Ionela Bebeșelea se mândrește cu un titlu de vicecampioană națională la baschet în scaun rulant, obținut cu echipa al cărei căpitan este. Are 27 de ani, iar ultimii cinci i-a petrecut pe terenul de joc, alături de ceilalți componenți ai echipei „Zburătorii”, se precizează într-un articol din seria ”oameni și locuri de poveste”, care apar pe pagina de Facebook a Consiliului Județean.
Surprinsă într-un antrenament al echipei, ea povestește despre viața ei.
„Așa m-am născut”, spune Ionela, venită la marginea terenului pentru un scurt răgaz.
Alături de familia ei, formată din părinți și o soră mai mare, a dus povara unui diagnostic venit ca o lovitură în creștet, pus la naștere: artogripoză congenitală multiplă. „Mama a fost nevoită să-mi devină însoțitoare. A stat alături de mine până am terminat școala”, rememorează tânăra care a făcut gimnaziul în Miercurea Sibiului, localitatea sa natală.
„La școală m-au primit cu reticență. Cumva, le-au sugerat părinților mei să mă trimită la școala specială, cea destinată copiilor cu tot felul de dizabilități. Eu nu aveam nevoie decât de o rampă de acces. Au făcut-o doar când eram deja în clasa a IV-a”, spune Ionela.
”Pur și simplu, în unele momente, eram cărată de colegi. Așa a trecut și liceu”
În fapt, perioada adolescenței i-a fost marcată de felul insuficient în care autoritățile au înțeles, la acea vreme, să accesibilizeze instituțiile pentru persoane țintuite în scaunul cu roți: „Am ajuns în Sibiu, la liceu. Și aici am avut aceeași problemă: nu mă puteam descurca singură să ajung în sala de clasă sau la laboratoare. Pur și simplu, în unele momente, eram cărată de colegi. Așa a trecut și liceul”.
Iar liceul pe care l-a absolvit în 2016, a treia în ordinea mediilor de la bacalaureat, este unul de top - Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cel la care au studiat nume mari, cu care România se mândrește: Gheorghe Lazăr, Octavian Goga, Emil Cioran, Aurel Vlaicu, Hermann Oberth, Paul Goma și Nicolae Manolescu.
”Fiecare „zburător” are o poveste, o experiență care l-a transformat și îl motivează să meargă înainte”
Facultatea de Inginerie, specializarea Calculatoare, i-a venit ca o mănușă Ionelei, astfel încât a avut șansa să-și găsească un loc de muncă pe măsura ambiției și pregătirii sale. A devenit creatoare de softuri la o firmă de IT din Sibiu care „s-a dat peste cap” să accesibilizeze sediul pentru ea: „Pur și simplu au transformat totul ca eu să pot ajunge cu ușurință la birou. Sunt oameni care au înțeles că și eu sunt un om”, spune ea pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu.
Ionela este independentă în măsura în care cei din jur îi înțeleg drepturile. Acasă ajunge printr-o rampă și un balcon pe care părinții s-au zbătut să le construiască la parterul blocului în care se află apartamentul în care locuiește: „Altfel, nu aveam cum să intru în casă”.
Baschetul l-a descoperit la 13 ani. A jucat o perioadă, apoi s-a concentrat pe școală. Întâlnirea cu „Zburătorii” i-a dat aripi și i-a reaprins pasiunea pentru sport. „Cu toții sunt extraordinari. Fiecare „zburător” are o poveste, o experiență care l-a transformat și îl motivează să meargă înainte. Ne susținem reciproc, luptăm împreună”.
A fost întrebată care este cel mai mare regret al său: „Aș fi vrut să fiu mai conștientă și să nu mă jenez să-mi cer drepturile.” Celor aflați în această situație le adresează un îndemn: „Luptați pentru drepturile voastre! Cu diplomație, dar luptați pentru ceea ce este al vostru.”
Antrenamentul se termină, iar fiecare „zburător” este ochi și urechi la antrenor. Se vor revedea săptămâna viitoare, iar până atunci le cere să rămână activi.
Dani Troancă este președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu și omul care împinge fiecare vis al „Zburătorilor” spre realizare. Deseori, antrenează echipa de baschet așezat în scaunul cu rotile, „renunțând” la picioarele cu care ușor ar putea face salturi spre panou. Știe că doar așa se va putea ridica la înălțimea sportivilor săi, devenind unul dintre temerarii care marchează puncte prețioase doar din forța brațelor, aceleași cu care trebuie să strunească roțile scaunului rulant, se precizează în articol.
În Sala Transilvania, „Zburătorii” împărtășesc o pasiune care i-a și urcat pe podium, de unde au ridicat deasupra capului trofeul de vicecampioni.
Sursa foto: Facebook / Consiliul Județean Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1042
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ardeleanu
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
???
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Q