Luni,
13.01.2025
Innorat
Acum
-4°C

Lasconi nu exclude nominalizarea lui Marcel Ciolacu pentru funcţia de premier. „Nu se pune problema orgoliilor”

Lasconi nu exclude nominalizarea lui Marcel Ciolacu pentru funcţia de premier. „Nu se pune problema orgoliilor”

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, că Partidul Social Democrat ar putea fi îndreptăţit să solicite funcţia de prim-ministru în viitorul Cabinet, scrie Agerpres

"Eu cred că nu se pune problema orgoliilor. E important criteriul, competenţa. Ar trebui să negociem în funcţie de competenţă. Şi, în funcţie de procentele pe care le-am obţinut la alegeri, să vedem ce ministere doreşte fiecare. Asta înseamnă negociere. Dar competenţa ar trebui să fie prioritară. (...) Este îndreptăţit (PSD să dea prim-ministrul - n.r)", a spus Lasconi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Ea a menţionat că nu exclude varianta nominalizării lui Marcel Ciolacu pentru funcţia de premier, dar a subliniat că Guvernul va trebui să facă reforme "foarte clare", pentru reducerea cheltuielilor statului.

"Dacă îşi doreşte..., dar lăsaţi-mă să negociem şi o să vă spun rezultatul. Nu exclud în momentul de faţă (varianta Marcel Ciolacu premier - n.r.). (...) Dacă toţi am agrea ca domnul Ciolacu să fie următorul premier, trebuie să punem pe masă câteva reforme foarte clare, care urmează să fie făcute. Adică, trebuie să reducem din cheltuielile statului. Avem un deficit bugetar mare. Şi ar trebui să convenim pe câteva reforme care să fie făcute foarte repede. La anul, în şase luni, ar trebui deja să le facem, ceea ce este foarte dificil şi sunt sigură că domnul Ciolacu va agrea asta", a transmis Lasconi.

Lidera USR şi-a exprimat convingerea că social-democraţii vor anunţa că o susţin pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Ea a menţionat însă că este foarte importantă şi "punerea în mişcare a maşinăriei de partid" în campanie, inclusiv a primarilor PSD şi PNL.

"Eu sunt sigură că se vor poziţiona social-democraţii. (...) Eu cred că sunt suficient de conştienţi ca să o facă din proprie iniţiativă, adică să spună PSD foarte clar că mă susţine la alegerile de duminică. Dar, nu este suficient. Îmi doresc foarte mult să pună în mişcare maşinăria de partid. Şi când spun asta, mă gândesc la primari. Mă gândesc inclusiv la primarii PNL, primarii PSD, toată lumea trebuie să fie în stradă, să mobilizeze oamenii. E foarte important să reuşim duminică să scăpăm de pericolul Rusiei", a spus Elena Lasconi.

Ea a precizat că este dispusă să îşi ceară iertare de la cei care s-au simţit lezaţi de unele declaraţii pe care le-a făcut în trecut. În opinia sa, nu este momentul pentru "orgolii", deoarece "este în joc soarta României".

"Suntem într-un moment de cotitură pentru ţară. Aici nu mai e vorba despre partide. Nu mai e vorba de politicieni. Aici e vorba de soarta ţării. Nu există orgolii. Să ştiţi că în toate discuţiile pe care le-am avut cu toţi liderii politici, de ieri, nu s-a discutat absolut nimic despre vreo pretenţie de minister, de premier. Încercăm să construim - şi asta facem şi o să reuşim asta - fără orgolii. Dacă, în trecut, sunt unii deranjaţi că i-am jignit, eu spun că ura nu îşi are locul în aceste zile, în aceste momente. Dacă am greşit unii altora, să ne cerem iertare. Eu pot să îmi cer iertare, dacă cineva din aceste partide s-a simţit lezat de vreo declaraţie pe care am făcut-o. Nu e momentul să avem orgolii. Este în joc soarta României. Şi noi construim un guvern pro-european, ca să nu ne ducem înspre Rusia. Sau, mai grav, să punem pe tavă Rusiei ţara noastră, pentru care au murit oameni", a susţinut Lasconi.

foto USR

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

11 comentarii

Emil

Acum 1 lună

La vremuri noi, furam tot noi.
Raspunde

@Emil

Acum 1 lună

La vremuri noi, oameni - noi. Nu voi, ma, noi! (Hahaha)
Raspunde

Lasconi - doamna minciunilor gogonate

Acum 1 lună

Doamna minciunilor - Elena Lasconi: ”Eu NICIODATĂ nu o să dau mâna cu PSD!” "Eu nu o să dau niciodată mâna cu PSD sau cu partidele pro-ruse”, afirma, în septembrie, Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale. Surpriză! Astăzi, 4 decembrie, Marcel Ciolacu a anunțat o alianță PSD-PNL-USR-UDMR. Dar lista minciunilor e mai lunga: " Elena Lasconi MINTE DE STINGE la Gâdea: "Nu am susținut niciodată ideea căsătoriei între persoane de același sex" Candidata USR la președinție, Elena Lasconi, a declarat marți seară, la Antena 3, mințind cu nerușinare, că nu a susținut niciodată ideea căsătoriei între persoane de același sex. Minciuna neagră pare să fie ultima strategie îmbrățișată de candidata USR-LGBT și Mihai Gâdea cu Antena 3. Iară ce declara mama de bisexulă la Europa Liberă, secvență urmată și de alte exemple video: „Susțin parteneriatul civil. Pentru că este o normalitate. Pentru că și biblia ne învață că iubirea este cel mai important lucru, toleranța - la fel, și cred că calitatea unei democrații ține de felul în care îți tratezi minoritățile. Am cunoscut, de exemplu, chiar zilele trecute, un cuplu de doi bărbați care nu sunt români, trăiau de 20 de ani în Germania și chiar asta m-au întrebat. Și am spus că SUSȚIN DIN TOT SUFLETUL...”
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Mai degraba Georgescu a bagat crima organizata statala in trepidatii spunand ca pensiile speciale nu sunt legale si trebuie eliminate.
Raspunde

Sandokan

Acum 1 lună

Pai ce sa zica si el? Ce vrea lumea sa auda: ne luam tara inapoi, noi suntem "miezul", alungam firmele straine (dar firme romanesti cu care sa le inlocuim nu sunt), dam bani la oameni (dar economic depindem de relatiile comerciale cu Europa), ramanem neutri (ca si cum s-ar putea) ... Omul zice orice cand vede ca-i in fata sansei vietii lui. Dupa aceea (in cazul nefericit in care romanii si-l vor alege ca presedinte) vom vedea din ce "aluat e facut". Pot sa bag mana-n foc ca multi dintre votantii lui vor primi un dus rece ... dinspre est.
Raspunde

Rob

Acum 1 lună

Asta da schimbare! Mizerii de oameni.

Raspunde

Marius

Acum 1 lună

Criza de lideri nu mai este o noutate dar a ajuns sa frizeze absurdul ? cum ar fi sa ne gandim sa avem mai multe posturi de primministru, fiecare cu cate un guvern ? candidati ar fi nu este o problema...
Raspunde

Canaris

Acum 1 lună

Eu am votat cu Lasconi sa nu ajunga Ciolacu presedinte......Se aude.....
Raspunde

A

Acum 1 lună

Din pacate la parlamentare tot psd a castigat, ce asteptari de guvern aveti in conditiile astea. Intre extremisti si psd cu cine preferati alianta?
Raspunde

Nemer Nick

Acum 1 lună

"Eu cred că nu se pune problema orgoliilor. E important criteriul, competenţa. Ar trebui să negociem în funcţie de competenţă. Şi, în funcţie de procentele pe care le-am obţinut la alegeri" DOI COMPETENTI DE N-A MAI VAZUT ROMANIA. PRESEDINTE SI PRIM -MINISTRU,SACU` SI PETECU`.
Raspunde

Darius88

Acum 1 lună

PSD, PNL si USR sunt din acelasi aluat. Ei doar mimeaza rivalitatea pe scena politica, dar in realitate sunt prieteni in culise. Ei doar fac afaceri din care sa castige cu randul, doar ai lor si prietenii lor. Se observa foarte clar din documentarul recorder ce buna prietena e doamna Lasconi cu rivalii ei politici: https://youtu.be/DcqAMJMjUh0?t=2443. Sa nu mai vorbim de Orban, Basescu si Gadea... Treziti-va oameni buni o data, dati-va jos ochelarii de cal si ganditi liber si logic!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus