Director al Muzeului Astra și unul dintre cei mai apreciați manageri culturali din România, Ciprian Ștefan candidează din partea Partidului Național Liberal la Senatul României. În ultimii doi ani fost consilier onorific al ministrului Culturii, Raluca Turcan, ocazie cu care a putut contribui la dezvoltarea sectorului cultural observând mersul lucrurilor și din latura politică. De ce a acceptat propunerea PNL de a candida, ce poate face ca senator și nu a putut face ca director în Sibiu și care sunt prioritățile lui, aflați în interviul acordat de Ciprian Ștefan ziarului Turnul Sfatului.
În calitate de consilier onorific al ministrului Culturii, cum reușiți să influențați deciziile strategice care au impact asupra culturii din Sibiu? Altfel spus, ce sfaturi i-ați dat doamnei Turcan, de care a ținut cont și pe care le-am văzut pe urma aplicate?
Să știți că au fost și nu puține. În momentul în care dumneaei a preluat mandatul de ministru al Culturii mi-a transmis că dorește să aibă o întâlnire cu mine. Am fost mai mult decât onorat. Scopul a fost să vedem ce se poate face în termenul dumneaei de mandat, era conștientă că există niște limite, că nu este un mandat plin, de patru ani. Deci, a fost o primă discuție foarte realistă, suprinzător de realistă.
Adică a preluat un portofoliu nou și a dorit să vorbească cu specialiști din domeniu să vadă ce se poate îmbunătăți concret.
Exact. Eu am apreciat pentru că de când activez eu în sectorul cultural, de ani de zile, dna Turcan a fost primul ministru al Culturii care m-a invitat la o discuție serioasă, aplicată. Acum, dacă vorbim despre Sibiu haideți să nu vorbim numai despre Muzeul Astra, ci să vorbim despre tot sectorul cultural. Eu am spus clar că nevoile ar fi pe infrastructură, în primul și primul rând. Atât la noi, cât și la Brukenthal, și la Filarmonică, și la Biblioteca Astra, și la Junii Sibiului, și așa mai departe. Adică la noi, cei care administrăm monumente istorice. Și, prin timbrul monumentelor istorice, doamna Turcan a reușit să creeze o linie de finanțare record, de aproape 440 milioane de lei, în care ai inclusă și componenta de proiectare. Poți să aplici la Ministerul Culturii ca să-ți faci studiul de fezabilitate pe banii ministerului, ceea ce pentru Sibiu era vital.
Exact ce am văzut că s-a întâmplat la Bastionul Soldisch.
Da. Consiliul Județean, un alt exemplu, poate nu tot timpul are banii la dispoziție pentru că are propriile proiecte în implementare, deci sprijin mai mult decât atât nu aveai cum să primești. De partea cealaltă, trebuie doar să vrei să muncești. Când s-a dat drumul la linia aceasta de finanțare, care prevede și compenenta de proiectare și apoi componenta efectivă de investiție propriu-zisă. Atunci, asta am discutat într-o primă fază cu dna Turcan. Care sunt nevoile? Pe muzee știu, dar pe tot ceea ce înseamnă sector cultural din Sibiu nevoile se leagă de infrastructură. Chiar și Teatrul Național ”Radu Stanca” are nevoie de spații.
Referitor la infrastructră și colaborarea între diverse instituții de cultură, am văzut în ultimele luni că Muzeul Brukenthal a preluat temporar și a pus în valoare, așa cum a putut, fosta mănăstire a Ursulinelor. Ar fi o soluție pentru Sibiu să colaboreze Muzeul Astra, cu Muzeul Brukenthal, Ministerul Culturii, poate și alte instituții culturale, astfel încât să preluați definitiv acel spațiu?
