Marţi,
03.12.2024
Innorat
Acum
3°C

„Pneumonia ucide cei mai mulți copii”. Medicii TBC Sibiu îndeamnă părinții să prevină și să acționeze rapid

„Pneumonia ucide cei mai mulți copii”. Medicii TBC Sibiu îndeamnă părinții să prevină și să acționeze rapid

2.480 de persoane au ajuns la la începutul acestui an la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu (TBC), cu diagnosticul de Pneumonie. Această cifră reprezintă aproximativ 75% din totalul internărilor în spitalizare continuă. În plus, în aceeași perioadă, în regim spitalizare de zi au fost internate alte 1.173 de persoane. De asemenea, în ambulatoriul de specialitate al spitalului au fost consultați 1855 de pacienți suferind de pneumonie.  

În fiecare an, în data de 12 noiembrie, este celebrată Ziua Mondială a Pneumoniei, scopul acestui eveniment fiind de încurajare a factorilor implicați în eforturile de a reduce povara globală a pneumoniei, o boală prevenibilă, dar care poate fi fatală.

Tema pentru Ziua Mondială a Pneumoniei din 2024 este „Să câștigăm lupta împotriva pneumoniei”. Categoriile cele mai vulnerabile în fața pneumoniei sunt copiii mici (cu vârsta sub 5 ani), vârstnicii, precum și persoanele cu sistem imunitar slăbit sau cu boli cronice, acestea fiind cele mai expuse riscului. Vaccinurile, o igienă adecvată, ce implică spălarea frecventă a mâinilor, aerul curat și evitarea zonelor aglomerate, precum și o dietă sănătoasă pot ajuta la prevenirea pneumoniei.

Așa arată pneumonia pe radiografie

„Încurajăm populația să se prezinte la medic pentru diagnosticarea precoce a pneumoniei și instituirea la timp a tratamentului. Consider că îndeosebi categoriile cele mai expuse riscului – persoanele în vârstă, copiii mici și bolnavii cronici - trebuie să fie conștientizați în permanență despre pericolul pneumoniei, pentru a recunoaște această boală încă de la primele simptome. Semnele de alarmă în evoluția unei pneumonii sunt: febra persistentă, peste 3 zile, astenia intensă, expectorația cu striuri de sânge, scăderea tensiunii arteriale sau creșterea ei (când era controlată prin medicație), impun prezentarea de urgență la medic, astfel încât să poată fi prevenită apariția complicațiilor și evoluția nefavorabilă. Așadar, educarea și informarea publicului pot contribui la salvarea vieții semenilor noștri vulnerabili în fața pneumoniei”, susține dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Pneumonia este o boală respiratorie acută care afectează plămânii și care este produsă de agenți infecțioși. Gripa, virusul sincițial respirator și bacteriile pneumococice sunt cauze frecvente ale pneumoniei, care este determinată în general de microorganisme precum bacterii, viruși și fungi. Simptomele cele mai frecvente ale pneumoniei sunt: febră, frisoane, tuse cu producere de spută, dureri toracice, transpirație excesivă, dificultatea în respiraţie (dispnee), starea de oboseală și scăderea poftei de mâncare. 

Pneumonia este boala infecțioasă care ucide cei mai mulți copii. Anual, la nivel mondial se înregistrează peste 500.000 de decese la copii cu vârsta sub 5 ani, dintre care aproape 150.000 sunt nou născuți. 

„Prevenția acestei afecțiuni se realizează prin mai multe măsuri: izolarea cazurilor diagnosticate și tratamentul adecvat al acestora, pentru limitarea extinderii infecției în populație (fiind o boală contagioasă, ce se transmite prin respirație, tuse, strănut), vaccinarea cu vaccinurile cuprinse în schema națională de vaccinare ( ex. DTP, ROR, antipneumococic etc.), dar și cu vaccinuri opționale (vaccin antigripal, vaccin pentru virusul sincițial respirator în cazul prematurilor etc. ). Alte metode adjuvante în prevenție sunt reprezentate de măsurile care au ca rezultat creșterea imunității (alăptarea sugarului cel puțin până la 6 luni, alimentația corespunzătoare bogată în fructe și legume, respectarea orarului de somn). Un rol important în prevenție îl are, de asemenea, tratamentul corect al bolilor pulmonare cronice, precum tratamentul astmului”, declară dr. Iulia Simina, medic specialist pneumolog și medic specialist pediatru.

Sursa foto: Spitalul TBC

Dr. Iulia Simina

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 săptămâni

Pneumonia ucide iar spaga salveaza.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus