Direcția Fiscală Locală din cadrul Primăriei Sibiu a dat publicității o listă cu 1.777 de nume de proprietari de imobile pe numele cărora au fost emisii „decizii în cuantum penalizator”.
Cele 1.777 de persoane fizice, proprietari de imobile în municipiul Sibiu, nu și-au depus declarațiile aferente stabilirii taxei de salubrizare pe anul în curs sau declarațiile din care să rezulte că imobilele lor nu sunt locuite, caz în care sunt scutiți de la plata taxei de salubrizare.
Prin urmare, conform regulamentului local referitor la taxa de salubrizare, celor 1.777 de proprietari le-au fost transmise, prin poștă, „deciziile în cuantum penalizator a taxei de salubrizare pentru anul 2024”. Săptămâna trecută, Primăria Sibiu a și făcut publică lista celor 1.777 de proprietari notificați.
Consultă aici lista celor 1.777 de proprietari de imobile din Sibiu, notificați de Primăria Sibiu
Persoanele vizate de aceste decizii au, potrivit legii, un termen de 60 de zile pentru reglementarea situației: adică să depună o declarație de impunere, din care să rezulte situația acestora. Dacă e vorba de imobile nelocuite, proprietarii nu datorează taxă de salubrizare. Pentru imobilele locuite va trebui aleasă varianta de abonament Eco (31,5 lei pe lună), Practic (42 de lei pe lună) sau Maxi (49,5 lei pe lună).
În cazul în care proprietarii notificați de administrația locală nu vor proceda la clarificarea situație, acestora li se va aplica o taxă penalizatoare echivalentă cu dublul valorii abonamentului Practic (1.008 lei, aferentă întregului an 2024).
Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: taxa penalizatoare , decizii impunere , taxa salubrizare sibiu , taxa salubrizare , Direcția Fiscală Locală , Primăria Sibiu
Vizualizari: 9077
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Votantul
Acum 8 ore
Gelu
Acum 8 ore
@Miruna