste, interacțiunea fiind plăcută încă de la intrarea în local, continuată cu drumul către masă și tot restul dialogului inerent.
Meniul, după cum scrie încă de la deschidere, este de inspirație mediteraneeană și nu cred că s-a modificat foarte mult față de cel oferit clienților în vechiul loc în care funcționa restaurantul. Adică aperitivele enumeră nu doar chorizo de casă flambat cu rom, ci și cod tartar, midii cu sos de roșii sau inele de calamar. Salatele – în afara clasicelor Caesar sau doar din crudități – au infuzii de felurite fructe de mare, care își lasă aromele și în mai multe dintre felurile principale: orez basmati cu fructe de mare, paella cu fructe de mare sau – dacă tot ești la portughezi - cataplana cu fructe de mare. Meniul Old Lisbon se păstrează, însă, suficient de diversificat, trecând pe sub nasul clienților de la mâncăruri tradiționale cu mușchiuleț de porc cu sos de portocale, la carne de porc cu scoici și cartofi ori antricot de vită cu sos portughez sau mai multe feluri de supe. Vegetarienii vor găsi și preparate special gândite, pastele având de asemenea alocată zona lor de meniu. Prețurile sunt de centru: 46 de lei, spre exemplu, o salată Caesar cu pui, ca să alegem un preparat regăsit prin mai multe bucătării.
Noi am început cu un tartar de somon cu mango. Adus în câteva minute de la comandă, a venit sub forma unei promisiuni despre o cină reușită. O textură care lăsa loc unui gust absolut delicios, căruia doar aranjamentului în farfurie îi puteai căuta un cusur.
Tartar de somon cu mango, la Old Lisbon. Foto: Turnul Sfatului
Aplauze de la primul gust a primit și supa cremă de ciuperci, cu un gust amplu de piper și într-o porție generoasă.
Supă cremă de ciuperci, la Old Lisbon. Foto: Turnul Sfatului
Felurile principale au fost aduse fără să simți că a trecut timp nejustificat și la temperaturi tocmai potrivite. M-am bucurat, de alături, de puiul „Lisboa” cu vin și usturoi, servit cu cartofi gratinați și legume. Învelită într-un sos absolut delicios, în care usturoiul își făcea delicat numărul, carnea de pui a fost primită cu plescăituri mulțumite.
Pui Lisboa, la Old Lisbon. Foto: Turnul Sfatului
Pentru mine am comandat ceea ce era descris în meniu drept un „duet de somon cu sos olandez și cod cu ulei de măsline și usturoi, servit cu legume”, cerut deși nu carnea de pește a pe primul loc al preferințelor mele. Și am mâncat tot din farfurie doar pentru că îmi era foame, deoarece bucățile de pește așezate pe câte o felie de cartof copt erau mult prea uscate. Nici măcar fileul de somon, acoperit cu o glazură generoasă de sos olandez, nu mi-a lăsat loc de a lăuda ceva, sucurile cărnurilor ușoare fiind absolut absente. Dintre legumele fierte așezate ciudat alături (preparatele erau aranjate doar în colțurile farfuriei, fără a crea vreo imagine de rămas pe retină), ceapa mi-a lăsat cel mai bun gust, restul fiind destul de fad. Practic, mi-am cam asumat că mănânc pește adus de peste mări și țări.
Duet de somon și cod, la Old Lisbon. Foto: Turnul Sfatului
Am fi vrut să comandăm și un desert, dar fiind prima seară de funcționare a Old Lisbon-ului în noua casă, am primit din partea casei câte un desert. I-am uitat numele portughez, dar am mâncat câte un foietaj cu budincă, măr și scorțișoară foarte bun.
Desert la Old Lisbon. Foto: Turnul Sfatului
Pe nota de plată primită la final era calculat un total de 244 de lei: 76 de lei a costat duetul relativ îndoielnic al celor doi pești, 51 de lei a costat deliciosul somon tartar și 49 de lei – puiul cu sos de aplaudat. Supa cremă de ciuperci a fost 25 de lei, restul până la total fiind băuturi (un ceai de mușețel -12 lei, o sticlă apă de trei sferturi – 20 de lei și una de 330 de ml – 11 lei).
Vasco la vama
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: old lisbon redeschis , union piata mica , old lisbon deschis , Old Lisbon , Piața Mică , restaurante sibiu
Vizualizari: 7151
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
Sorana mici si bere
Acum 30 minute
Unul
Acum 31 minute
Picioiu
Acum 40 minute
Pușcașu Marin
Acum 42 minute
Sibian