Sâmbătă,
15.11.2025
Ceata
Acum
0°C

Sabău, după înfrângerea de la Sibiu: „Adversarul se apară mai bine decât noi, pierdem destul de ușor mingea "

Sabău, după înfrângerea de la Sibiu: „Adversarul se apară mai bine decât noi, pierdem destul de ușor mingea

Antrenorul Ovidiu Sabău susține că meciul cu Hermannstadt, de sâmbătă, 1-2, a fost pierdut din cauza felului în care echipa a jucat în defensivă.

„Un joc nereușit, până la urmă, din care învățăm foarte multe. Eu cred că trebuie să-mi analizez tot ceea ce am făcut și ce trebuie să fac ca lucrurile să funcționeze mult mai bine. În primul rând, eu sunt vinovat de tot ce se întâmplă în ultimele două jocuri. Lucrurile nu merg cum trebuie, nici cu FCSB nu am arătat ca o echipă care are curaj și poate să lupte mult mai mult. Încerc să găsesc soluții, de asta sunt antrenorul acestei echipe. Am încredere că vom redeveni acea echipă care am convins, care am ajuns pe primul loc datorită jocului și cu o bună organizare, iar aici mă refer în primul rând la partea defensivă, unde noi am stat foarte bine”, a declarat Sabău, conform Monitorul de Cluj.

El spune că echipa a avut prea multă încredere în jocul de pase, iar asta a costat-o în meciurile cu FCSB și Hermannstadt.

”Aveam cele mai puține goluri primite la un moment dat, iar acum aproape la fiecare meci primim gol, ceea ce sigur ne dă de gândit, că trebuie să punem mai mult accent și pe partea defensivă. Poate că și laudele, poate că și prea mare încredere în acel joc de pase din sistemul 4-3-1-2, ne-au făcut să neglijăm partea defensivă și într-adevăr nu-i bine, la acest capitol nu stăm absolut deloc bine.

Adversarul se apară mai bine decât noi, pierdem destul de ușor mingea, așa cum am făcut-o și la meciul cu FCSB, iar în astfel de situații unde sunt spații și jucători de viteză, de contraatac, ai mari probleme. Așa s-a și întâmplat, mai ales în a doua repriză, mai puteam să primim încă două sau trei goluri”, a declarat Ovidiu Sabău.

Sursa foto: Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus