CFR anunță că Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare pe data de 15 decembrie, iar 1.100 de trenuri vor circula zilnic, în medie, până la data de 13 decembrie 2025. Turnul Sfatului a verificat principalele legături ale Sibiului cu orașele din țară căutate preponderent. O primă concluzie este că prețurile biletelor sunt reduse, costurile unei călătorii fiind mai mici decât cu mașina. Pe de altă parte, timpii de călătorie sunt ridicați.
De la Sibiu la București, în 16 decembrie există trei trenuri. Cel mai rapid ajunge în 5 ore și 43 de minute. Pleacă la ora 5:52 din Sibiu și, cel puțin teoretic, ajunge în Gara de Nord la ora 11:35. Prețul unui bilet la clasa a II-a este de 84,6 lei. Cine vrea să meargă după-masa, poate alege trenul cu plecare din stația Sibiu la ora 16:35 și sosire în Gara de Nord la ora 22:30, așadar un timp de călătorie de 5 ore și 55 de minute. Prin comparație, un timp mediu de călătorie cu mașina de la Sibiu în capitală este 4 ore și jumătate, însă costurile sunt mai ridicate.
De la Sibiu la Râmnicul Vâlcea vor exista zilnic șase trenuri, primul plecând la ora 2:00 noaptea și ajungând în Rm. Vâlcea la ora 4:36, deci după un timp de călătorie de doar două ore și 36 de minute. Alte trenuri de la Sibiu la Rm. Vâlcea sunt la orele 2:35, 6:46, 7:54, 15:12 și 16:18. Acestea au un timp mediu de aproximativ trei ore. Prețul unui bilet la clasa a II-a este de doar 18,2 lei, iar la clasa I este de 26,8 lei.
De la Sibiu la Cluj Napoca vor circula după data de 15 decembrie șase trenuri pe zi. Cel mai rapid dintre acestea este cu transbordare și face 4 ore și 51 de minute, plecând la ora 15:27 din Sibiu și ajungând la Cluj la ora 20:18. Costul pentru un călător la clasa a II-a este de aproape 64 de lei, compus din două bilete.
Cine vrea să meargă cu trenul de la Sibiu la Brașov, odată cu introducerea Noului Mers al Trenurilor, va avea la dispoziție șase posibilități zilnice. Cel mai rapid este un tren direct care pleacă la ora 5:52 din Sibiu și ajunge în Brașov la ora 8:48, adică are un timp de călătorie de 2 ore și 56 de minute. Pentru a avea termen de comparație, cu mașina un drum Sibiu-Brașov durează aproximativ două ore și jumătate. Prețul unui bilet la clasa a II-a de între cele două orașe din sudul Transilvaniei, la trenul menționat, este de 50 de lei.
Doar de curiozitate, am verificat în Noul Mers la Trenurilor și un drum Sibiu-Iași. Cel mai rapid presupune o transbordare și are ca timp de călătorie aproape 13 ore. Prețul biletelor cumulate este de 190 de lei.
De asemenea, cine vrea să ajungă din Sibiu la Oradea trebuie să se pregătească de minim opt ore petrecute în tren. La alte trenuri timpul de călătorie ajunge și la 12 ore din cauza faptului că pe calea ferată Cluj Napoca−Oradea au loc lucrări la infrastructura feroviară, iar în unele locuri pasagerii sunt mutați cu autobuzele. Prețul unui bilet pe cea mai rapidă rută este de 100 de lei. Cu mașina timpul este redus la jumătate.
"Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. În noul plan de Mers al Trenurilor 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri operate de CFR Călători", se arată într-un comunicat al companiei, remis luni.
Biletele pentru mersul de tren 2024/2025 se pot cumpăra de luni.
”În sezonul estival, între principalele oraşe din ţară şi litoral se asigură legătura cu trenuri directe, cu menţiunea că pe distanţa Constanţa - Mangalia şi retur trenurile circulă în regim de tren Regio şi la tarifele aferente acestui rang de tren”, mai transmite CFR.
Achiziţia online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din staţia de îmbarcare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 11102
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Votantul
Acum 9 ore
Gelu
Acum 9 ore
@Miruna