Primăria Sibiu a anunțat atribuirea contractului pentru servicii de proiectare și asistență tehnică aferente proiectului „Amenajare Parc Sub Arini”. Procedura de achiziție a fost finalizată pe 14 noiembrie 2024, iar contractul a fost atribuit firmei FIP Consulting, cu sediul în București. Valoarea totală a contractului este de 527.000 lei fără TVA.
Conform anunțului de atribuire de pe platforma de licitații publice, serviciile contractate includ elaborarea propunerii de concept și a documentației tehnice necesare obținerii autorizațiilor; proiectarea de specialitate pentru relocarea sau protejarea utilităților; verificarea proiectului și asigurarea asistenței tehnice pe perioada execuției lucrărilor.
Durata contractului este de 17 luni și se desfășoară în mai multe etape:
Proiectare – 3 luni de la semnarea contractului;
Asistență tehnică – 12 luni, în timpul execuției lucrărilor;
Recepția finală și eventuale remedieri – 2 luni după încheierea lucrărilor.
Astfel, cu o suprafață de aproximativ 22 de ha, cea mai importantă zonă verde a Sibiului, care se-ntinde până aproape de centru ar trebui să aibă în câteva luni un proiect de reamenajare, care să fie implementat mai apoi în decurs de 12 luni cu o sumă estimată la aproape 44 de milioane de lei.
FIP Consulting este unul dintre cei opt ofertanți care s-au înscris în cursa pentru contractul de proiectare a parcului Sub Arini. Licitația a avut loc la mijlocul lunii iunie în acest an.
Cum dorește administrația locală să arate parcul
Din documentele înregistrate de administrația locală în cadrul procedurii publice aflăm că investiția presupune realizarea unui amfiteatru, amenajarea unui iaz în zona străzii Avrig, precum și a unui totem uriaș, a locurilor de joacă, a aleilor și zonelor senzoriale, a zonelor de activități în aer liber, alături de lucrări de reabilitare a spațiilor existente.
În caietul de sarcini a fost descrisă și necesitatea reabilitării și modernizării parcului: „(…) derivă din nevoia de petrecere a timpului liber și recreere, contribuind la creșterea gradului de civilizație și la înfrumusețarea orașului, în vederea apropierii de standardele europene, cu implicații benefice în asigurarea unui climat sănătos de conviețuire în cadrul comunității locale și cu un impact pozitiv asupra creșterii gradului de socializare a locuitorilor orașului Sibiu”.
Discuțiile despre reabilitarea și modernizarea parcului Sub Arini au început în urmă cu aproximativ doi ani. Vocile care s-au opus acestei idei au argumentat că intervențiile propuse vor duce la pierderea laturii „naturale” a parcului. Replicile aduse acestor critici au arătat că parcul are nevoie de o primenire, iar intervențiile prevăzute nu afectează nici 10% din suprafața parcului, adică respectă legislația.


Intervențiile propuse sunt și la alte niveluri, precum cele de remanejare sau revitalizare a malului pârâului Trinkbach, reutilizarea și amenajarea canalului Seviș, cornișele laterale ale parcului, luminișurile și așa mai departe.
Iar în cadrul acestui proiect se consideră că este nevoie de tăierea a 25 de arbori. „Deoarece sunt uscați. Cei 25 de arbori au circumferinţa trunchilui cuprinsă între 14 şi 228 cm, arborii cei mai mari fiind din specia Prunus avium, Tilia cordata, Aesculus hipocastanum şi Robinia pseudoacacia”, arată reprezentanții administrației locale.
Evident, proiectul de reamenajare a parcului propune și introducerea unor noi specii de plante adaptate la mediul urban și la tendințele actuale de schimbare climatică, dar și completarea speciilor care au dispărut în timp ori numărul le-a scăzut dramatic.
Date despre firma care va realiza proiectul
FIP Consulting este societatea care a realizat proiectarea pistei de biciclete dată în folosință pe malul Cibinului în cursul anului trecut, dar și care le va proiecta pe celelalte. Aceeași societate a elaborat și actualul Plan de mobilitate urbană durabilă a Sibiului.
Compania se prezintă drept una cu „cea mai mare experiență în pregătirea și finanțarea proiectelor de mobilitate urbană durabilă și regenerare urbană, având cel mai extins portofoliu de proiecte pregătite în ultimii 5 ani, cu cea mai mare valoare de finanțare a acestora (peste 590.000.000 euro)”.
Foto: Arhiva TS / imagini din proiectul depus de Primărie la APM Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
31 de răspunsuri
-
UN arbore cu circumferinta de 228 cm nu poate fi inlocuit nici macar de 50 de puieti plantati in loc. Si ce sa vezi, 25 de arbori maturi sunt brusc uscati, tocmai acum cand primariei iresponsabile i s-a nazarit, FARA DEZBATERE PUBLICA sa distruga o parte din singura oaza veritabila de verdeata si lniste din oras! Noaptea mintii ! dupa 100 de milioane aruncate in Gusterland si 23 de milioane aruncate aiurea in parcul Astra, acum asta. IN loc sa faca parcuri noi – in campsor de exemplu, fodor DISTRUGE , DEFRISEAZA, pana murim naibii asfixiati in orasul asta prafuit. ce sa mai zicem de consiliul local care voteaza orice senilitate propusa? o adunatura de slugoi inutili ce lucreaza contra interesului cetateanului.
-
De ce se insista cu astfel de proiecte? Ce e in neregula cu parcul Sub Arini cum este acum? Nu avem ce face cu 44 mil lei???? Vreti sa-l amenajati mai bine pentru Focus in the Park cu bani de la buget apoi sa finantati festivalul si noi sa platim intrarea? Cu astfel se proiecte se sifoneaza banii de la buget. Proiecte inutile pentru firmele de casa Total NSA, Terra Building etc. 44 mil lei ????
-
Cetatenii nu au dorit acest proiect! Primaria prin acest proiect nu face decat sa sifoneze banii contribuabililor. Ciudat, dar de data asta nu se specifica si instalarea sistemelor de supraveghere cu recunoastere faciala! Sigur nu au renuntat la asta dar ca sa nu inflameze spiritele trec sub tacere acest aspect
-
Citez de pe pagina <> opinia unui fost angajat: „Pro
– locatie centrala buna
– office parties
Contra
– managerul nu are studii in domeniul proiectarii, deci organizarea lasa de dorit
– personalul este preponderent tanar si fara experienta
– proiectele castigate pe pile si slab executate
Sfaturi pentru conducere
-sa angajeze niste profesionisti
Nu recomand această firmă cunoscuților.”
Poate e de la un dusman al poporului , de la cineva care are un dinte impotriva lor
Dar la fel de bine se poate si ca, dupa resoectiva firma va umple parcul de dale si betoane plus mobilierul urban hidos ca in tot restul Sibiului si va multila definitiv – prin taiere- cine stie cati zeci de copaci crescuti in mult mai multi ani decat exista respectiva firma, rezultatul sa fie un fiasco total. O hidosenie care nici nu se va mai putea repara si nici nu vor mai fi bani pentru a se putea repara ceva
Si atunci cine va raspunde si in ce fel ? Pentru ca in cel mai rau caz, se vor ascunde cu totii dupa „asa a fost proiectul, noi doar l-am respectat”
La origini, „lucările de organizare a acestei noi zone verzi au fost coordonate de inginerul Seyfried, care a întocmit şi proiectul de amenajare a parcului. El a început prin trasarea celor 2 alei principale şi plantarea cca 1000 arbori autohtoni”
Asadar, unde un nene inginer de pe la 1850 a considerat oportun sa planteze aproximativ 1000 de arbori, in secolul 21 putem doar sa taiem si sa plantam dale si beton ?
Si asta se numeste administratie in slujba orasului si a cetatenilor ? -
-
„În caietul de sarcini a fost descrisă și necesitatea reabilitării și modernizării parcului: „(…) derivă din nevoia de petrecere a timpului liber și recreere, contribuind la creșterea gradului de civilizație și la înfrumusețarea orașului, în vederea apropierii de standardele europene, cu implicații benefice în asigurarea unui climat sănătos de conviețuire în cadrul comunității locale și cu un impact pozitiv asupra creșterii gradului de socializare a locuitorilor orașului Sibiu.”
Ar fii trebuit sa scrie ceva de genul: in caietul de sarcini: „modernizarea parcului deriva din nevoia alocari prapastioasa a banului public ca contribut la decresterea gradului de civilizatie si neinfrumutesare a orasului n vederea indepartari de standardele europene cu implicati benefice in asigurarea unui climat nesanatos de convietuire in cadrul comunitatii locale si cu un impact negativ asupra cresteri gradului de socializare a locuitorului orasului sibiu cu s mic.”
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Cu toții suntem nemulțumiți de distrugerea pe care administrația locală o pregătește parcului Sub Arini, întrebarea este ce am făcut să împiedicăm asta?
Tăiem arbori seculari să facem loc unui amfiteatru. Aruncăm mulți bani să distrugem natura, iar noi ne rezumăm la comentarii. Când s-a votat în consiliul local un astfel de proiect „criminal”, unde erau sibienii? Probabil unde au fost și când aceeași doamnă a fost realeasă primar.-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
@Adina, la ora aia si sambata, in primarie sunt doar zidurile.
Ne vor lasa sa zicem ce ne trece prin cap, probabil ne vor „pazi” niste jandarmi care ne vor si filma prietenos si-apoi mergem acasa sa asteptam linistiti sa se intample nimic. Eventual, inainte lasam si o petitie pandarului de la intrare; ca altcuiva nu avem cum
Ca altceva nu se prea intampla cand vine vorba de un protest in fata unei primarii goale
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Ce-mi place la primaria noastra este ca ea persevereaza, nu se indoaie dupa cum bate vantul. Daca si-a propus sa distruga doua parcuri istorice care chiar nu au niciun defect, o face. Nu conteaza ce zic sibienii. Ei sunt convinsi ca daca au castigat niste alegeri, ei au puterea sa faca orice. Iar firma din Bucuresti ce poate sa faca: ce stiu ei prin Bucuresti, adica niste kitchuri de care te apuca sila. Un lucru bun ar fi ca in final parcul se va potrivi la fix cu restaurantul Bolta Rece care se va incadra perfect in peisaj
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tu poți să nu-l stingi, bagă tot ce poți în priză, o să moară de ciudă Bolojan!
Festivalul european BIO oricum sună aiurea, că un festival prin denumire e un loc unde petreci, te simți bine, adică…
Daca si-a dobandit permisul, nu scoala de soferi mai este responsabila de ce face tuta in trafic ci autoritatea care…
No astia de oameni, as da orice sa pot bea o bere cu vreunul dintre ei! Dar presupun ca sunt…
User: admin Password: cartea funciara













Lasă un răspuns