Pe ordinea de zi a ultimei ședințe ordinare a Consiliului local Sibiu din acest an, Primăria Sibiu a introdus un proiect de hotărâre prin care propune revenirea la taxa specială de 2 lei/mp/zi, pentru cei care amplasează terase pe domeniul public. Din 2020, această taxă a fost redusă pentru a atenua efectele economice generate de pandemia de Covid-19. Reprezentanții domeniului HoReCa din Sibiu spun că revenirea la acest nivel al taxei va ridica mari probleme unora dintre proprietarii de terase din oraș.
Taxa specială pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al municipiului Sibiu a fost înjumătățită în 2020, în contextul efectelor generate de restricțiile impuse în cadrul pandemiei de Covid-19. Nivelul de un leu pe zi pentru fiecare metru pătrat de teren ocupat de terase a fost menținut, mai apoi, și în perioada 2021 – 2024 „în vederea atenuării efectelor crizei economice”.
De anul viitor, însă, conducerea administrației locale propune revenirea la taxa de dinainte de pandemie. „Începând cu anul 2025 se revine la taxa specială pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al municipiului Sibiu în cuantum de doi lei/mp/zi, care se achită anticipat. Taxa specială pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat se aplică proprietarilor/deținătorilor de hoteluri (care dețin și restaurante), restaurante, cafenele și baruri care doresc amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al municipiului Sibiu”, se arată în proiectul de hotărâre elaborat de conducerea administrației locale.
Taxa specială a fost înjumătățită din 2020, pentru a atenua efectele economice ale pandemiei. Sursa foto: Turnul Sfatului
„Apreciem că aceste măsuri vor contribui la dezvoltarea economică a municipiului Sibiu, cu impact pozitiv asupra cetățenilor, dar și a turiștilor”, se mai arată în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.
„HoReCa deja suferă destul de mult”
Horațiu Bujac, reprezentant al Organizației patronale a operatorilor HoReCa din Sibiu, spune că inițiativa administrației locale nu a fost discutată și cu operatorii din domeniu. „Noi am trimis mai multe adrese în atenția Primăriei Sibiu, în care ne expuneam disponibilitatea de a participa la consultări pe subiectele care interesează și domeniul în care activăm. Pentru că, în acest moment, sectorul HoReCa suferă destul de mult, iar această dublare, practic, a taxei speciale va îngreuna și mai mult situația. Cu siguranță, în aceste condiții, anul viitor nu vom mai avea la fel de multe terase. Și acum vedem că multe dintre localuri sunt goale”, arată Horațiu Bujac, pentru cititorii Turnul Sfatului.
El consideră că revenirea la valoarea de dinainte de pandemie a taxei s-ar putea face etapizat. „De exemplu, taxa de doi lei să fie aplicată în sezon, adică din mai până în septembrie. În rest, în extrasezon, taxa să rămână la un leu pe metru pătrat, poate cu excepția Târgului de Crăciun, când iarăși să fie considerat sezon. O astfel de măsură ar ajuta pe cei care activează în HoReCa să treacă peste sezonul rece, când toate cheltuielile cresc, iar numărul de turiști scade. Consider că este relevant să ascultăm și opiniile din HoReCa, deoarece cum am putea face turism fără acest sector?”, adaugă Horațiu Bujac.
Horațiu Bujac consideră că diferențierea taxei în funcție de sezon ar ajuta domeniul HoReCa. Sursa foto: Turnul Sfatului
Estimativ, suprafața medie a unei terase este de 150 de mp. De unde rezultă că, de anul viitor, pentru o astfel de terasă taxa specială crește de la 4.500 de lei lunar, la 9.000 de lei, pe lună. „Este o creștere semnificativă”.
Sunt legiferate și extinderile temporare
Tot pentru a atenua efectele generate de restricțiile pandemiei, proprietarilor de terase le-a fost permisă extinderea suprafețelor utilizate. Acum, noul proiect de hotărâre reglementează și modul în care terasele vor putea fi extinse temporar.
„Se aprobă extinderea temporară începând cu anul 2025 a amplasamentelor teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat al municipiului Sibiu, doar în situația în care nu există sesizări întemeiate ale proprietarilor sau deținătorilor imobilelor învecinate. Solicitările de extindere urmează a fi analizate în funcție de posibilitatea fiecărei locații în parte și de spațiile necesare desfășurării evenimentelor culturale și sportive”, se mai arată în proiectul de hotărâre amintit.
În Piața Huet se vor putea amplasa și, respectiv, extinde terase doar de către agenții economici care au punct de lucru autorizat în Piața Mică și care au acces direct în partea din spate, înspre Huet. „În Piața Mare extinderile de terase se pot aproba doar în părțile laterale ale amplasamentului, nu și în fața acestuia”, mai propune conducerea Primăriei Sibiu.
Terasele din Sibiu vor putea fi extinse și acoperite doar cu umbrele de mici dimensiuni. Sursa foto: Turnul Sfatului
Extinderile ar urma realizate doar cu scaune și mese acoperite cu umbrele de dimensiuni reduse, de culoare albă, crem, maro deschis sau bej. „Mobilierul trebuie să fie în concordanță cu restul elementelor care alcătuiesc întreaga terasă. Se acordă solicitanților posibilitatea de a delimita și amplasamentul extins prin aranjamente florale”, se mai arată în proiect.
Inițiativa va fi supusă dezbaterii și votului consilierilor locali în ședința programată joi, 19 decembrie 2024.
Consultă aici, în format integral, proiectul de hotărâre
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: asociatia horeca sibiu , majorare taxa terase , taxa speciala terase , Primăria Sibiu , terase sibiu
Vizualizari: 17469
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Votantul
Acum 9 ore
Gelu
Acum 9 ore
@Miruna