Imobilul are potențial foarte mare și eu m-am bucurat foarte mult când am văzut că Alexandru Chituță a făcut demersuri în această direcție. Acolo, dacă proprietarul își va manifesta interesul să vândă, din start statul român are dreptul de preempțiune, în speță - Ministerul Culturii. Brukenthalul este subordonat Ministerului Culturii și eu sunt convins că doamna ministru Turcan, la cât gândește de strategic – o spun cu toată responsabilitatea, eu cred că va face tot posibilul să se întâmple lucrul acesta. Brukenthalul are nevoie de spații, noi avem nevoie de spații și nu doar noi. Ce a reușit dumneaei să facă prin aceste instrumente de finanțare și modul în care am discutat cu dumneaei - să vedem împreună că o colaborare mai strânsă a instituțiilor de cultură e mai valoroasă pentru toată lumea și, în același timp, aducem alături de noi și mediul privat.
De ce?
Pentru că aceste linii de finanțare pornite de ministra Raluca Turcan, cumva, nu te obligă, dar te încurajează să colaborezi și cu mediul privat, iar dna ministru înțelege foarte bine cum funcționează mediul privat. Sectorul cultural public se mișcă, dar împreună cu sectorul cutural privat putem să ne mișcăm și mai bine. În acest context, dimensiunea economică a patrimoniului capătă o altă valoare, putem merge pe evenimente de o calitate crescută.
Ca să mă întorc la ce m-ați întrebat mai devreme, în afară de componenta de infrastructură, avem evenimentele. Punând deoparte cunoscutul FITS și Astra Film, mai sunt și alte evenimente care au fost susținute de Ministerul Culturii, cum este Astra Multicultural, de departe cel mai amplu eveniment care vizează multiculturalismul în România. Pe urmă vine din spate Astra Rock, unde s-a observat că nu este doar despre un concert rock, ci de a atrage în muzeu un alt tip de public. Deci, miza la orice eveniment cultural este să-ți completezi publicul țintă cu alte categorii, să aduci alt gen de oameni care să se bucure de arta în muzeu și tu să le poți curatoria experiența. Și să nu mai spun de legislație! Mie nu mi-a venit să cred - după discuțiile inițiale cu dna Turcan, cum au început să se miște lucrurile pe legislație, pe Legea 296 care ne protejează. Ordonanța austerității, noi aveam în plan anumite evenimente culturale, din sărăcia noastră, și uite că atât anul trecut cât și anul acesta am fost cumva exceptați. Ceea ce este foarte bine pentru că trebuie să vii cu evenimente de calitate și să ai continuitate. Dar predictibilitatea m-a interesat cel mai mult și asta a oferit ministra Turcan.
Predictibilitatea aceasta este cerută și de mediul privat. Bun, văzând că se pun bazele unei colaborări între instituții, minister și mediul privat, care este pasul următor? Cum poate fi Sibiul și mai bine promovat prin proiecte susținute de minister?
În primul rând este nevoie de continuitatea proiectelor pe care le avem demarate. Nu este nevoie să mai amintesc de FITS, Astra Film, Astra Multicultural, festivalurile Muzeului Brukenthal, cele ale Filarmonicii din Sibiu, toate deja aduc plus valoare pentru că avem acte culturale de calitate. În același timp cred că și celelalte evenimente care cresc organic merită susținute. Cum e Artmania, un eveniment consacrat, care anul acesta a primit finanțare de la ministerul Culturii, pentru prima dată, dacă nu mă înșel. Pe profilul lui este probabil cel mai bine plasat eveniment din această parte a Europei. Artmania aduce public în Sibiu, aduce turiști interesați de muzica rock, care consumă în HORECA sibiană, se cazează în Sibiu, cumpără suveniruri în Sibiu.
A adus Korn în Sibiu și aduce Dream Theater la anul!
Ați văzut?! Și atunci noi trebuie să venim în întâmpinarea lor, nu doar să arătăm deschidere, trebuie să ascultăm și operatorii privați. De bine, de rău, la stat salariile sunt asigurate, precum și o parte din cheltuielile de funcționare. Restul trebuie să ne cam facem noi banii. Mediul privat este altceva. Într-o țară normală, în secolul XXI, ce spun eu acum trebuie să fie o normalitate. Sprijinul trebuie să crească, un eveniment cultural de calitate îți aduce public în Sibiu, îți aduce turiști, îți aduce dezvoltare automat. Având lansat acest instrument de finanțare de către ministra Turcan pentru componenta de infrastructură, putem construi mai departe, pentru că a insistat să se întâmple lucrul acesta. Ministerul Finanțelor este minister avizator, ca să spun așa, ori dacă dumneaei nu mergea cu un plan concret la ministrul de Finanțe, eu nu cred că ministrul finanțelor îmi aproba mie suma aceasta. Pentru că dna Turcan nu s-a dus să spună: “Am nevoie de acești bani!” S-a dus și a spus: “Banii aceștia pot să aducă dezvoltare, să sprijine comunități!”
Pentru că ați adus în discuție subiectul banilor și Artmania, cultura trebuie să fie gratuită sau cu bilet?
Obligatoriu cu bilet! Nicăieri în Europa civilizată un eveniment de anvergură, cum este Artmania, sau cum este mai nou Focus in the Park, nu se face fără bilet de intrare. Autoritatea nu dă bani unui organizator de evenimente să pună muzică, el crește actul cultural în zona respectivă, crește numărul de vizitatori, deci automat impactul economic există. Creezi niște furnizori, niște operatori economici. Nicăieri în lumea civilizată evenimentele culturale nu sunt gratuite. Tot ce este gratis este mai scump! Este vorba despre o responsabilizare pentru că banul care se întoarce înapoi nu-l bagă cineva în buzunar, el se întoarce în comunitate.
Care sunt principalele inițiative pe care le veți propune în Senat pentru a susține și dezvolta cultura sibiană? Ce n-ați putut face ca director al Muzeului Astra și consilier al doamnei Turcan și veți putea face ca senator?
Ca să vă răspund la întrebarea aceasta trebuie să vă explic de ce am decis să intru în PNL. În primul rând am colaborat cu administrația liberală a județului Sibiu și rezultatele muzeului le-am obținut împreună. După care, în acești doi ani de zile în care am fost consilierul doamnei Turcan am muncit pe brânci. Dar am muncit pentru că am văzut că vrea să facă, că se văd rezultate concrete. Atunci, m-am gândit așa: opt ani de zile în județul Sibiu cu rezultate pentru muzeul Astra, doi ani de zile cu rezultate alături de ministrul Culturii, uită-te câte s-au întâmplat în sectorul cultural. Știam că trebuie să fac un pas spre politică. Am vrut să lucrez cu oamenii cu care am dezvoltat și care vor să dezvolte. Acesta este motivul pentru care am intrat în echipa liberală.
Dar propuneri ați primit de la mai toate partidele politice.
Bineînțeles, propuneri și tatonări au tot fost. Dar când lucrezi cu cineva și vezi că se dorește dezvoltare, nu mai stai pe gânduri. M-am săturat să stau în banca mea și să cârâi de pe margine că aia nu-mi place, aia nu-mi place. Revenind, dacă o să ajung senator, publicul sibian mă cunoște, comunitatea locală mă cunoaște, dacă ajung senator miza este clar în Comisia de Cultură din Senat. De acolo pot să ajut Sibiul foarte simplu. O dată, duc mai departe aceste proiecte de dezvoltare a infrastructurii, pe urmă venim cu o strategie clară pe evenimente culturale și diversitate, să le clasificăm cumva, care sunt de importanță națională, regională, locală, dar și internațională. Și să construim o linie de finanțare pentru aceste evenimente, operatorii economici să aplice la ministerul de resort, să câștige proiectul și să-l implementeze. Este obligatoriu să construim evenimente culturale mai de calitate și mai multe, inclusiv în Sibiu.
Anul acesta, dacă discutați cu hotelierii, o să vedeți că avem o scădere cu 10% a turiștilor față de anul trecut. Același lucru l-am constatat și noi în muzeu, am vorbit și cu colegii din celelalte instituții, la fel. Noi trebuie să venim cumva cu niște evenimente culturale de calitate și, în același timp, ai nevoie de instrumentele de finanțare. Iar eu, la câtă experiență am acumulat până în momentul de față, cât credit am primit din partea autorităților, de la președinta CJ Sibiu, doamna Cîmpean, de la doamna ministru Raluca Turcan și așa mai departe, pot să fac mai multe. Iarăși, câtă experiență am câștigat lângă doamna ministru, pentru că eu am crezut că știu, dar în momentul în care am început să lucrez cot la cot cu dumneaei mi-am dat seama că eu știu doar 10% din ce ar trebui să știu.
Este alt nivel?
Da, este alt nivel, deja trebuie gândit altfel, strategic, trebuie să te gândești la țară, să vezi tabloul în ansamblu. Eu sunt sigur că pot să fac treabă bună pentru că am experința câștigată. Și sunt niște oameni politici în România care au această experiență și vor să te ajute să crești. Să fie foarte clar pentru toată lumea, fără mediul politic nu poți să dezvolți nimic. Și când prinzi oameni de încredere și de calitate lângă tine te duci până-n pânzele albe cu ei. Ca să fiu mai concis și să revin la întrebare, Sibiul are nevoie în perioada următoare, pe termen mediu și lung, de predictibilitate pe infrastructură culturală și de evenimente culturale de calitate. Dar trebuie să avem grijă și de resursa umană. Cum formăm resura umană să-ți poată gestiona patrimoniul, să valorizeze și să creeze evenimente culturale de calitate? Aici va trebui discutat și cu universitatea din Sibiu.
UBLS are program de management cultural. Câte instituții de cultură din Sibiu colaborează cu ULBS în zona aceasta? Doar Teatrul ”Radu Stanca” am văzut…
Din câte știu eu, până acum ei s-au concentrat pe zona de teatru, nu s-au dus spre zona muzeală, pe biblioteci, filarmonici și așa mai departe. Ar trebui dezvoltată colaborarea, dar când ajungi într-o poziție în Parlamentul României, tu trebuie să te gândești cum construiești la nivel național. Sibiul este dat ca exemplu în toată lumea. Zilele acestea am avut conferința NEMO la Sibiu, au fost prezenți peste 250 de reprezentanți ai rețelelor muzeale din Europa, din lume, de fapt. Aceste asociații muzeale însumează vreo 30.000 de muzee din toată lumea. Este cel mai înalt nivel de conferință muzeală făcut în România în ultimii zece ani. Și au fost uimiți de oraș, de muzeu, de județ, de ceea ce putem dezvolta. Le-am arătat și eu ofer exemple și fapte concrete, nu povești. Eu am obișnuit lumea și la muzeul Astra să nu ofer povești, ci fapte concrete.
Cum intenționați să îmbunătățiți accesul la educație culturală pentru tinerii din Sibiu, prin intermediul unor inițiative legislative? Și nu mă refer doar la bastionul Soldisch și centrul Astra pentru educație.
Cel mai important lucru făcut în momentul de față în România în acest domeniu este protocolul semnat de doamna ministru Raluca Turcan, în calitate de ministru al Culturii, și doamna ministru Ligia Deca, ministrul Educației. Există un protocol semnat între cele două ministere pentru educație prin cultură. Vă spun sincer că de la începutul mandatului domniei sale, doamna Turcan din start a fost concentrată pe partea de educație. Eu am făcut cât am putut, cu competențele pe care le am. Au fost și alți oameni care au stat lângă dumneaei și au construit acest protocol, pentru ca el să funcționeze, nu doar să fie semnat. Mai mult decât atât, în calitate de președinte al Consiliului AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) intenționăm din ianuarie să schimbăm strategia pentru că se dorește educație prin cultură în România. Noi trebuie să aducem în muzeu tinerii, nu doar clasele I-IV și doar în Săptămâna Verde. Trebuie să devenim o prezență obligatorie în ciclul primar, gimnazial și liceal. Pentru asta și noi, din cultură, și ei, din învățământ, trebuie să fim deschiși. Ce s-a reușit prin acest protocol, vă spun sincer că deja a pavat foarte bine drumul către o dezvoltare prin cultură. În următoarea perioadă asta va genera instrumente de finanțare, implicare din partea sistemului de învățământ, dar și din partea sectorului cultural. Noi, de multe ori, stăm așa, după un gard închis și nu prea vrem să ieșim. Centrul Astra pentru educație, despre care ați amintit mai devreme, poate fi un exemplu care să fie exportat în toată țara. Așa cum am fost primul oraș din România Capitală Culturală Europeană putem fi primul centru din țară de execelență, un model de bune practici. Aici vă mai pot de un exemplu. Muzeul Astra este dat ca exemplu de bune prectici în România pentru proiectul finanțat prin Ministerul Culturii și fondurile norvegiene, mă refer la Casa Artelor. O să vedeți în curând un proiect mare, cu 18 țări partenere, care trimit către Comisia Europeană un sit pilot pentru formare profesională în zona de patrimoniu – Casa Artelor. Acesta este impactul pe care l-am creat la nivel european cu Muzeul Astra.
Pentru că ne apropiem de finalul interviului, dacă peste câteva săptămâni ajungeți senator, cum veți folosi poziția pentru a asigura finanțare continuă și sustenabilă în Sibiu? Dar în toată țara? Întreb asta pentru că în Sibiu poate suntem obișnuiți cu o agendă culturală, evenimente culturale recurente, dar ce veți face pentru Fălticeni, Dorohoi, Gilău sau Turda? Cum îi convingeți că merită să investească în cultură, când lor poate le trebuie asfaltări?
Senatul este cameră decizională pentru cultură și nu numai. Odată ce vii cu un exemplu în fața colegilor din Senat, nu doar pentru cei din partidul tău, din PNL, ci și în fața celorlalți colegi, să le arăți cum s-a dezvoltat Sibiul și ce face în continuare pentru cultură, cu planuri și rezultate concrete, nu povești, eu cred că toată lumea va dori să aibă agendă culturală. Este nevoie de așa ceva și în Focșani, și în Dorohoi, și în Zalău, și în Satu Mare și oriunde mai vreți dumneavoastră. Trebuie creionat cadrul legal obligatoriu. Există deja legea care reglementează festivalurile și finanțarea, dar trebuie convinse în primul rând autoritățile locale să dezvolte o agendă culturală și educațională. Nu poți să asiguri totul de la nivel central, trebuie să fim realiști, dar există deja finanțări demarate. Ministerul Culturii acum poate fi un exemplu. Doamna ministru Raluca Turcan a insistat să existe și componenta de valorizare, adică să creezi și evenimente în jurul unei investiții, să faci activități cu public, să implici comunitatea. Cum am făcut pe Bastionului. În felul acesta și comunitatea își asumă ceea ce faci tu. Pentru asta agendele culturale trebuie făcute și avem acum instrumentele de finanțare realizate, ele trebuie dezvoltate pe viitor.
Nu poți să faci marea cu sarea, trebuie să fim realiști. Senatul are o putere, guvernul are o altă putere, autoritățile locale au independență. Se pot găsi soluții prin care evenimentele culturale și educaționale să fie dezvoltate în toate județele din România, pe modelul de excelență al Sibiului. Și aici nu mă refer doar la muzeul Astra, ci la instituțiile de cultură care produc și generează efecte în societate, nu doar cultural-educaționale, ci și economice. Cu asta trebuie să ieși în față, când ești un exemplu trebuie să exporți, să fii deschis și să duci mai departe. Iar rezultatele subsemnatului mă recomandă că sunt bun la așa ceva.
Foto: Silvana Armat - Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2151
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Sibian
Acum 36 minute
Plumbbob Priscilla
Acum 44 minute
Arethusa Adoletta Xipehuzia Sinergistina Centrilia
Acum 45 minute
CG#1
Acum 52 minute
Andrei