Vineri,
06.12.2024
Parțial Noros
Acum
4°C

Fostul şef al Secţiei Chirurgie cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, Marian Gaşpar, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru luare de mită

Fostul şef al Secţiei Chirurgie cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara, Marian Gaşpar, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru luare de mită

Fostul şef al Secţiei Chirurgie cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare (IBC) Timişoara, Marian Gaşpar, a fost condamnat de Tribunalul Timiş la trei ani de detenţie cu executare, pentru luare de mită, scrie Agerpres. 

Hotărârea poate fi atacată în termen de 10 zile, arată, joi, site-ul oficial al Tribunalului Timiş.

"Condamnare fără acord de recunoaştere. (...). Condamnă pe inculpatul Gaşpar Marinică (Marian, n.r.), la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. (...). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic chirurg în cadrul unităţilor sanitare de stat de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Timiş, pe o perioadă de 1 an. (...). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani (în condiţiile legii, n.r.). Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 2000 lei şi 3600 euro, echivalent în lei la data confiscării efective, cu utilizarea sumelor de bani indisponibilizate în cauză, cu luarea în considerare a sumelor de bani depuse în contul ANABI. (...). Admite solicitarea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse în ceea ce priveşte suma de 257.935 euro, echivalent în lei la data confiscării, de la inculpatul Gaşpar Marinică. Menţine şi extinde măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 21.11.2022 în vederea dispunerii confiscării speciale, a confiscării extinse, respectiv pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, asupra sumelor de 58.500 lei, 8.040 euro şi 2.000 dolari americani, sume de bani consemnate (la o bancă, n.r.) pe numele inculpatului Gaşpar Marinică, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, şi asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, până la concurenţa sumei de 257.935 euro (...). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii", arată Tribunalul Timiş.

În ianuarie 20024, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a chirurgului Gaşpar Marinică pentru luare de mită (şapte acte materiale).

În fapt, s-a reţinut că în perioada 19 - 26 septembrie 2022, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Gaşpar Marian a pretins indirect şi a primit, fără drept, de la mai multe persoane, diferite sume de bani în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu, în calitate de medic primar şi şef Secţie Chirurgie Cardiovasculară în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Chirurgul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 de euro şi 2.000 de euro, în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu. 

foto ilustrativă depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 4 săptămâni

Daca dai 100 euro unui medic e spaga,daca dai aceeasi suma unui popa e contributie sau donatie.Medicul e spagar,popa e ''parinte''...
Raspunde

Emil

Acum 4 săptămâni

Popa nu cere asigurare.
Raspunde

Emil

Acum 4 săptămâni

Interdictia la spaga este cea mai naprsnica mutilare comisa asupra unui medic sau unui penal politic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus