Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Dorin Cioabă candidează la Camera Deputaţilor în Ialomiţa, dar ar fi vrut să fie preşedintele României: Am zis că dacă candidez eu, ar spune lumea păi ce, la Sibiu este fabrică de preşedinţi?

Turnul Sfatului
6
dorin-cioaba-foto-facebook-smlz

Autointitulatul rege al rromilor de pretutindeni, care locuieşte la Sibiu, Dorin Cioabă, candidează pentru prima dată la alegerile parlamentare şi este primul pe lista Partidului Naţional Conservator Român (PNCR) din Ialomiţa, el declarând joi, pentru AGERPRES, că şi-ar fi dorit să candideze la alegerile prezidenţiale, după ce a pierdut alegerile locale din 2020, când nu a fost votat de sibieni pentru funcţia de primar.

Publicitate
Publicitate

Dorin Cioabă a precizat că a ales un judeţ mai mic, dar unde sunt foarte mulţi rromi şi mai ales a contat faptul că în Ialomiţa sunt cele mai mari biserici ale comunităţii rrome din ţară, el fiind şi pastor.

„Ialomiţa am ales-o pentru că este un judeţ reprezentativ pentru comunitatea rromilor noştri tradiţionali. Pentru că la Ialomiţa sunt cântăreţii, lăutarii de la Bărbuleşti. La Ialomiţa sunt rromii de la Ţăndăreni, de la Glaşca. Deci este un judeţ mic cu o concentraţie mare de rromi. pentru că m-am dus, am zis că vreau să merg într-o zonă uitată, într-o zonă rău-famată, care a fost vorbită numai de rău şi vreau să arăt că nu-i aşa, că, uite, oamenii se pot schimba şi bisericile, avem cele mai mari biserici acolo”, a spus Dorin Cioabă.

Candidat pentru Camera Deputaţilor în Ialomiţa, sibianul Dorin Cioabă nu se teme că el nu va fi votat de rromii din Ialomiţa, este îngrijorat dacă partidul PNCR va reuşi să intre în Parlament.

„Nu, n-am mai fost (deputat n.r.) şi nici n-am mai candidat. De ce am hotărât? Eu cred că la Ialomiţa pot să obţin un mandat. Asta numai dacă şi Partidul lui Terheş va trece pragul aici, asta e problema. Eu nu fac probleme pentru bine, ca voturi. Îmi fac probleme şi vreau să ajut partidul să treacă pragul”, a explicat Dorin Cioabă.

Dorin Cioabă susţine că a discutat cu câţiva dintre candidaţii la Preşedinţie, care i-au cerut spriijnul. Cioabă iniţial s-a gândit să intre el în cursa prezidenţială. Cioabă a declarat, pentru AGERPRES, că a discutat cu Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi, care i-ar fi propus să devină membru USR.

Publicitate

„Am renunţat (la candidatura la Preşedinţie n.r.) în primul şi în primul rând că am zis că nu sunt şanse reale, pentru că n-am vrut să intru într-o cursă numai de dragul de a mă afirma. Dar am zis că merita să candidez pentru că am o populaţie foarte mare. 3 milioane de rromi, 3 milioane de voturi, care m-ar clasa, să spunem, într-o cursă reală. (…) politicienii ăştia vin numai seara la noi, adică asemenea lui Nicodim din Biblie nu vor să facă o legătură, am vorbit şi cu Ciucă, am vorbit şi cu Ciolacu, am vorbit şi cu Elena Lasconi, care m-am avut bine cu ea, chiar ea după ce şi-a depus candidatura a zis, da, domnul Cioabă, vreau să vă iau la noi la USR şi la un moment dat, probabil staff-ul ei a zis, nu vă încurcaţi cu rromi. Deci, inclusiv Ciucă, inclusiv toţi au zis, vrem voturile voastre, vă mulţumim, mi-au trimis mesaje că ne sprijiniţi, dar nu vrem un protocol”, a mărturisit Dorin Cioabă.

Liderul rromilor, Dorin Cioabă, a luat în calcul că sunt şanse minime ca românii să aleagă un al doilea preşedinte al ţării, sibian, după sibianul Klaus Iohannis, care a fost votat de două ori.

„Am zis că dacă candidez eu, ar spune lumea păi ce, la Sibiu este fabrică de preşedinţi?”, a concluzionat Dorin Cioabă.

La alegerile locale din 2020 a fost pentru prima dată când Dorin Cioabă a candidat pentru funcţia de primar al Sibiului, dar nu a fost ales de sibieni. În 2020, candidatura sa este susţinută de către Partida Romilor Sibiu. Dorin Cioabă a mai candidat în trecut, pentru Consiliul Judeţean, însă tot fără succes. 

După ce nu a obținut decât 80 de voturi, în urma alegerilor locale din 2020, Dorin Cioabă a spus că a fost sabotat.

Citește și Dorin Cioabă acuză autoritățile locale de sabotaj, după ce nu a luat decât 80 de voturi. ”Nu au trecut pe buletin asul de treflă”

”Mi-au contestat candidatura de două ori, în loc să-mi fac campanie electorală, eu am stat numai pe la Tribunal. Două contestații mi-au făcut cei de la Biroul Electoral Județean. Le-am câștigat pe amândouă, după care nu mi-au trecut însemnul electoral pe buletinele de vot. Nu au trecut pur și simplu, eu nu am avut semn electoral. Deși este înregistrat la nivel național, asul de treflă, simbolul nostru, nu a fost trecut la Sibiu. Doar avem dovada, avem fotografii ale buletinului. Acum, marea majoritate a oamenilor noștri nu știu carte și caută semnul. Nu au găsit semnul”, explica la acel moment Dorin Cioabă.

Biroul Electoral Municipal a explicat la momentul respectiv că Dorin Cioabă nu a avut consimțământul Asociației Partida Romilor Pro Europa, de a candida la alegerile locale, pe listele lor și, implicit, pentru a folosi simbolul lor, ”asul de treflă”, pe buletinul de vot. ”Dânsul avea susținerea Partidei Romilor Pro Euopa, care este altceva cu Asociația Partida Romilor Pro Europa, organizație care este o asociație parlamentară și are acest simbol electoral”, a explicat Adelaida Fulea pentru Turnul Sfatului.

foto Dorin Cioabă/Facebook

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    29
  2. Avatar Marcu
    Marcu

    La cati rromi sunt pe acolo are sanse! Bine ca nu ne reprezinta judetul! Auzi! Presedinte! Cine se crede! Ori crede ca laegatorii au orbul gainilor?!

    10
    2
    1. Avatar Un român
      Un român
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      34
    2. Avatar Pol-Pot
      Pol-Pot

      Scheme similare de „afaceri” erau la nivel national. Nu puteai cumpara tabla de la Sidex direct, trebuia sa o cumperi de la o firma căpușă, la preț umflat. Profitul se impartea cu un directoras de la Sidex si cu partidul. Asa au parut „palatele” cu turnulete.
      Anii au trecut, industria privata nu permite asa afaceri. In schimb cultura permite apariția „asociatiilor culturale” care traficheaza artistii si capuseaza bugetele – ex. o asociatie fara angajati este platita pentru prestatia filarmonicii Sibiu la festivalul Enescu. Ca la constructii- asociati este antreprenor general iar filarmonica prestator. Si banii rămân unde?

      4
      0
  3. Avatar Ion din melisor
    Ion din melisor

    Pai cine sa te mai aleagă domnul Rege in Sibiu că mai toată lumea te cunoaște știe și comunitatea pe care zici că o reprezinți că nu faci nimic .

    3
    0
  4. Avatar Miss To
    Miss To

    Ar putea sa se făca și la Brukenthal niște clase cu predare în limba domnului rege ca oricum sunt la momentul actual mai mulți copii de etnia dumnealui decât sașii

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate